Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Aleksandar Mladenovic, cel mai eficient jucător al victoriei cu Gaz Metan Mediaș

Lucian Călinescu

Lucian Călinescu
12.09.2015

Mladenovic

Într-un joc din cadrul Cupei Mureș, BCM U Pitești a trecut fără probleme de Gaz Metan Mediaș cu scorul de 79-61. Cel mai eficient baschetbalist al trupei lui Jovica Arsic a fost Aleksandar Mladenovic.

În 21:46 minute petrecute pe parchet, Sasha a avut 8/12 la aruncările de două puncte și 3/4 la linia de pedeapsă, pentru un total de 19 puncte. El a adăugat 3 recuperări, o pasă decisivă, 3 capace, 2 intercepții și 2 posesii pierdute, pentru un index al eficienței de 21. De menționat este faptul că Mladenovic a înscris 19 puncte și în meciul pierdut cu BC Mureș, scor 85-80.

Din tabăra argeșenilor, s-au mai remarcat Ronald Ross cu 10 puncte, 5 recuperări și 7 recuperări, respectiv Alexandru Neguț, Rihards Kuksiks și Tauras Jogela, cei trei bifând câte 9 puncte.

Duminică, cu începere de la ora 11:30, BCM U va da piept cu Dinamo București, singura echipă neînvinsă la acest turneu de pregătire. Va fi pentru a treia oară când cele două formații se vor întâlni în acest presezon.

foto: BCM U Pitești (Facebook)

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!