Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Își va reveni Aleksandr Rasic la nivelul dinaintea accidentării?

David Istrate, Eduard Popa

David Istrate, Eduard Popa
06.02.2018

rasic accidentare revenire jucatori nba ahile

În baschet s-au consemnat de-a lungul timpului nenumărate accidentări de diferite intensități, însă ruptura tendonului ahilian este considerată cea mai gravă dintre ele. Printre cei mai cunoscuți jucători care au suferit de această accidentare se numără Dominique Wilkins, Chauncey Billups, Kobe Bryant, Rudy Gay sau cel mai recent DeMarcus Cousins.

Deși din punct de vedere vizual această accidentare pare banală, ea nu este așa. Tendonul lui Ahile este cel mai puternic din tot corpul și face legătura între mușchii gambei și oasele călcâiului. Principala funcție a acestuia este să asigure atât realizarea unei sărituri cât și aterizarea în siguranță. Prin urmare, în momentul în care acest tendon se rupe nu mai poate fi pus la loc decât prin intervenție chirurgicală. Însă medicii nu au descoperit încă soluția cea mai bună. Astfel, chiar și după o perioadă mai lungă de timp, tendonul este încă sensibil și nu mai păstrează aceeași explozivitate ca în trecut. De asemenea, impactul mental pe care o astfel de accidentare îl are asupra unui jucător este uriaș. Durata de recuperare este foarte lungă și în momentul în care un jucător reușește să revină, de cele mai multe ori, el nu mai evoluează la același nivel.

De această accidentare a suferit în sezonul trecut și Aleksandar Rasic, jucătorul lui U-BT Cluj-Napoca. În meciul 4 al semifinalei cu CSM CSU Oradea, internaționalul sârb a încercat să își depășească adversarul și să pătrundă înspre coș însă nu a reușit să finalizeze acțiunea. Tendonul lui a cedat în timpul acestei încercări și Rasic a fost nevoit să urmeze o perioadă de recuperare de aproximativ 9 luni. De-abia în săptămâna aceasta, la București, fundașul campioanei en-titre a debutat în noul sezon. El a petrecut pe parchet 16 minute și a terminat cu 6 puncte, 3 intercepții și o pasă decisivă.

În acest sens, am selectat o serie de jucători consacrați din istoria NBA care au suferit aceeași accidentare ca a lui Rasic pentru a vedea dacă sârbul are o șansă să se întoarcă la forma care l-a consacrat. 

Poate cel mai cunoscut caz este cel al lui Kobe Bryant. În sezonul 2012-2013, într-un meci împotriva lui Golden State Warriors, Kobe a încercat să treacă de Harrison Barnes, însă din păcate pentru el, tendonul nu a mai rezistat. Aflat atunci la vârsta de 34 de ani, el jucase în medie 45 de minute în ultimele 7 partide dinaintea accidentării, într-o încercare de a o califica pe LA Lakers în play-off de unul singur. Prin urmare, din pricina oboselii, Bryant a devenit tot mai predispus la accidentări și inevitabilul s-a produs. Cu toate acestea, superstarul lui Lakers nu a părăsit terenul până nu a aruncat cele două libere acordate după fault, marcându-le pe amândouă. Bryant a revenit după 8 luni, dar a mai jucat doar 107 meciuri în trei sezoane, fără să mai ajungă la nivelul care îl consacrase. 

Un alt jucător important al ultimului deceniu care a suferit o ruptură a tendonului lui Ahile este Chauncey Billups. Campion NBA cu Detroit Pistons, Mr. Big Shot a suferit accidentarea în sezonul 2011/2012, la vârsta de 35 de ani. El a revenit în următoarele două sezoane, dar a mai stat pe parchet în numai 41 de meciuri.

În primele 9 sezoane ale carierei sale, Elton Brand era un jucător de 20 de puncte și 10 recuperări și unul dintre cei mai explozivi power forward din NBA. El a suferit însă o accidentare la călcâi înaintea sezonului 2007/2008, motiv pentru care a pierdut o mare parte din calitățile fizice care îl recomandau. După revenirea pe parchet, cel mai bun sezon al lui Brand a fost în 2010/2011, când a adunat numai 15 puncte și 8 recuperări.

Ultimele două sezoane au adus șii ele mai multe accidentări de acest fel.

În ianuarie 2017, Rudy Gay a părăsit terenul tot după o încercare de depășire a adversarului. Prin urmare, star-ul lui Sacramento Kings a ratat întreg sezonul. Cu toate acestea, recuperarea sa a decurs foarte repede, iar în vara lui 2017 Rudy a fost achiziționat de către San Antonio Spurs, echipă pentru care a jucat până acum în actuala stagiune 34 de meciuri. Gay arată bine în sistemul lui Popovich, dar primește un timp limitat pe parchet. Astfel că are medii de 11.5 puncte și 5.2 recuperări pe meci.

Cel mai recent caz este însă cel al lui DeMarcus Cousins, pivotul lui New Orleans Pelicans, care acum 2 săptămâni, încercând să recupereze o minge, a aterizat greșit. Acțiunea a avut loc cu doar câteva secunde înainte de final, însă „Boogie” nu a mai putut să continue iar verdictul a fost de ruptură a tendonului lui Ahile. Astfel, Cousins va lipsi cel puțin până la finalul acestui sezon.

Cu toate acestea există câteva cazuri pozitive, în care baschetbalistul a revenit la o formă bună după operație. Poate cel mai cunoscut este cel al legendarului Dominique Wilkins. Superstarul lui Atlanta Hawks s-a accidentat la mijlocul sezonului 1991/1992, motiv pentru care a ratat Olimpiada de la Barcelona și oportunitatea de a juca în Dream Team. Cu toate acestea, el a avut o revenire senzațională. În stagiunea 1992/1993, la vârsta de 33 de ani, a adunat o medie de 29,9 puncte pe meci. Apoi a fost transferat la Clippers, unde a reușit încă un sezon excelent, cu 26 de puncte pe stagiune, urmând ca în 1994/1995 să aibă în sfârșit un sezon mai slab pentru Boston Celtics, cu 17,8 puncte pe meci. Nemulțumit cu felul în care Boston arăta, Dominique s-a transferat în Europa, unde a devenit MVP-ul turneului Final Four al Euroligii în sezonul 1995/1996, competiție câștigată alături de Panathinaikos. Dominique avea să își încheie cariera după alte 90 de meciuri în NBA, la Orlando Magic și Boston Celtics, și încă o experiență în Italia, la Bologna. Când și-a agățat ghetele în cui, Wilkins avea vârsta de 39 de ani. 

Așadar, este destul de dificil să putem trage o concluzie cu privire la felul în care se va comporta Rasic în restul sezonului pentru U-BT. Cert este că mulți dintre cei care au suferit o accidentare la tendonul lui Ahile nu au mai revenit niciodată la forma care i-a consacrat. Ce-i drept, există și excepții și sperăm ca Rasic să fie una dintre ele. 

*foto: turnulsfatului.ro

4 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca studentU :

    o parere
    cred ca cel mai bine ar fi ca Rasic sa fie menajat pana la finalul sezonului, in ce sens: sa joace 10-15 max 20' pe meci si sa aiba in principal sarcini ofensive, respectiv sut de 3. Fara prea mare travaliu in aparare ( de ex. sa i se dea jucatori mai lenti) si fara patrunderi, etc.
    Care ar fi rostul? Pai Sasha Rasic oricum e shooter si oricum cu asta ne poate ajuta cel mai mult. Sa bage 3ul in momente dificile. Apoi, daca il menajezi sezonul asta si ii permiti sa se refaca cat mai bine, il poti convinge sa mai ramana un sezon si mai cresti pe langa el niste jucatori. La experienta pe care o are si viziunea asupra jocului, e foarte important tocmai cu acest rol: de antrenor din teren.
    Legat strict de accidentare sunt atat de multe variabile incat nici medicii care l-au operat si i-au condus recuperarea nu cred ca pot garanta nimic. Tine mult si de calitatea operatiei, a recuperarii, a stresului la care va fi supus tendonul (minute jucate), sau capacitatii individuale de recuperare atat fizica (constitutia jucatorului si calitatea tesuturilor) cat si psihologica.
    Eu pot doar sa sper ca Sasha va fi sanatos pentru ca, avand in vedere cum se prezinta echipa la momentul actual, de ajutat cu siguranta ne va ajuta, poate chiar decisiv in unele momente. Numai sa nu traga el de el sau altii de el prea mult si prea repede.

    cu 6 ani în urmă (06.02.2018) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca ydesh_apu :

    Greu
    Asa cum am scris atunci nestiind care este mai grava: o ruptura de ligament a genunchiului sau de tendon ahilean si comparand cu Lawrence si Morris, eram sceptic in privinta recuperarii integrale a lui Rasic. Acum cand confirma si altii ca e printre cele mai grave tipuri de accidentari, ii doresc o recuperare cat mai buna (caci niciodata nu va mia fi 100% recuparat). Stiindu-l cu tendon de sticla adversarii vor incerca sa profite. O saritura spre picioarele unui om atins de o astfel de accidentare il face sa se crispeze si poate avea efect asupra aruncarii sau altor actiuni.

    cu 6 ani în urmă (06.02.2018)
    • U BT Cluj-Napoca free62:

      free62
      Nu stiu ce putem compara cu Morris, ca el dupa accidentare nu a mai jucat pur si simplu...s-a retras...numai ca la el deja erau o serie de accidentari si a decis sa puna punct. Lawrence si-a revenit foarte bine, chiar cu cateva meciuri bune in a doua perioada, da au fost alte baiuri cu traiu in Cluj, cu aeru curat...

      cu 6 ani în urmă (06.02.2018)
    • U BT Cluj-Napoca ydesh_apu:

      Accidentati
      Poate nu am ales exemplele cele mai potrivite. Exista si altii pe care nu-i cunosc. Autorul articolului a adus insa informatii despre personalitati din baschet cunoscute la a caror vindecare s-au implicat chirurgi competenti si acesti sportivi au detinut mult mai mari resurse recuperare. La putini rezultatul a fost satisfacator.

      cu 6 ani în urmă (06.02.2018)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!