Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

„Meciurile noastre cu Oradea fac parte din ciclul ”Pod_Ravka”, bine condimentate și pline de savoare”

Eduard Popa

Eduard Popa
24.01.2019

scm timisoara

CSM CSU Oradea va primi vizita celor de la SCM Timișoara, pe teren propriu, sâmbătă, de la ora 20:00, în runda a doua din Grupa Roșie (Top 6) a LNBM.

Victoria cu CSU Sibiu din prima etapă, scor 86-79, le-a dat aripi bănățenilor, care speră la o nouă surpriză, de data aceasta în fieful campioanei. Astfel, președintele secției de baschet a SCM Timișoara, Ilie Trițoiu, a oferit o declarație haioasă, de genul „ce-a vrut să spună autorul?!”, înaintea partidei de la Arena Antonio Alexe:

”În ultimii ani, meciurile noastre cu cei din Oradea fac parte din ciclul – cum să-i spun? - “POD_Ravka”, bine condimentate și pline de savoare, reprezentând mereu un deliciu pentru publicul spectator. Și, pentru un gust desăvârsit, “Vegeta”, condimentul nr. 1, nu lipsește nici de această dată. Ne așteaptă un meci infernal, cu echipa campioană a României, dar avem un moral excelent după victoria în fața liderului și, fără presiunea rezultatului, vom merge să jucăm cel mai bun baschet pe care îl putem etala în acest moment”, a spus Trițoiu, pentru site-ul oficial al clubului, bc-tm.ro.

După meciurile din runda precedentă, CSM CSU Oradea a ajuns la 10 victorii și 5 înfrângeri, în timp ce SCM Timișoara are un bilanț de 6-9.

*foto: Roby Boros

5 comentarii la aceasta stire:
  • BC CSU Sibiu gyke :

    Mda
    Se pare că nu doar cormoranii au băut apă din piscină...

    cu 5 ani în urmă (24.01.2019) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca studentU :

    exotica poate, neobisnuita
    EXORBITÁNT, -Ă, exorbitanți, -te, adj. Care întrece cu mult limita normală (în privința prețului, a pretențiilor cuiva etc.); excesiv. – Din fr. exorbitant, lat. exorbitans, -ntis.
    Sursa: Dexonline

    cu 5 ani în urmă (25.01.2019)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      @studentU
      Eu cred că EP a strecurat intenționat pentru tine acel "exorbitant". 😉

      cu 5 ani în urmă (25.01.2019)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      probabil
      :))
      deja cred ca is toti satui de mine.

      Ce sa fac? Lucrez cumva in domeniu, scriu mult, citesc mult, nu pot ignora chestiile astea ;)

      cu 5 ani în urmă (25.01.2019)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea mailman :

    sarea-n bucate
    "Condimentul" a fost pus deja de catre acest oficial timisorean, prin exprimarea lui colorata, acum urmeaza sa intre "felul principal" adica meciul in sine! Ce a vrut sa spuna, ca "mingea e rotunda", ca asteptam cu totii o disputa frumoasa intre doua echipe bune, ca ne dorim spectacol pana la ultima faza? In general spectatorii cumpara bilet pentru ca sa vada spectacol pe teren, in nici un caz nimeni nu isi doreste "adaosuri de E-uri" venite de pe bancile tehnice sub forma figurilor, incitarilor, protestelor! Fara "condimente" inutile de pe margine domnilor...

    cu 5 ani în urmă (25.01.2019) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!