Stiri

3x3 City Challenge: Baschetul 3x3 a fost sportul rege pe axa Iași – Cluj

Mihai Iordan

Mihai Iordan
14.06.2018

Peste 500 de jucători au luat parte în week-end la un adevărat festival al sportului urban disputat în două orașe diferite care s-au duelat de la distanță în 3x3 City Challenge. Raiffeisen Bank Cluj Napoca Streetball by Regina Maria, găzduit de Iulius Mall respectiv Raiffeisen Bank Iași Streetball by Kaufland găzduit de Palas Iași au fost turneele care au animat week-end-ul și le-au oferit clujenilor, respectiv ieșenilor șansa de a se întrece la noua disciplină olimpică.

Baschetul 3x3 se va juca în premieră la Tokyo 2020, acolo unde naționalele României speră să se califice, unul dintre criterii fiind clasamentul pe națiuni. Turneele Sport Arena Streetball oferă șansa jucătorilor români de a acumula puncte în clasamentul mondial FIBA 3x3, care se contabilizează și în ierarhia pe națiuni.

Dacă naționala de băieți a participat în weekend la Campionatele Mondiale din Filipine, fetele au jucat la turneul de la Cluj Napoca pentru Știința București și au câștigat turneul după o finală foarte disputată cu Agro Squad, scor final 16-14.

Momentul week-end-ului s-a petrecut însă la Iași, unde Adrian Alexiuc, un jucător de baschet în scaun rulant, a oferit o lecție de viață tuturor participanților, câștigând concursul de aruncări libere la care s-au înscris peste 120 de concurenți.

Echipele tradiționale de baschet 3x3 au dominat ambele turnee la Open Masculin. La Iași, veteranii turneelor Sport Arena Streetball, Bogdan Sandu, Alin Spahiu, Catalin Bordei și Catalin Vlaicu au bifat a treia finala la rand si al doilea titlu de campioni din acest sezon. Rapid Bucuresti a plecat de la Raiffeisen Bank Palas Iași Streetball cu un cec în valoare de 5000 de lei și premii oferite de Nike.

La Cluj, Bogdan Amăriucăi, decanul de vârstă al participanților la categoria Open, 42 de ani, a ajuns până în finală cu echipa sa Leii Playball. Acolo însă Choco Loco, o altă echipă de tradiție, cu Sergiu Souca, participant la prima finală mondială FIBA 3x3 din istorie, în 2012 și Radu Paliciuc, component și al echipei naționale de baschet 5x5, s-au dovedit prea puternici pentru Lei și au cucerit titlul după 21-10.

Sport Arena Streetball, cu sprijinul Pegas, tradiționalul brand românesc de biciclete, a oferit și în acest week-end premii pentru excelență unor români care s-au remarcat prin performanțele în diferite domenii. La Cluj, premiul a mers către Gabriela Mărginean, vicecampioana europeană la baschet 3x3 și prima jucătoare din România care a fost draftată în WNBA, liga profesionistă nord-americană de baschet feminin în timp ce la Iași premiul i-a fost oferit tânărului judoka Mircea Croitoru, multiplu medaliat în Cupa Europeană în ultimii doi ani.

Spectatorii au contribuit și ei la duelul orașelor, participând la concursuri de aruncări sau răspunzând întrebărilor la testul de cultură generală despre orașele gazdă ale evenimentelor. În cele din urmă, prima ediție 3x3 City Challenge a fost adjudecată de Iași, care s-a impus în patru dintre cele șapte probe ale duelului.

Raiffeisen Bank Cluj Napoca Streetball a fost de Sport Arena Streetball organizat cu sprijinul Iulius Mall și Regina Maria – Rețeaua Privată de Sănătate și a fost susținut pe plan local de Cucina Turea și Zen Apartments Cluj. Raiffeisen Bank Palas Iași Streetball a fost organizat de Sport a la Iași cu sprijinul Palas Mall și a fost susținut de Kaufland, Conduent, Palas Iași, Primăria Municipiului Iași, Consiliul Județean Iași, Centrul Municipal de Colectare Iași, Ecomold, Klarwin, Club Viper.

Partenerii circuitului national Sport Arena Streetball Tour sunt: Raiffeisen Bank, Nike, sport-loft.com, Gatorade, Ursus, Fitbit, Kiss FM, Horizon, Ideal Board Games.

Următoarele două turnee se dispută în acest week-end, 16-17 iunie la Caracal și Suceava, o nouă dispută în 3x3 City Challenge.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate