Stiri

ALEGERI 2017. Horia Păun: "Am realizat în proporție majoră ce am promis la alegerile din 2013"

Redacția TotalBaschet.Ro

Redacția TotalBaschet.Ro
04.05.2017

Arena de Baschet din Capitală va fi gazda alegerilor pentru un nou presedinte al Federatiei Romane de Baschet, vineri 5 mai, cu începere de la orele 10:00. Actualul presedinte al FRB, Horia Păun, porneste din "pole-position" pentru încă patru ani la conducerea forului românesc.

Cine este Horia Păun, candidat la președinția FRBaschet

Într-un interviu acordat în exclusivitate site-ului nostru, Horia Păun a vorbit despre cei trei ani si sase luni petrecuți la Federației, despre proiectele sale pentru următorii ani, dar si despre contracandidatul său.

Candidați din postura de favorit la un nou mandat de presedinte al FRB. Ce le veti spune alegătorilor prezenți la Adunarea Generală din 5 mai pentru a le câstiga votul?

In primul rand, sunt de parere ca votul de incredere nu se poate castiga printr-un speech. In cazul meu, cred ca faptele trebuie sa vorbeasca. Lucrurile pozitive de pe parcursul mandatului meu, precum si faptul ca am realizat in proportie majora ce am promis la alegerile din 2013, cred ca sunt o dovada mai mult decat elocventa ca sunt un conducator care merita increderea reprezentantilor baschetului romanesc. Legat strict de evenimentul de maine, le voi puncta alegatorilor lucrurile pozitive ale mandatului meu si le voi prezenta echipa alaturi de care vreau sa continui in urmatorii 4 ani, pentru implementarea programului meu, o echipa formata din Alina Moanta (decan UNEFS); Ghita Muresan,  - vicepresedinti, Dan Berceanu – Secretar General si Claudiu Fometescu – antrenor federal.

"Ne dorim ca naționalele de seniori să devină o prezență constantă la Campionatele Europene"

Care este planul dumneavoastră pentru următorii patru ani? Ce vă propuneti pe termen scurt, mediu si lung?

Pe termen scurt, din punct de vedere organizatoric, ne dorim ducerea la bun sfarsit a obligatiilor pe care Romania si le-a asumat catre FIBA, in legatura cu organizarea EuroBasket 2017 si a Campionatului European U20 de la Oradea. Intern, ne dorim orgnizarea cu succes a turneelor finale de juniori, precum si a Ligii Nationale de Baby si Minibaschet.

Tot pe termen scurt, daca ne referim la latura sportiva, pe plan international, ne dorim mentinerea nationalei de junioare U16 in Divizia A valorica, promovarea nationalei masculine U20 in Divizia A valorica si o participare cat mai consistenta a nationalei de seniori la EuroBasket 2017.

Pe plan intern vom cauta sa remodelam calendarul si sistemul competitional la nivel de juniori, in asa fel incat noul sezon sa fie mai atractiv pentru echipele participante, sa fie mai adaptat la realitatile economice zonale, la ponderea diferita a echipelor de baschet in diverse zone ale tarii.

Pe termen mediu, ne dorim crearea „scheletului” echipelor nationale de seniori pe baza generatiilor 1996-1999, sportivi selectionati prin Programul PerformBaschet. In sprijinul acestui obiectiv, s-a implementat deja regula jucatorului tanar la Ligile Nationale de seniori. Fireste ca pentru continuitatea descoperirii si furnizarii de tinere talente trebuie sa insistam sa instruim si sa perfectionam antrenorii. Acest lucru l-am inceput pe pacursul primului meu mandat, prin instituirea unui program national de licentiere, iar acest program va continua, pentru ca deja incepem sa vedem roadele.

Fireste ca, tot pe termen mediu, ne dorim calificarea echipei nationale de senioare la EuroBasket Women 2019 si mentinerea nationalelor juvenile pe pozitii tot mai bune in ierarhiile continentale. 3x3 este un capitol important in strategia noastra,cu atit mai mult cu cit Romania a cistigat la seniori primul Campionat European iar senioarele sunt vicecampione europene en-titre.

Nu trebuie sa uitam ca in aceasta toamna, pentru prima data in istorie, nationala de seniori a Romaniei va evolua in calificarile pentru Campionatul Mondial din 2019. Acest lucru este posibil datorita faptului ca Romania va evolua la EuroBasket, beneficiind astfel de avantajele unei echipe din elita baschetului continental.

Pe termen lung, ne dorim ca nationalele de seniori sa devina prezente constante la Campionatele Europene, in acest sens fixandu-ne drept prim pas calificarea „Vulturilor” la EuroBasket 2021.

Au trecut trei ani si sase luni de când sunteți presedinte al FRB. Uitându-va în spate la mandatul de până acum, sunteți mulțumit de activitatea dumneavoastră? Aveți ceva să vă reprosați în toți acesti ani?

Cea mai mare dezamagire a mea a fost cea din 2015, atunci cand am facut toate demersurile pentru crearea in Bucuresti a unui Centru de Excelenta pentru juniori, in colaborare cu COSR, dar acest lucru nu a putut fi dus la bun sfarsit. Aveam proiectul, aveam finantarea, insa am intampinat rezistenta din partea parintilor (care nu voiau sa se indeparteze de copii) si chiar a sportivilor (care erau mai atrasi de mirajul unor castiguri financiare la echipele de seniori). Este o idee pe care totusi nu am abandonat-o. Suntem in continuare in discutii si sunt convins ca in urmatorul mandat vom reusi sa implementam aceasta idee.

"Performanța trebuie susținută tot mai mult din bani privați"

Cand ați preluat presedenția LNBM si LNBF numărau câte 14 echipe. În momentul de față sunt câte 10 în ambele competiții. Cărui fapt se datorează această scădere a numărului de echipe la nivel de seniori? Considerați că este un semnal de alarmă ori sunteți adeptul unui campionat mai restrans?

Nu mai e un secret ca performanta trebuie sustinuta tot mai mult din bani privati. Cluburile care au reusit acest lucru au realizat performante pe masura. Uitati-va la finalistele LNBF, sau la doua din primele trei clasate dupa sezonul regulat in LNBM. Din nefericire, asta e realitatea economica a Romaniei. Statul poate sustine tot mai greu performanta de inalt nivel. Gruparile care se bazeaza exclusiv sau majoritar pe finantarea de la bugetele locale sunt mereu in pericol. Ne-a bucurat aparitia sau reaparitia unor centre baschetbalistice in anumite orase, dar si mai mare a fost tristetea cand ele nu au rezistat. Baia Mare si Ploiesti sunt cele mai recente exemple.

Din cauza acestor situatii economice nefericite, a trebuit sa ne adaptam si am creat un sistem cu mai putine echipe, 12 (evitand astfel uriasele diferente valorice). Am implementat un sistem competitional in trei faze, mai atractiv atat pentru echipe, televiziuni,cat si pentru eventualii finantatori, continand mai multe meciuri echilibrate intr-un sezon. Poate nu intamplator si fotbalul romanesc a adoptat sistemul cu play-off (un sistem eminamente baschetbalistic) si asa s-a ajuns la o competitie foarte atractiva, atat pentru sportivi, cat si pentru public si sponsori.

"Avem speranțe că FIBA Europe va invita mai multe echipe românesti în Champions League"

La nivel diplomatic, înainte de începutul sezonului 2016/2017 vi s-a reprosat că nu ați reusit să oferiți mai multe locuri României în Champions League si că echipele ce au obținut dreptul de participare au fost nevoite să joace două tururi preliminare. Cum răspundeți acestor declarații? Vom avea mai multe echipe în Champions League în stagiunea 2017/2018, unele direct în grupe?

Ce nu stiti dumneavoastra este ca la debutul acestei competitii infiintate anul trecut de FIBA, Romania a fost invitata sa participe cu... o singura echipa! Demersurile noastre au facut sa primim un wild-card si sa primim dreptul de participare pentru inca o echipa. Din pacate, ne-a fost imposibil sa obtinem si o a treia pozitie. In acest prim sezon, FIBA a dorit sa atraga in noua ei competitie cat mai multe echipe care au evoluat in trecut in Euroleague, sau reprezentante ale unor federatii care isi trimiteau echipele in competitiile ULEB (Euroleague si EuroCup). Parcursul bun din acest an al celor de la CSM - CSU Oradea si U-BT Cluj-Napoca ne da sperante ca FIBA Europe va invita mai multe echipe din Romania in urmatorul sezon al Basketball Champions League.

Echipele de seniori au prins calificări la Campionatele Europene doar din postura de echipă gazdă. Cum vă gandiți să reformați loturile naționale pentru a deveni mai competitive la acest nivel?

Nu trebuie sa se uite faptul ca in 2014 nationala de seniori a fost singura echipa cu 4 victorii in preliminarii care nu a mers la EuroBasket 2015. Deci si in precedenta campanie am fost extrem de aproape de turneul final. Organizarea si participarea la EuroBasket 2017 trebuie sa reprezinte un motiv de mandrie nationala si nu unul de critici. Faptul ca dupa 30 de ani ajungem din nou la un turneu final EuroBasket si reusim sa aducem la Cluj nume imense ale baschetului mondal genereaza conditiile pentru o mare emulatie, precum si speranta ca multi tineri se vor indrepta catre baschet dupa acest turneu.

"Nu înțeleg ce atâta polemnică în jurui datei stabilite pentru alegeri"

Mai multe voci v-au acuzat ca ați decalat fără temei alegerile din acest an. Cum comentați aceste acuzații?

Nu este vorba de nicio decalare. E vorba de o revenire in normalitate. Si de o respectare riguroasa a legii si a statutului FRB. La toate federatiile sportive din Romania, precum si in cazul FIBA sau FIBA Europe, alegerile au loc pe finalul lunii aprilie sau la inceputul lunii mai. Asa a fost si in F.R.Baschet, singura exceptie fiind in 2013. Ideea de baza este ca viitoarea conducere sa poata manageria patru sezoane competitionale si nu... trei sezoane! Nu inteleg de ce atata polemica in jurul acestei date. O problema mi s-ar fi parut daca aceste alegeri se desfasurau dupa expirarea mandatului meu, in 2018.

Contracandidatul dumneavoastră, Bogdan Rădulescu, a declarat că actuala comunicare a FRB aminteste de secolul trecut. Sunteți de acord cu această afirmație? Totusi, de ce a fost refuzată solicitarea TotalBaschet de a primi o copie de pe noul statut al FRB si de pe contractul de colaborare dintre BC Timisoara si SCM Timisoara?

Eu il apreciez pe Bogdan, i-am fost si antrenor daca nu ma insel, dar cred ca anii petrecuti de el in afara tarii l-au facut sa nu urmareasca indeaproape mediile de comunicare ale FR Baschet. Astfel, ii aduc la cunostinta si lui, si cititorilor dvs, cateva din reperele de comunicare ale FR Baschet din ACEST secol:

-         Site-ul frbaschet.ro este printre cele mai accesate in categoria „site-uri de sport” pe portalul Trafic.ro, intrecand de multe ori, in trafic, site-ul Federatiei Romane de Fotbal. Site-ul publica mereu deciziile FR Baschet, dar si alte informatii de interes pentru cluburi si fani.

-         Site-ul frbaschet.ro a fost primul al unei federatii sportive din Romania care a avut livescore implementat pentru competitiile de seniori, cele internationale si turneele finale de juniori.

-         Pagina de Facebook a FR Baschet are 28.170 de fani, extrem de activi la postari.

-         DigiSport a televizat, din 2014, peste 450 de meciuri (acest lucru fiind convertit in peste 900 de minute de publicitate pentru partenerii si sponsorii din baschetul romanesc); in martie 2017 au fost nu mai putin de 26 de meciuri transmise live din Liga Nationala.

-         Dupa cum bine stiti (si din experienta dvs. proprie), am fost mereu deschis in relatia cu presa. Pentru comunicari importante, am organizat conferinte de presa si ne-am bucurat mereu de interesul mass-media pentru baschetul din Romania.

Legat de interesul dvs pentru contractul de colaborare existent intre cele doua structuri sportive mai sus mentionate, consideram ca nu noi suntem in masura sa oferim lamuriri despre un contract din care FR Baschet nu este parte. Cu certitudine, aceste informatii ar putea fi obtinute de la una dintre structurile timisorene implicate in contract. 

In fine, cu privire la noul statut nu am refuzat solicitarea dvs.  dar am considerat ca nu e necesar un raspuns, atat timp cat acest act se gaseste inca din anul 2015 CHIAR PE SITE-UL DVS, in cadrul articolului: http://totalbaschet.ro/articol/DOCUMENT-Noul-proiect-de-statut-al-Federației-Române-de-Baschet~38410 sau, direct, la adresa: http://totalbaschet.ro/Pictures/Util/ProiectStatutFrBaschet_2015.pdf .

Notă Redacția Totală Baschet:

Site-ul nostru nu a avut obiectiv cum să cunoască varianta finală a noului statut al FRB fara concursul FRB. O simplă trimitere la documentele publicate în urmă cu doi ani, alături de confirmarea scrisă că documentele publicate nu au suferit modificări, putea simplifica subiectul.

În ceea ce priveste contractul de colaborare dintre BC Timisoara si SCM Timisoara considerăm subiectul de o importanță majoră având în vedere că miza este dreptul de participare a celei de a doua în Liga Națională de Baschet masculin. În continuare nu înțelegem de ce, elegant sau nu, se refuză orice încercare de informare a cititorilor nostri cu privire la situatia acestor doua cluburi.

2 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe martax :

    Mari realizari...
    Mari realizari in acest mandat. Liga Nationala a ajuns la un numar record de echipe, 10 si intre timp baschet a ajuns cel mai popular sport in Romania, mai ales in Moldova.

    cu 6 ani în urmă (04.05.2017) Raspunde
  • CSM CSU Oradea ajax :

    Jenant
    Ar trebui să vă mai gânditi la felul cum v-ati ,,preocupat" de echipele românești în competițiile europene, epuizandu-le fizic datorită unei decizii penibile, la care ati revenit în cele din urmă, dar ruinand sezonul intern al unei echipe care a făcut cinste baschetului românesc. Ca să nu ne mai comparăm cu cei de afară. Ar trebui regandit regulamentul.

    cu 6 ani în urmă (04.05.2017) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!