ACS KSE Târgu Secuiesc câștigă prima dată cu Rapidul în acest sezon


Pentru covăsnence a fost a 2-a victorie în Grupa Galbenă, iar pentru bucureștence al 2-lea eșec

ACS KSE Târgu Secuiesc a obținut al doilea succes la rând în Grupa Galbenă, la București. Meciul dintre Rapid și formația covăsneană s-a încheiat cu 69-75, pe sferturi: 15-19, 13-21, 17-20, 24-15. Jocul a fost echilibrat în primele 15 minute, oaspetele au avut un avans important în sfertul trei, dar Rapidul s-a apropiat. Covăsnencele s-au distanțat din nou și au condus la un maxim de 19 puncte. Mobley a contribuit cu 40 de puncte la victorie, Stănici (Diaconu) a înscris 30 pentru gazde, iar Debreczi și Matei au fost în double-double.

Rapid București a început partida cu Raluca Matei, Natalia Burlakova, Alexandra Lupusavei, Florina Stănici (Diaconu) și Gabriela Vlad. ACS KSE Târgu Secuiesc le-a trimis în 5-ul de start pe Iringo Debreczi, Noemi Boloni, Helga Csurulya, Ramona Danalache și Kayla Mobley. Stănici (Diaconu) a deschis scorul de la linia de fault și Csurulya a egalat. Matei și Burlakova le-au dus pe gazde la plus patru, iar Debreczi și Mobley au egalat la 8. Mobley a înscris 7 puncte la rând pentru 10-15. La prima pauză scorul a fost 15-19.

Debutul sfertului secund le-a aparținut oaspetelor, care au reușit un parțial de 10-2 și au preluat conducerea cu 25-21. Csurulya și Miklos au scuturat plasa de la distanță și a fost rândul oaspetelor pentru momente mai bune. Acestea au revenit la conducere și s-au distanțat la 27-40 în penultimul minut al perioadei de joc. Cuatu a mai transformat o liberă până la finalul sfertului și la vestiare s-a mers cu 28-40 pe tabelă.

Stănici a înscris primele 6 puncte ale reprizei secunde. Debreczi și Mobley au refăcut ecartul de 10 lungimi, dar Stănici și Burlakova au redus diferența la patru, 43-47 la intrarea în a doua parte a sfertului. Mobley a reușit trei triple și oaspetele s-au distanțat din nou înaintea ultimei pauze, când scorul a fost 45-60.

Mobley și Danalache au pus cel mai mare ecart pe tabelă, 19 puncte în primele trei minute ale sfertului patru. Gazdele au redus distanța și s-au apropiat la opt lungimi în penultimul minut. Oaspetele s-au dus la plus 11 după tripla lui Danalache. În ultimul minut Cuatu a transformat două libere și Vlad a scuturat plasa de la distanță, iar scorul final a fost 69-75.

Covăsnencele au înscris mai mult atât din semicerc (20 de reușite față de 17), cât și de la distanță (7-3). Rapidul a punctat mai mult de la linia de fault, 26-14. Gazdele au reușit 13 puncte pe contraatac față de 6. Oaspetele au avut cu 10 recuperări în plus (39-29) și au marcat 12 puncte după recuperări ofensive, față de 4.

Kayla Mobley a reușit o nouă prestație excelentă pentru covăsnence, cu 40 de puncte, 15 recuperări și 6 intercepții în 40 de minute, cu +46 eficiență. Iringo Debreczi a fost din nou în double-double, cu 12 puncte și 10 recuperări. Pentru ACS KSE Târgu Secuiesc au mai înscris: Danalache 8 puncte (7 pase decisive), Csurulya 8 puncte și Miklos 7.

Florina Stănici (Diaconu) a fost din nou coșghetera Rapidului, cu 30 de puncte, plus 4 assist-uri. Raluca Matei, singura integralistă a gazdelor, a bifat un nou double-double, cu 12 puncte și 10 recuperări. Pentru Rapid au mai înscris: Cuatu 13 puncte (5 recuperări), Burlakova 8 puncte, Vlad 5 și Lupusavei 1 punct.

Pentru ACS KSE Târgu Secuiesc a fost a 6-a victorie în această ediție de campionat, a 2-a consecutivă în Grupa Galbenă. Covăsnencele sunt pe locul patru în a doua grupă valorică, cu 21 de puncte. Rapidul a suferit a 7-a înfrângere și a trecut provizoriu pe primul loc, cu 25 de puncte, la egalitate cu CSU CSM Orade. Bihorencele dispută astăzi meciul din etapa a 4-a, cu CSM Târgu Mureș, de la ora 14.

ACS KSE Târgu Secuiesc joacă miercuri, 23 ianuarie, meciul din următoarea etapă a Grupei Galbene, acasă cu CSM Alexandria. Rapid București primește la finalul săptămânii vizita celor de la CSU CSM Oradea, cele două echipe fiind în luptă pentru ultimul loc care duce în play-off.

*foto: Zsoli Jeffwarder



Citește ultimele știri despre CS Rapid București
Citește ultimele știri despre ACS KSE Târgu Secuiesc
Află toate informațiile redactate despre confruntarea dintre CS Rapid București vs ACS KSE Târgu Secuiesc

Andreea Vlase / 20 January 2019 / 11:55


Galerie foto


Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
Universitatea Cluj și-a mai luat o americancă pentru pozițiile mici
Tierra Henderson a câștigat de două ori Cupa Campionilor Africii, în 2011 și 2013 
Devran Tanaçan, noul pivot al Olimpiei CSU Brașov
Turcoaica a evoluat în Euroligă cu cluburi din țara sa 
ACS Sepsi SIC a transferat o fostă campioană europeană
Kristina Topuzovic va evolua sub comanda lui Zoran Mikes 
ACS Sepsi SIC obține o victorie categorică la Constanța și revine pe primul loc
Echilibrul s-a rupt după prima pauză, gazdele marcând în sferturile 2, 3 și 4 mai puțin decât în primul 
ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe învinge pe CS Phoenix Știința Constanța
ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe învinge pe CS Phoenix Știința Constanța la o diferenţă de 40 puncte 
Phoenix Știința Constanța și ACS Sepsi SIC deschid miercuri etapa a 9-a din Grupa Roșie a LNBF
Campioana are cu 10 puncte mai mult ca formația de la malul mării în clasamentul primei grupe valorice 
LNBF: Programul etapei a 9-a din Grupa Roșie și a 7-a din Grupa Galbenă
Un meci se dispută miercuri, patru duminică și unul a fost amânat pentru luna martie 
Rapid București câștigă cu CSM Alexandria și ajunge la 10 victorii în a doua grupă valorică din LNBF
Bucureștencele au condus în prima parte a meciului, dar au avut de recuperat 10 puncte în sfertul 4  
Teodora Neagu va juca la CSM Târgoviște în a doua parte a sezonului
Extrema de forță s-a despărțit recent de FCC ICIM Arad 
Annemarie Gödri-Părău: „O româncă bună va avea minute și statistică bună indiferent de regula impusă în sezonul respectiv”
Căpitanul lui ACS Sepsi SIC ne-a vorbit despre prima parte a acestui sezon 
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA !
0 
Succes in continuare Annemarie !Esti minunata si te iubim!! 
click pt. Articol 14 February 2019 08:54
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA !
0 
FELICITARI si succes in continuare! 
click pt. Articol 14 February 2019 08:45
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA !
0 
FELICITARI FETELOR...ATI REVENIT PE LOCUL PE CARE LE MERITATI ! Atentie,concentrare si joc convingator in continuare! 
click pt. Articol 14 February 2019 08:44
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA
0 
FELICITARI ! Vom ajunge si mai sus in ierarhia europeana ! 
click pt. Articol 08 February 2019 19:02
laca1968 Pentru istetul bagaret!
0 
Suntem cum suntem, dar suntem! Voi unde sunteti? 
click pt. Articol 06 February 2019 13:22
0 
:)))))))) 
click pt. Articol 03 February 2019 22:31
0 
Auzi domnule moderator, ai văzut cumva comentariul anterior celui la care mi-ai dat avertisment?  
click pt. Articol 03 February 2019 20:32
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA!
0 
NU ESTE NICI O CALE LUNGA !Nu este nici o problema sa pierzi un joc.Probleme este faptul,ca jumatatea echipei este sub valoarea echipei campioane din anii precedenti.SE MUNCESTE TOT ATAT DE BINE SI EFICIENT IN ANTRENAMENTE,ANTRENORUL ESTE TOT ACELASI,STILUL,TACTICA SI STRATEGIA DE JOC ESTE IDENTICA,NUMAI VALOAREA UNORA NU PERMITE PUNEREA IN PRACTICA A SCHEMELOR DE JOC NICI IN APARARE SI NICI IN ATAC.Sa fiim intelegatori,campionatul nu este pierdut cu 1-2 jocuri mai slabe.Haideti fetelor !SUCCES IN CONTINUARE ! 
click pt. Articol 03 February 2019 20:28
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA!
0 
Aveti perfecta dreptate in analiza d-le Mikes !Trebuie puse la treaba fetele...trebuie sa acceptam si infrangerile,si vom trece peste acest esec,chiar daca avem momentan o echipa mai slabuta fata de anii precedenti.NU ESTE RUSINOS SA PIERZI IN SPORT !Sportul este o competitie...vom castiga campionatul si la anul vom face o echipa si mai competitiva!Aduceti pe Kayla de la Tg.Secuiesc si echipa este intarita ! 
click pt. Articol 03 February 2019 20:21
0 
Aiurea Mr Tihi! 
click pt. Articol 03 February 2019 17:57