Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

„O să par puțin subiectiv, dar Vladan Vukosavljevic este cel mai complet jucător din LNBM”

Eduard Popa

Eduard Popa
09.01.2019

vladan vukosavljevic scm timisoara

SCM Timișoara a reușit o nouă victorie, scor 87-85, în compania celor de la Dinamo Știința, iar Vladan Vukosavljevic a fost din nou omul meciului pentru timișoreni.

Pivotul sârbilor a reușit un nou double-double, cu 25 de puncte și 11 recuperări, totul pentru +30 la eficiență. Performanța lui Vladan vine după ce uriașul sârb a reușit 32 de puncte și 19 recuperări în meciul contra Stelei, câștigat în deplasare cu 85-70 și care a asigurat în proporție de 99% calificarea Timișoarei în top 6.

Cu o zi înainte de partida cu Dinamo, președintele SCM Timișoara, Ilie Trițoiu, a lansat o idee interesantă. El a susținut într-un interviu că Vukosavljevic ar fi cel mai complet baschetbalist din LNBM.  

„Din punctul meu de vedere echipa din acest sezon este peste cea din ultimele două sezoane. Avem un lot foarte echilibrat pe toate posturile și pentru prima oară de când sunt eu în acest club, de 13 ani, avem zece jucători în rotație, ceea ce este incredibil pentru bugetul mic pe care îl avem în acest sezon.

Cu toții sunt jucători de mare valoare, în special Vladan Vukosavljevic, care din punctul meu de vedere, probabil o să par puțin subiectiv, este cel mai complet jucător din Liga Națională în acest sezon. Pentru că pe lângă faptul că este foarte bun sub panou, are și mână liberă, bagă și libere, se apară și bine atunci când vrea, pentru că de multe ori o lasă mai ușor *râde*, dar este un jucător complet, de o valoare extraordinară și mă bucur că îl avem în lot și sper să îl ținem cât mai mult în echipă.”

Declarația lui Trițoiu este acoperită de cifrele lui Vukosavljevic. Vladan este cel mai bun marcator din grupa valorică A, cu 20,4 puncte pe meci, fiind singurul jucător din top 8 cu cel puțin 20 de puncte pe întâlnire. De asemenea, cu 8,5 recuperări pe întâlnire este cel mai bun recuperator din GVA, fiind urmat de Monyea Pratt, cu 8,2 recuperări. Totodată, procentajele lui Vukosavljevic sunt foarte bune pentru un pivot: 55% de la 2 puncte, 45,2% de la 3 puncte și 77% de la libere.

 Sârbul nu este singurul pariu al lui Trițoiu. Oficialul bănățean a avut numai cuvinte de laudă și pentru Dragoș Diculescu:

„Dragoș este un jucător de mare valoare, care va veni puternic din urmă în următoarele sezoane. Deși pentru vârsta lui ar putea fi cu capul în nori, el este foarte profesionist, se pregătește foarte bine, este foarte talentat și din punctul meu de vedere poate suplini și un jucător străin. După cum ați văzut, de când e Cristian Bota antrenor, joacă la fel ca jucătorii experimentați. Eu îl văd ca pe unul dintre jucătorii importanți pentru naționala României și pentru campionatul intern în următoarele sezoane. Are potențial mare și este un tip foarte, foarte serios”, a mai spus președintele secției de baschet al SCM Timișoara, Ilie Trițoiu, într-un interviu acordat după ce formația sa s-a calificat matematic în Top 6 LNBM.

Dragos Diculescu

De altfel, încrederea lui Trițoiu în Diculescu a fost răsplătită de tânărul baschetbalist în partida cu Dinamo Știința, în care a reușit 10 puncte, 5 recuperări și +14 indice al eficienței. După meci, Dragoș a acordat și un scurt interviu pentru totalbaschet în care s-a arătat încântat de faptul că a avut ca adversari foștii săi coechipieri de la juniori.

Rămâne de văzut ce prestații vor avea cei doi jucători în a doua parte a sezonului.

*foto: Roby Boros/ fiba.com

4 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca studentU :

    da mah, ce vorbesti?
    Pratt, Zekovic, amatori :))

    cu 5 ani în urmă (09.01.2019) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe trancer :

    Tritoiu
    :))) atât pot sa fac la declarația lui - cu tot respectul pe care îl am pentru jucator

    cu 5 ani în urmă (09.01.2019) Raspunde
  • CSM CSU Oradea mitupower :

    Parodie de declaratie
    Cand joci la o echipa fara niciun obiectiv... cum joaca Timisoara de vreo 3 ani incoace, poti avea asemenea statistici.
    Sunt curios ce ar face la Oradea vreo jumate de sezon iar aici nu vorbesc de play-off... ca acolo face infarct 100%.

    cu 5 ani în urmă (09.01.2019) Raspunde
  • BC CSU Sibiu Fr3aksway :

    ...
    Nu stiu dupa ce criterii a gandit Tritoiu, dar pentru mine un jucator complet nu inseamna neaparat sa aiba doar statistici foarte bune. Un jucator complet (in viziunea mea) e unul polivalent, care poate juca mai multe pozitii, sa aiba un joc echilibrat (ofensiv si defensiv) si sa-si gaseasca locul in orice echipa si in orice sistem de joc.

    Cand ai coechipieri mai putin valorosi si nu esti nevoit imparti minutele pe acea pozitie cu alt jucator, e normal sa ai asemenea 'monster games'.
    Daca de exemplu Pratt ar juca la o echipa gen Dinamo cred ca ar face triple double meci de meci.

    cu 5 ani în urmă (09.01.2019) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!