Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

ACS Sepsi SIC obține o nouă victorie clară pe propriul teren, în fața Olimpiei CSU Brașov

Andreea Vlase

Andreea Vlase
20.10.2018

ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe a obținut o victorie clară în duelul cu Olimpia CSU Brașov. Alb verzile s-au impus cu 96-57, pe sferturi: 30-11, 27-20, 21-10 și 18-16. Campioana a început partida cu un run de 14 puncte și și-a asigurat victoria încă din primele zece minute. La oaspete nu a putut evolua cea mai constantă jucătoare, Biljana Pesovic, accidentată. Elevele lui Zoran Mikes au obținut al 3-lea succes la rând în campionat și se pregătesc să înceapă seria meciurilor din EuroCup.

Cele două echipe aveau patru puncte din patru posibile înaintea meciului din etapa a 3-a a grupei valorice A din LNBF. Zoran Mikes le-a trimis în 5-ul de start pe Godri-Părău, Ghizilă, Higgins, Slamova și Whitted. Dan Calancea a început partida cu Ferenczi, Bartee, Podar, Arsenic și Warthen. Olimpia CSU nu s-a putut baza pe Pesovic, integralistă în precedentele două partide disputate de brașovence în campionat. Formația de sub Tâmpa se confruntă cu probleme de lot și a echipat-o pe antrenoarea secundă, Miruna Crâsnic, pentru a trece 10 jucătoare pe foaia de joc și să nu primească amendă.

Duelul liderelor din grupa valorică A a fost unul fără istoric, dominat de covăsnence de la un capăt la celălalt. Whitted a marcat primele cinci puncte ale partidei, Ghizilă reușea prima triplă, iar Godri-Părău, Higgins și Slamova duceau run-ul gazdelor la 14-0. Oaspetele au avut nevoie de aproape patru minute să marcheze primul coș, prin Warthen. Ecartul a crescut la 20 de lungimi după liberele lui Slamova, în minutul 8. Scorul la prima pauză era 30-11.

Sfertul secund a fost puțin mai echilibrat, cu brașovencele reușind să găsească drumul spre coș mai des decât în prima perioadă de joc, dar tot gazdele și-au adjudecat parțialul. Oaspeteșe s-au apropiat la 15 lungimi, dar Solopova a răspuns cu două triple la rând și a dus scorul la 40-19. Arsenic și Podar au micșorat din nou ecartul la 15 puncte, dar Higgins și Ghizilă le duceau pe gazde la cota 50 când mai erau două minute până la pauza mare. Pasic și Higgins au mărit diferența în finalul perioadei de joc, iar la jumătatea partidei tabela de la Sepsi Arena arăta 57-31.

Slamova a înscris prima la reluare, de după semicerc, iar Al Ash Hab punea primele două puncte pe tabelă pentru brașovence, după mai bine de două minute. Diferența a crescut la peste 30 de puncte înainte de jumătatea sfertului trei și până la 38 cu un minut înaintea ultimei pauze. Scorul după trei sferturi a fost 78-41.  

Șipoș a mărit distanța la 39 de puncte cu o reușită de la distanță, în minutul 32. Podar și Al Ash Hab au redus ecartul la 33 de puncte în două rânduri, dar alb-verzile au refăcut diferența de 39 de puncte la intrarea în ultimul minut. Janko a înscris ultimul coș al partidei și a dus scorul la 96-57.  ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe ajunge la trei victorii din trei în campionat, fiind singura formație neînvinsă din grupa A, după trei etape. Pentru brașovence a fost primul eșec în LNBF, după cele două victorii din primele două runde.

Alb-verzile au marcat 38 de puncte pe contraatac față de 7. ACS Sepsi SIC a dominat la toate capitolele, cu 55-37 la recuperare, 19-6 la puncte după mingi pierdute, 15-5 la intercepții, 33-13 la puncte înscrise de jucătoarele venite de pe bancă. Campioana a încheiat partida cu 44% la șuturile din acțiune (34/76) față de 29% în dreptul oaspetelor (20/67). 26-16 a fost scorul la coșurile de două puncte înscrise, 8-4 la cele de la distanță și 20-13 de la linia de fault.

Alina Podar, de la învinse, a fost coșghetera partidei cu 23 de puncte (4x3), plus 3 recuperări și 4 pase decisive. Pentru Olimpia CSU Brașov au mai înscris: Arsenic 11 puncte (9 recuperări), Al Ash Hab 11 puncte (6 recuperări), Warthen 4 puncte, Bartee 4 puncte (6 recuperări), Ferenczi și Szmutku câte 2 puncte. A mai jucat Filip.

Angelika Slamova a fost cea mai bună marcatoare a gazdelor, cu 18 puncte (2x3) la care a adăugat 5 recuperări și 4 pase decisive. Kristina Higgins a fost din nou în double-double și în etapa a 3-a, reușind 17 puncte și 11 recuperări în fața formației la care a jucat în ultimii doi ani. Pentru ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe au mai înscris: Whitted 16 puncte, Pasic 9, Demeter 8, Solopova 8, Godri-Părău 7 puncte (10 pase decisive), Ghizilă 5 puncte (5 assist-uri), Șipoș 4 puncte, Kovacs 2 și Janko 2 puncte. A mai intrat Ioachim.

Pentru ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe urmează prima partidă din grupele EuroCup. Alb-verzile vor primi la Sepsi Arena vizita celor de la WBC Enisey, joi, de la ora 19:00. Campioana României va juca următoarea partidă din campionat duminica viitoare, pe terenul Universității Cluj-Napoca. Olimpia CSU Brașov va evolua pe propriul teren în etapa următoare, luni 29 octombrie, cu FCC ICIM Arad.

*foto: Sepsi-SIC facebook

1 comentariu la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe 7vezer :

    SEPSI SIC CAMPIOANA !
    Felicitari fetelor...sinteti extraordinare !!

    cu 5 ani în urmă (21.10.2018) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!