Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Amedeo Casale: „Am împărțit punctele și am vrut să rămânem neînvinși acasă”

Eduard Popa

Eduard Popa
13.01.2019

amedeo casale craiova timisoara

SCM U Craiova a reușit o victorie clară în etapa a 14-a a LNBM, grupa valorică A. Oltenii s-au impus în fața celor de la SCM Timișoara, scor 93-68, iar Amedeo Casale a reușit una dintre cele mai bune partide din acest sezon.

La sfârșitul partidei, internaționalul român a oferit și o scurtă reacție despre această victorie:

„A fost o victorie dorită, o victorie muncită de noi. Am dorit să câștigăm meciul ăsta să avem șanse să urcăm pe locul trei. A fost un meci în care am împărțit mingea, am împărțit punctele și am vrut să rămânem neînvinși acasă. Nu a fost chiar atât de ușor cum arată scorul, Timișoara a început bine, dar am reușit să ne distanțăm și să ne impunem.”

Cât despre debutul în Top 6:

„Ne așteaptă meciuri dificile, pentru care vom munci de trei ori mai mult decât până acum. Obiectivul nostru este un loc pe podium.”

Întrebat de faptul că o parte din fani au însoțit echipa de handbal feminin în Cupa EHF, internaționalul român a replicat:

„Nu e nicio problemă. Cei care au fost aici au fost de mare ajutor. Le mulțumim și sperăm să vină în număr mare și la celelalte partide pe care le vom mai disputa”, a spus „Meo” pentru sportuldoljean.ro.  

Amedeo Casale a strâns 11 puncte și 8 recuperări contra Timișoarei, în cel mai bun meci al său în acest sezon. Fostul jucător al lui Dinamo a adunat în actuala stagiune medii de 3,4 puncte și 1,9 recuperări.

SCM U Craiova a terminat prima parte a sezonului cu 10 victorii și 4 înfrângeri și se află pe locul trei în Top 6, acolo unde va porni la drum cu o partidă împotriva echipei de pe locul 4, CSM CSU Oradea.

*foto: Sportul Doljean

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!