Stiri

ACTUALIZARE. EDITORIAL. Cu sau fără un român pe parchet în stagiunea 2014-2015?

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
24.06.2014

Foto: Răzvan Păsărică

ACTUALIZARE - Marţi, 24.06

Marţi (23.06), la Sibiu, a avut loc o întâlnire între preşedinţii de cluburi ai Ligii Naţionale de Baschet masculin şi Horia Păun, preşedintele FRB. Principalul subiect ce a determinat această întrunire l-a reprezentat regula privind jucătorul român pe parchet, votată de către Biroul Federal în urmă cu o săptămâna.

După cum am prevăzut, preşedintii de cluburi (exceptându-i pe Virgil Stănescu, Şerban Sere şi Mircea Cristescu care au absentat) au ajuns la un consens cu privire la anularea deciziei privind jucătorul autohton pe parchet votată săptămâna trecută în Biroul Federal. Însă pentru a avea efecte, tot Biroul Federal este entitatea care va trebui să-şi anuleze propria decizie luată în urmă cu puţin timp. Astfel preşedinţii de cluburi i-au trasat sarcinile lui Horia Păun de a-şi găsi opt susţinători din Biroul Federal, pentru a întruni majoritatea de voturi şi a vota împotriva deciziei de acum o săptămână. 

Ce s-a mai discutat în cadrul acestei şedinţe:

- Se va redacta şi semna un contract între toate echipele din LNBM cu privire la tactica privind numărul de jucători străini şi români pe următorii trei ani. 

- Se va introduce regula cu un jucător român numai din sezonul 2015-2016

- În următorul sezon al Cupei României se va putea evolua cu şapte străini şi un jucător român pe parchet.

- Toate echipele vor fi obligate să aibe o echipă satelit în componenţă care să activeze în Liga I. În cazul unei retrageri echipa mamă va fi sancţionată într-un mod eficient: prin depunctare în LNBM sau în Liga I dacă va retrograda sau se va reînscrie în campionat.

- Campionatul va începe de 4 octombrie. Prima manşă a Cupei României va avea loc pe 27 septembrie şi 1 octombrie.

Toate aceste decizii vor trebui aprobate de către Biroul Federal. În caz contrar regula jucătorului autohton rămâne în vigoare pentru sezonul următor.

----

Luni (16.06) a avut loc Biroul Federal al Federaţiei Române de Baschet, întrunire în cadrul căruia s-au supus la vot mai multe aspecte deosebit de importante, pe termen scurt şi mediu, pentru baschetului românesc. Ce anume exact, trebuie să recunoaştem că nu ştim. Forul naţional nu a publicat până în ziua de azi procesul verbal al întrunirii lunare. Motivul? .... Nu este încă sigur dacă s-a decis ceva sau nu. Pare hilar, aparent imposibil, dar aceasta este realitatea din momentul de faţă. Dar, nu trebuie să uităm că în baschet totul e posibil.

Continuând raţionamentul, am putea spune că în acest sport totul e posibil să fie imposibil de previzibil vis a vis de ceea ce urmează să se întâmple într-un final de meci. Au dovedit-o cei de la Maccabi în semifinala Euroligii disputată împotriva putrenicei formaţii ruse, CSKA Moscova. Doar că de această dată esenţa baschetului a fost mutată în afara parchetului.

Am fost anunţaţi, precum metoda clasică, dar aparent inovatoare a telefonului fără fir, că s-ar fi decis reintroducerea regulii cu un jucător autohton pe teren, atât la masculin cât şi la feminin respectiv limitarea numărului de jucătoare străine la feminin, de la şase la cinci. Tot la o răscruce de drumuri i-am auzit pe unii vorbind că se încearcă implementarea unui sistem pe termen mediu privind numărul de jucători străini, limitarea lor de la şase la cinci în următorii doi ani.

Toate aceste aspecte transmise prin viu grai au stârnit o grămadă de nemulţumiri la nivelul cluburilor din ţară, întemeiate din punctul meu de vedere, atât la nivel de masculin cât şi la nivel de feminin. Regula jucătorului autohon i-a surprins, la propriu şi la figurat, pe conducătorii clubului bănăţean frecându-şi, pe moment, mâinile de bucurie căci au reuşit să se mişte rapid pe piaţa transferurilor, în timp ce alţi patroni încercau să realizeze dacă regula e pe bune sau nu. Între acelaşi timp sportivii români se mai gândesc dacă e cazul să-şi umfle cota sau să mai aştepte câteva zile. Nici măcar forul românesc nu e sigur dacă vom avea sau nu un român pe parchet în sezonul următor. Şi încă nu v-am vorbit depre data de începere a următorului sezon, o altă discuţie captivantă!

Cert e că aproape toate cluburile din LNBM au făcut o sesizare către Federaţia Română de Baschet pe motiv că nu sunt de acord cu introducerea regulii unui jucător autohton pe parchet. Printre motivele expuse cluburile consideră că nu s-a respectat statutul FRB, că nu s-a respectat regula previzibilităţii respectiv că regula este contrară legislaţiei Uniunii Europene, având în vedere situaţia din Spania, Italia sau Franţa. Cu privire la ultimul aspect menţionăm că situaţia din Spania, unde se doreşte eliminarea regulii cu 4 jucători spanioli, e departe de a fi apropiată de cea din România. În celebra cauză Bosman din 1993 s-a stabilit că regula unei asociaţie sportive de fotbal ce interzice cluburilor să aibă, în timpul meciului, pe teren, un anumit număr maxim de fotbalişti care sunt cetăţeni ai altui stat membru, încalcă principiul interzicerii discriminării pe criteriul cetăţeniei în ceea ce priveşte angajarea şi condiţiile de muncă. Drept urmare, dacă FRB ar institui o regulă cu 3-4 jucători români aflaţi în permanenţă pe parchet, aceasta s-ar afla în contradicţie cu articolul 48 al Tratatului de instituire al Comunităţii Economice Europene. Unul sau doi jucători autohtoni ar îndeplini condiţiile proporţionalităţii în ceea ce priveşte regulamentul unional.

Cu privire la regula previzibilităţii, recunosc că am fost lăsat în ceaţă de ultimele decizii şi acţiuni ale organelor FRB, iar de fiecare dată când citesc statutul forului românesc am impresia că sunt prea obosit şi trebuie să-l răsfoiesc într-o altă zi. În aprilie a avut loc o întâlnire a preşedinţilor de cluburi, la ASG 2014 Cluj-Napoca, în care s-au făcut mai multe precizări privind următorul sezon competiţional. Printre acestea s-a delegat Adunării Generale competenţa de a lua o decizie la regula jucătorului autohton. Interesul pentru acestă întrunire a fost deosebit de mare, fiind prezente 43 de entităţi. S-a decis reconvocarea. Rezultatul? 40 de entităţi prezente din 248 posibile. Drept urmare s-a delegat din nou competenţa de a lua o decizie la regula jucătorului autohton. De această dată a decis Biroul Federal, la mijlocul lunii iunie când majoritatea echipelor au început, unele au şi terminat, campania de achiziţii. Fără prea multe informaţii, fără un document statistic cu privire la necesitatea practică a implementării acestei reguli, s-a votat. Acum se reiau din nou discuţiile.

Fără a sta prea mult pe gânduri, consider că regula unui jucător autohton pe parchet este benefică baschetului românesc. Doar că sistemul trebuie gândit din timp, nu stabilit ad-hoc, fără nicio analiză a impactului produs. Nicăieri în lume schimbarea regulilor jocului pe parcurs nu s-a dovedi a fi de bun augur pentru sănătatea sistemului. În altă ordine de idei, nu înţeleg rostul limitării jucătorilor străini. Într-adevăr în locul unui străin ar putea fi un autohton, însă în momentul de faţă, între 25 şi 38 de ani avem aproximativ 20 de sportivi care pot face faţă nivelului LNBM. Treuie să recunoaştem că şi datorită sportivilor străini am scos capul în Europa, având rezultate satisfăcătoare în ultimele ediţii de competiţii internaţionale. Când numărul jucătorilor români va atinge pragul de 100, vom beneficia de o ligă secundă puternică cu echipe care să se lupte pentru promovare, da, am putea să reducem numărul străinilor. Până atunci nu văd rostul din moment ce avem atâtea echipe fără buget de străini, care vor miza doar pe români.

Nu vreau să discut prea mult pe marginea deciziilor luate de organele FRB atât timp cât tot sistemul românesc pluteşte în derivă. Nu ştim ce organ este abilitat să ia o decizie, nu ştim când trebuie luată, nu ştim care este regulamentul arbitrilor căci este secret, nu avem un statut clar al FRB ci doar o multitudine de articole ambigue din care fiecare poate să tragă ce concluzie doreşte, şi cel mai important ... nu ştim când începe următorul sezon competiţional respectiv nu ştim ce/câte echipe iau startul în următorul sezon competiţional. Totul este o întreagă nebuloasă.

Fără a avea intenţia de a fi răutăcios, situaţia de la FRB se aseamănă cu cea de la Energia Rovinari. Nimeni nu ştie ce se va întâmpla ... va rămâne Todorov, va reveni Nikolic? Timpul trece, iar nicio decizie nu se iveşte.

Dar baschetul e frumos, esenţa se menţine. Căci orice se poate întâmpla în câteva secunde, nu ?

4 comentarii la aceasta stire:
  • CSA Steaua București doaridioti :

    numai straini
    Eu zic ca FRB sa impuna cluburile minim 11 straini in lot si un roman . Asta ca sa fie cluburile multumite .

    cu 9 ani în urmă (19.06.2014) Raspunde
  • CSA Steaua București doaridioti :

    *
    Cluburilor *

    cu 9 ani în urmă (19.06.2014) Raspunde
  • CSM CSU Oradea suporter oradean :

    D-le GHerdan,
    Si care este dupa parerea ta metoda prin care se vor fabrica 100 de jucatori romani,in urmatorii ani?! daca nu aceea de a fi practic in teren? cum crezi ca 10-12 jucatori straini vor ajuta acest lucru? Suntem un popor din ce in ce mai antinationalist.Ce daca se reintroduce regula cu 1 juvcator roman? ce stragegii magice de joc au facut cluburile cu strainii? cate cluburi romanesti in afara de Medias,cu acesti fabulosi straini sau calificat in C.E? VORBIM VORBE si ne este frica ,ca nu cumva jucatorul roman sa castige bani multi, aiureli totale.

    cu 9 ani în urmă (25.06.2014) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe 1Agelu :

    Logica
    Metoda cu jucatorii romani care nu au unde juca are baze teoretice si practice verificate . Uite cam cum functioneaza : jucatorul roman care face 18 ani si evident nu mai are unde juca - ca la tineret campinatul e o gluma iar la seniori nu esti competitiv - se duce si face streetball prin parcuri . Acolo se caleste in meciuri grele pana ajunge sa fie draftat in NBA . Eeee, stai ca nu-i gata! Nici Heat sau Spurs nu-i titularizeaza imediat ci ii plimba pe la D League , ii mai imprumuta prin ligile inferioare pana ce pe fostul junior il apuca dorul de casa si scarba sa nu prinda echipa la care e legitimat . Si gata! Contacteaza o echipa din LN care va fi bucuroasa ca in locul unui jucator american sau sarb sa aiba un jucator roman competitiv. Inmulteste scenariul cu 100 si vei vedea cum brusc vom avea inflatie de jucatori autohtoni ....nu-i asa ca parca am citat din strategia pe termen scurt si mediu de dezvoltare a baschetului romanesc ? Pacat ca intre timp am auzit cocosii cantand si m-am trezit......

    cu 9 ani în urmă (23.07.2014) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate