ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe și-a anunțat lotul pentru sezonul viitor (Video)


Campioana României a făcut multe schimbări față de stagiunea precedentă

lot sepsi sfantu gheorghe 2018 2019

ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe va avea un lot cu multe schimbări față de cel din acest sezon. Dintre jucătoarele importante, doar căpitanul Godri-Părău continuă alături de formația campioană. Covăsnencele au luat câte o stranieră de la celelalte două ocupante ale podiumului. De asemenea, ACS Sepsi SIC și-a asigurat serviciile a două jucătoare U23 importante, dar a luat și două autohtone experimentate.

Zoran Mikes va avea de lucrat pentru omogenizarea echipei. Dacă în sezonul trecut s-a optat pentru păstrarea unui nucleu important, în acest an vor fi multe schimbări la covăsnence. Din jucătoarele care au luat titlul în acest an, patru au fost anunțate deja oficial de noile cluburi. Stoenescu și Kilin merg la Târgoviște, Marshall în Italia, iar Fontaine în Franța. Din formația care a ajuns în play-off-ul EuroCup Women nu mai rămân nici Webb, Kress, Hamilton-Carter, Huțanu, Dzankic sau Neagu.

Conducerea clubului Sepsi Sic Sfântu Gheorghe a găzduit o conferință de presă în care a prezentat noul lot al echipei. Astfel, alb-verzii vor începe noul sezon în următoarea formulă:

Annemarie Godri-Părău continuă alături de ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe pentru al 5-lea sezon consecutiv. Căpitanul covăsnencelor s-a alăturat echipei în sezonul 2014-2015, după un an la Alba Iulia. Are în cont cele trei titluri și cele trei cupe câștigate de clubul din Covasna. A ajuns la 7 titluri ale României. Fundașul de 34 de ani avea un contract pe o perioadă mai mare. În ultimul sezon a evoluat în 27 de meciuri de campionat, cu medii de 10.1 puncte, 3 recuperări, 6 pase decisive și 15 eficiență, în 25:36 minute/meci. În competiția internă a mai jucat la Arad, Târgoviște sau Satu Mare.

Renata Kovacs este cealaltă jucătoare rămasă la clubul covăsnean din echipa de anul trecut. Jucătoarea născută în 1999 a evoluat în sezonul precedent în 14 meciuri din LNBF, strângând doar 4 minute pe meci. Pe lângă Kovacs, la echipa mare va face pasul și Edith Janko, una dintre junioarele de perspectivă ale clubului. 

Cum în sezonul următor este obligatorie folosirea unei românce sub 23 de ani pe toată durata primei reprize, ACS Sepsi SIC le-a adus pe Ioana Ghizilă și Nora Demeter. Teodora Neagu a fost principala jucătoare tânără de la Sepsi în sezonul precedent.

Ioana Ghizilă a fost jucătoarea tânără cu cele mai bune statistici în stagiunea precedentă, când echipele erau obligate să folosească o româncă sub 22 de ani în primul sfert. Fundașul a jucat la Universitatea Cluj-Napoca și a strâns peste 700 de minute în 27 de meciuri, cu medie de aproape 28 de minute/meci. A înscris 237 de puncte (8.8ppg). A mai contribuit cu 2.8 recuperări/meci și 2.4 assist-uri. De-a lungul carierei a mai evoluat la CSS Ploiești, CSBT Alexandria, Danzio Timișoara și Olimpia CSU Brașov.

Nora Demeter a evoluat în stagiunea precedentă în Ungaria la Peac Pecs. Pe final l-a avut antrenor interimar pe Peter Eles. La Peac a jucat în 15 meciuri de campionat, cu 5.5 minute/meci. A mai avut medii de 1.1 puncte și 0.9 recuperări. A intrat în 3 partide din EuroCup și a fost convocată și la naționala de senioare. Centrul de 20 de ani va debuta în primul eșalon din țara noastră, după ce a mai jucat în liga secundă la Târgu Secuiesc. În această vară participă cu național U20 la Campionatul European, Divizia B, de la Oradea.

Anca Șipoș revine în Liga Națională după experiența în eșaloanele inferioare din Franța. A jucat ultima dată în LNBF în sezonul 2014-2015, la CSBT Alexandria. Extrema a evoluat atunci în 31 de meciuri, cu medii de 8 puncte, 3.3 recuperări și 2.1 pase decisive. În ultimii doi ani a jucat pentru La Glacerie, după un sezon la Montbrison Feminines. A mai evoluat în primul eșalon din România la Arad, Rapid, Craiova sau Târgoviște.

Viorela Voicu (Rus) schimbă echipa după șase sezoane petrecute la Alexandria. Căpitanul teleormănencelor a avut 25 de apariții în LNBF în stagiunea precedentă, cu 8.3 puncte/meci. A jucat în medie 29:42 minute, cu 5.8 recuperări și 2.5 pase decisive, pentru 12.2 eficiență medie. Înainte de perioada de la Alexandria, pivotul a mai trecut pe la Arad și Târgoviște.

Marina Solopova trece de la finalista LNBF la echipa în fața căreia a pierdut finala. Lituanianca de 28 de ani a debutat în stagiunea precedentă în campionatul românesc, la CSM Satu Mare. A jucat în 25 de partide, cu medii de 11.7 puncte, 5.5 recuperări, 4.9 pase decisive și 13.7 eficiență medie în 29:47 minute/meci. A câștigat cu sătmărencele Liga Europei Centrale. A venit în România de la Valosun KP Brno, iar în carieră a ai jucat în Turcia și Franța.

Kristina Higgins a petrecut ultimele două sezoane la Olimpia CSU Brașov, cu care a câștigat bronzul. Pivotul de 24 de ani a ajuns la formația brașoveană în 2016, după cei patru ani de la Baylor, în NCAA. Higgins a jucat 26 de meciuri în ultima ediție de campionat și a fost de 19 ori în double-double. A fost și cea mai bună recuperatoare a LNBF. A avut medii de 14.6 puncte, 13.2recuperări, 1.6 pase decisive și 24.5 eficiență medie, în 33:37 minute/meci.

Jovana Pasic a jucat în sezonul 2016/2017 la ICIM Arad, stagiune în care în 31 de meciuri a adunat medii de 11,3 puncte și 3,8 recuperări. În sezonul precedent, Jovana a jucat în prima ligă spaniolă, la Embuditos Pajariel Bembibre. 

Campioana României va avea și trei jucătoare aflate la primul contact cu LNBF: britanica Dominique Allen, slovaca Angelika Slamova și americanca Peyton Whitted.

Dominique Allen poate evolua ca pivot sau extremă de forță. Are 1.92 înălțime și împlinește 29 de ani în septembrie. În ultimele două sezoane a jucat la Manchester Mystics. În stagiunea precedentă a evoluat în 19 meciuri de campionat, cu medii de 8.6 puncte, 8.7 recuperări și 1.7 pase decisive. A terminat Oral Roberts University și a trecut pe la Flying Foxes Viena, COB Calais, ChemCats Chemnitz, Bologna, Aston Athletic, Team Northumbia și SBS Ostrava.

Angelika Slamova joacă pe poziția 2 și are 24 de ani. În ultimele două sezoane a evoluat la Piestanske Cajky. În campionatul slovac din acest sezon a jucat în 25 de meciuri, cu medii de 8.9 puncte, 3.2 recuperări și 2 assist-uri. Slovaca a marcat 17 puncte în meciul câștigat de Piestanske acasă cu ACS Sepsi SIC în EuroCup Women. A participat cu echipa națională la europeanul de anul trecut și va fi la prima experiență în străinătate.

Peyton Whitted se va afla la al doilea sezon în Europa. În stagiunea precedentă a jucat pentru Niki Lefkadas, după ce a terminat colegiul Penn St. În campionatul grec a jucat în 22 de partide, cu medii de 14.1 puncte, 9.3 recuperări și 1.6 pase decisive. Este extremă, are 1.90 înălțime și 23 de ani.

De asemenea, conducătorii lui Sepsi au anunțat că vor să o repatrieze pe Carley Mijovic pentru sezonul viitor, undeva în luna februarie, când îi expiră înțelegerea din Australia. 

*foto: Andreea Vlase



Citește ultimele știri despre ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe
Vizualizează pagina personală a jucătorului Annemarie Gödri Părău
Vizualizează pagina personală a jucătorului Renata Kovacs
Vizualizează pagina personală a jucătorului Ioana Ghizilă
Vizualizează pagina personală a jucătorului Nora Demeter
Vizualizează pagina personală a jucătorului Anca Șipoș
Vizualizează pagina personală a jucătorului Georgiana Viorela Rus
Vizualizează pagina personală a jucătorului Jovana Pasic
Vizualizează pagina personală a jucătorului Kristina Higgins
Vizualizează pagina personală a jucătorului Marina Solopova

Andreea Vlase / 10 July 2018 / 17:17


Galerie foto


laca1968 Hai Sepsi!
0 
Singurul lucru regretabil este ca nici sezonul urmator n o sa avem adversare. Poate stie Chirita ceva ce nu stim noi 
10 July 2018 20:38
1 
In primul rând, poți s-o sugi fără s-o uzi? In al II lea rând, toate achizițiile nu fac cât Marshall!  
10 July 2018 20:54
-1 
Tu s o faci dupa ce o uzi 
11 July 2018 00:00
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA!
0 
Se contureaza inca un campionat si cupa pentru secuience!!
Ne pare rau pt.Marshall,dar avem alte jucatoare care poate suplinii pe ea.Noi facem rotatii eficiente si nu financiare.Sintem buni,foarte buni,si nu vom avea adversare pe masura nici in acest sezon!! Hai SEPSI SIC!!Bun venit noilor jucatoare....SUCCES SEPSI SIC!! 
12 July 2018 10:53

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!


Din aceeaşi categorie...
CSM Alexandria reușește prima victorie în Liga Națională
Elevele lui Mădălin Piperea au făcut diferența cu reușitele de la distanță cu ACS KSE Târgu Secuiesc 
CSM Alexandria învinge pe ACS KSE Târgu Secuiesc
CSM Alexandria învinge pe ACS KSE Târgu Secuiesc la o diferenţă de 11 puncte 
Brankica Hadzovic: „Îmi place foarte mult echipa din acest sezon. Antrenorul chiar m-a surprins”
Coșghetera celor de la FCC ICIM Arad a vorbit despre evoluția echipei în tur și nivelul din grupa valorică A 
Maikel Lopez este noul antrenor al celor de la CSM Satu Mare, iar Octavian Boian rămâne secund
Clubul era obligat de regulament să aducă un nou antrenor principal 
Ljubomir Kolarevic: „La 0/3 nu a fost un sentiment foarte plăcut, dar după aceea am câștigat 3 meciuri la rând”
Antrenorul de la ACS KSE Târgu Secuiesc este mulțumit cu parcursul echipei până acum și a vorbit și despre lupta pentru promovare  
Ildiko Nagy s-a alăturat campioanei ACS Sepsi SIC după o scurtă perioadă în Franța
„M-am bucurat foarte mult și m-am simțit onorată când am aflat că am o ofertă de la campioană” 
Rectorul Universității Alba Iulia, Daniel Breaz, a ajuns Ministrul Culturii
Breaz este cunoscut fanilor baschetului românesc pentru activitatea depusă la clubul CSU Alba Iulia 
Mădălin Piperea: „Conducerea clubului a luat decizia ca anul acesta să mergem pe junioare. Ajută tinerele noastre să progreseze”
Antrenorul de la CSM Alexandria a vorbit despre motivul pentru care s-a mers pe cel mai tânăr lot din LNBF și despre nivelul campionatului actual 
CSU CSM Oradea reușește o nouă victorie clară cu Agronomia București și în restanța din etapa 1
Cele două echipe au fost la a doua confruntare directă în 5 zile 
CS Universitatea CSM Oradea învinge pe CS Agronomia București
CS Universitatea CSM Oradea învinge pe CS Agronomia București la o diferenţă de 30 puncte 
0 
Puie MSD! Altceva nu se poate spune! Și-au bătut joc de o echipă ce a fost cu mult peste nivelul județului Teleorman! Acum 2-3 ani, la ultimele confruntări cu Rapid, scorul corect era de +30 puncte pt Alexandria, azi pensionarele lu' Coco fac mișto de niște copile de 16 ani!  
click pt. Articol 12 November 2018 20:44
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA!
0 
Felicitari fetelor !! Sinteti fenomenale ! 
click pt. Articol 12 November 2018 16:24
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA!
0 
FELICITARI KRISTINA !Bravo fetelor si succes in continuare !! 
click pt. Articol 12 November 2018 16:23
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA !
0 
Felicitari fetelor !! Sinteti cele mai bune si in acest campionat in frunte cu superantrenorul Zoran Mikes ! 
click pt. Articol 10 November 2018 18:44
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA !
0 
Stiim ca acest meci este important pentru voi,dar si pentru fosta ta echipa.Deci va fi o lupta pe care va adjudeca cu siguranta SEPSI SIC cu 15 puncte !! 
click pt. Articol 10 November 2018 18:18
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA !
0 
Ce penibil: in loc sa jucati pe nivelul retributiei,cereti scuze pentru un joc mediocru !!Locul vostru este pe la mijlocul clasamentului.Pacat de cele 3-4 jucatoare care sint valoroase in echipa !  
click pt. Articol 08 November 2018 15:37
0 
Aici ar trebui să se sesizeze Curtea de Conturi, bani publici cheltuiți cu nemiluita pentru niste înfrângeri penibile. Totuși poate fi vorba și de prostie, nu e posibil ca după ce ai dat chix cu un antrenor debutant, care mai fusese totuși secund la Târgoviște intr-o perioadă de gratie, să continui să lași o echipa plină de vedete pe mâna unui copil, pe deasupra și nelicentiat pentru acest nivel. Apoi, varianta de jucătoare U23... Nu era fata de anul trecut o mare sculă însă in comparație cu ce au acum e diferența enorma. De asemenea, Amukamara anul trecut nu a avut mai mult de 3 jocuri în care să marcheze sub 15 puncte iar aici... Vorbim totuși de singura jucătoare care a participat la CM ul de anul acesta, nefiind doar o figuranta acolo.  
click pt. Articol 06 November 2018 15:36
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA !
0 
U CLUJ DE MULT NU MAI ESTE O ECHIPA DE FANION !!POATE SA IA LECTII DE BASCHET DE LA TOATE CELALALTE ECHIPE DIN CAMPIONAT,MAI CU SEAMA DE LA SEPSI SIC !! SECUIENCELE STAU CU DOUA NIVELE PESTE CLUJENCE !! 
click pt. Articol 05 November 2018 14:34
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA !
0 
NE PARE RAU CA S-A ACCIDENTAT TAVIC.ESTE O FATA BUNA !! SEPSI SIC ESTE CU O CLASA PESTE SATU MARE,DAR NU ESTE VINA EI !! 
click pt. Articol 05 November 2018 14:30
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA !
0 
CE SA FACEM,ATI JUCAT PE NIVELUL VOSTRU. 
click pt. Articol 05 November 2018 14:27