Analiză: Cum am votat pentru LNBM All-Star Game 2019


Trei jucători au fost aleși în unanimitate de redacția totalbaschet.ro

voturi all star game lnbm

Redacția totalbaschet.ro a răspuns pozitiv invitației FRB de a-și vota favoriții pentru All-Star Game-ul sezonului 2018/2019, care se va juca vineri, 19 aprilie, la Cluj-Napoca, la o zi după Final 4-ul Cupei României.

Astfel, în noul format Team Bobe și Team Kuti, redacția noastră s-a „adunat”, cum altfel decât pe facebook, și a votat democratic componența celor două formații. Astfel, în mare, am căzut cu toții de acord cu privire la anumiți jucători, trei dintre ei obținând chiar și un vot unanim din partea noastră. Este vorba despre veteranii Kyndall Dykes, Porter Troupe și Kris Richard. Alții au obținut o majoritate covârșitoare a voturilor.

Iată însă componența finală a echipelor votate de redacția noastră și trimisă către FRB:

Team Bobe:

Poziția 1: Andrei Mandache

Surprinde așezarea lui Mandache pe poziția 1, dar dat fiind faptul că Vlahovic a fost mai mult accidentat și Chatman a ajuns mai târziu la echipă, de ce nu? Într-un sezon al Stelei plin de incertitudini, Andrei Mandache a fost poate singurul punct constant din angrenajul Stelei. De asemenea, Andrei a livrat atunci când a contat cel mai mult. Adică în meciul decisiv cu Dinamo Știința, care a asigurat calificarea Stelei în playoff și în care a înscris 23 de puncte și a adunat 9 recuperări. El a avut medii totale de 11,7 puncte, 3,5 pase decisive, 3,3 recuperări și 2,2 intercepții, totul pentru un indice de +13,3 unități în 29:18 minute jucate pe meci. Cel mai bun sezon din punct de vedere statistic din carieră!

A mai primit voturi Giordan Watson (CSM CSU Oradea)

andrei mandache steaua

Poziția 2: Kris Richard

Considerat drept unul dintre cei mai talentați jucători din Liga Națională de Baschet Masculin, Richard este fără îndoială liderul Oradiei. El a strâns medii de 17 puncte, cu 3,5 recuperări și 2,2 pase decisive, dar cu 64,7% de la 2 puncte și 38,7% de la 3 puncte. Kris are 19,4 puncte pe meci în Top 6, culminând cu un season-high de 32 de puncte contra celor de la SCM Timișoara.

kris richard oradea

Poziția 3: Kyndall Dykes

Ajuns la 32 de ani, cel mai bun marcator din sezonul regulat al LNBM din Grupa Roșie este poate mai bun ca niciodată. 18,6 puncte pe meci, 4,7 recuperări și 3 pase decisive este zestrea lui Kyndall în acest sezon. Plus multiple aruncări decisive care s-au transformat în victorii pentru cei de la U-BT Cluj. Dykes a reușit astfel să fie o prezență constantă pentru clujeni, în contextul în care aceștia au avut enorm de suferit din pricina accidentărilor.

kyndall dykes

Poziția 4: Tony Easley

A fost cea mai disputată poziție din votul nostru. Opiniile au fost împărțite la început, dar în cele din urmă am hotărât să îi acordăm acest loc de titular lui Tony Easley. Sigur, mediile nu îl ajută foarte tare pe Easley, care are doar 8,9 puncte și 4,5 recuperări pe întâlnire. Dar acesta a arătat că are o versatilitate foarte bună, poate juca atât 4 cât și 5 și își poate ajuta echipa chiar și dincolo de linia de 3 puncte.

Au mai primit voturi: Arturas Valeika, Rolland Torok, Nikola Markovic

tony easley

Poziția 5: Dragan Zekovic

Într-un fel este o recompensă pentru spotivul sârb, care într-o scrisoare pentru totalbaschet s-a arătat extrem de supărat de faptul că, din pricina separării dintre CSM București și CSA Steaua, el nu a putut juca în cupele europene. Adus după startul sezonului la CSM CSU Oradea, „Zeko” este genul de jucător care schimbă dimensiunea ofensivei unei echipe prin calitățile sale. Zekovic a adunat medii de 10,1 puncte, cu 4,2 recuperări, statistici diminuate după un top 6 mai modest. Dar a avut două meciuri de senzație contra lui U-BT Cluj - 23 de puncte și 10 recuperări și contra lui CSU Sibiu - 30 de puncte. Interesant că Zekovic a fost pus pe poziția 5, el fiind mai degrabă un stretch 4, dar poate face rocada ușor cu Easley, care și el este mai degrabă un pivot decât o extremă forță.

A mai primit voturi Jason Washburn (U-BT Cluj)

dragan zekovic

În ceea ce privește antrenorul, a fost egalitate între Cristian Achim și Mihai Silvășan. Cum „Silva” va fi cu siguranță pe bancă, pentru că vor fi votați doi antrenori iar tehnicianul gazdelor nu are cum să lipsească, redacția noastră a decis să îl pună pe biletul de vot pe Cristian Achim.

Team Kuti:

Poziția 1: Kevin Hardy

Cel mai eficient jucător din LNBM – Grupa Roșie și unul dintre cei mai atletici baschetbaliști din Liga Națională, Kevin Hardy nu putea lipsi din topul nostru. El are medii de 14,3 puncte, 6,4 recuperări și 4,6 pase decisive, pentru un indice al eficienței de +20,8. De asemenea, Kevin se află în top 3 la toate cele cinci categorii statistice principale ale echipei sale care, apropo, a terminat sezonul regulat pe primul loc. Unde mai pui că abia așteptăm încă o demonstrație de slam dunk din partea sa la partida din Cluj.

Au mai fost votați Basti Ionescu (SCM U Craiova), Nikola Pesakovic (SCM Timișoara)

kevin hardy

Poziția 2: Dragoș Diculescu

Diculescu este revelația acestui sezon și probabil jucătorul care a profitat cel mai mult de noua regulă U23. Dragoș s-a impus la SCM Timișoara, unde a ajuns chiar să încheie meciurile, nu doar să joace în prima repriză. S-a remarcat în special datorită prestației din spatele semicercului (48,9% de la 3 puncte!), dar a avut contribuții pe toată linia (3,1 recuperări, 2,7 pase decisive). Din acest motiv, Dragoș i-a luat fața „la mustață” revelației din sezonul precedent, Mirel Dragoste.

A mai primit voturi Mirel Dragoste (CSU Sibiu)

dragos diculescu

Poziția 3: Porter Troupe

Unul dintre cei mai îndrăgiți jucători din LNBM, Porter Troupe a arătat că cifra 36 care îi apare acum pe buletin e doar un număr. Craiova a fost surpriza Grupei Valorice A, dar în Top 6 a clacat destul de dur. Cu toate acestea, a reușit să obțină avantajul terenului propriu în primul tur de playoff. În contrast, Troupe a avut prestații mult mai bune în partea a doua a sezonului și a terminat cu medii de 13,1 puncte, 3,2 recuperări și 3,2 pase decisive. El a terminat cu 22 de puncte, 6 recuperări și 4 pase decisive în victoria din ultima rundă, împotriva celor de la SCM Timișoara, care a asigurat locul 4 pentru olteni.

porter troupe

Poziția 4: Isaiah Philmore

Philmore face parte dintr-o rotație magnifică sub panoul Sibiului, alături de nume precum Randal Falker sau Chris Cooper. Isaiah pare însă cel mai versatil dintre cei trei, probabil și cel mai atletic. El a adunat în acest sezon medii de 14,8 puncte, 5 recuperări și 15,0 la eficiență în numai 24:26 minute pe meci. De asemenea, el are și procentaje de 59,2% de la 2 puncte, 43,9% de la 3 puncte și 82,7% de la libere. Este prototipul de stretch 4 pentru baschetul modern.

Au mai fost votați Titus Nicoară (CSM Mediaș) și Marko Stojadinovic (SCM Timișoara).

isaiah philmore

Poziția 5: Ousmane Barro

Locul acesta ar fi trebuit să fie a lui Vladan Vukosavljevic. Dar sârbul a clacat în ultimele meciuri din Top 6, fapt ce l-a scos din primul 5 de la Timișoara și din echipa noastră pentru Team Kuti. Așa că am decis să îl votăm în locul lui pe Ousmane Barro. Veteranul jucătorul al lui Dinamo s-a întors în campionatul României când mai erau 4 meciuri din Grupa Valorică A. În 14 partide jucate, „Ouszy” a avut un singur meci sub 10 puncte. El are medii de 14,1 puncte, 8,6 recuperări și 19,2 indice al eficienței! A condus trupa lui Tudor Costescu în playoff, după un parcurs destul de bun în Grupa Galbenă.

A mai fost votat Vladan Vukosavljevic

ousmane barro

Antrenor la Team Kuti a fost votat de către redacția noastră Dan Fleșeriu, tehnicianul formației aflate pe primul loc la finalul sezonului regulat, CSU Sibiu. Multe voturi a primit și Tudor Costescu, cel care a preluat Dinamo într-o stare de instabilitate, cu mulți jucători accidentați și cu baschetbaliști români numai U23. Costescu a reușit însă să ducă Dinamo în playoff dar și în Final Four-ul Cupei României.

Toate detaliile privind noul format al All-Star Game le puteți citi aici.

*foto: facebook Steaua Baschet, Robi Boros, Mircea Roșca, Manases Sandor, Adrian Bugariu, facebook SCM U Craiova, Valentin Todea, facebook Dinamo Știința



Vizualizează pagina personală a jucătorului Andrei Mandache
Vizualizează pagina personală a jucătorului Kris Richard
Vizualizează pagina personală a jucătorului Kyndall Dykes
Vizualizează pagina personală a jucătorului Tony Easley
Vizualizează pagina personală a jucătorului Dragan Zekovic
Vizualizează pagina personală a jucătorului Kevin Hardy
Vizualizează pagina personală a jucătorului Dragoș Andrei Diculescu
Vizualizează pagina personală a jucătorului Porter Troupe
Vizualizează pagina personală a jucătorului Isaiah Philmore
Vizualizează pagina personală a jucătorului Ousmane Barro
Vizualizează pagina personală a antrenorului Mihai Silvășan
Vizualizează pagina personală a antrenorului Dan Fleșeriu
Vizualizează pagina personală a antrenorului Cristian Achim
Vizualizează pagina personală a antrenorului Tudor Costescu
Vizualizează pagina personală a jucătorului Mirel Dragoste
Vizualizează pagina personală a jucătorului Vladan Vukosavljević

Eduard Popa / 11 April 2019 / 2:19


Galerie foto


tanaseb @E. Popa
2 
Nu stiu cat de real ii si daca macar 60% din jucatori vor fi acolo. Diciulescu si Dragoste nu sunt pentru ASG, Mandache merita sa fie si e normal sa fie votat. Langa Richard il vad pe Jeremic, iar in locul lui Zekovic pe Sturanovic. Mie mi-a atras atentia mult Pesakovic, de la Tm. 
11 April 2019 08:46
andrac Alegeri
1 
Fiind fan Pitesti, i-as adauga, cred ca pe buna dreptate, pe Sturanovic si Jeremic. Ei chiar merita sa fie acolo (Muntenegreanul poate e peste Zekovic, la pozitia 5). In rest, daca tot putem alege si din alte grupe, pentru ASG era bun Kumpys de la Dinamo. Tamulis merita sa participe zic eu, la fel si Bishop. Oricum, e cam imposibil vorbind ca o echipa de TOP6 sa nu aiba niciun jucator, asa cum arata acest articol. Barro e super, mi-l aduc aminte de aici, dar nu cred ca e de ASG. 
11 April 2019 10:09

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
Cristian Achim: „A fost o încleștare ieșită din comun din toate punctele de vedere. Nu veți mai vedea așa ceva, ‘mark my words’”
Antrenorul bihorenilor a avut cuvinte de laudă la adresa lui Silvășan, dar și pentru fanii orădeni 
Mihai Silvășan și-a anunțat demisia de funcția de antrenor principal al lui U-BT Cluj
„Silva” a renunțat după ce a ratat calificarea în finala LNBM: „Nu am nicio problemă să îmi asum eșecul” 
Nikola Markovic: „A fost un meci foarte strâns, dar am avut noroc și am reușit să îl câștigăm”
Sârbul a fost cel mai bun marcator pentru CSM CSU Oradea, în meciul 4 contra lui U-BT Cluj 
Mihai Silvășan: „Nu am cum să detaliez dezamăgirea pe care o simt”
U-BT Cluj a ratat calificarea în finala Ligii Naționale în dauna celor de la CSM CSU Oradea 
CSM CSU Oradea s-a calificat în finala Ligii Naționale de Baschet Masculin
Campioana en-titre a trecut de U-BT Cluj în patru partide 
CSM CSU Oradea învinge pe U BT Cluj-Napoca
CSM CSU Oradea învinge pe U BT Cluj-Napoca la o diferență de 5 puncte 
Ionuț Georgescu, prima reacție după ce a fost suspendat trei meciuri de către Comisia de Disciplină
Managerul lui CSU Sibiu a vorbit după calificarea obținută de galben-albaștri în finala LNBM 
Dan Fleșeriu: „Am suferit mult în sferturi și semifinale, două echipe extrem de arțăgoase care ne-au pus multe probleme”. Video
CSU Sibiu a reușit prima calificare în finala Ligii Naționale de Baschet Masculin, după 20 de ani 
BC CSU Sibiu este în finala Ligii Naționale de Baschet Masculin
Sibienii au tranșat calificarea cu o victorie în meciul 4 din Bănie 
Ionuț Georgescu a fost suspendat trei etape după incidentele de la Craiova
Oficialul lui BC CSU Sibiu nu va putea să mai stea pe banca tehnică 
koala @dario
0 
De unde dracu atata frustrare in voi fratilor? In seara asta am obtinut o victorie senzationala, in loc sa sarbatorim victoria noi cautaum sa ne umflam muschii pe net cu sibienii. Cat despre conducatori oricare dintre ei (Sere, Cristescu, Georgescu) ar face orice ca sa isi cada echipa castigand, asa ca nu cred ca ii unul mai "gunoi" ca celalalt. Oricum noi oradenii nu ii vedem numai pe Cristescu si pe Georgescu, la fel cum ei sibienii il vad doar pe Sere samd. 
click pt. Articol 20 May 2019 23:47
Dario Robert
0 
Robert! Vino la meciul din finala si o sa-ti dai seama ce comportament au ciobanii din sibiu!  
click pt. Articol 20 May 2019 23:29
0 
Sarbii au in sange lupta dusa pana la extrem. Dar si americanii nostri sunt de nepretuit. S-a reusit o combinatie sarbo-americano foarte buna care sper ca ne va aduce al treilea titlu de campioni. 
click pt. Articol 20 May 2019 23:29
BVN Kuti
0 
Kuti asta este enervant... de bun! Fara nici o ironie. In locul lui Bobe, mi-as pune cateva intrebari dupa aceasta serie. Au avut si ei meciul. lor direct, fiind de aceeasi generatie. Kuti l-a facut zob le Bobe al nostru, fara nici o exagerare. 
click pt. Articol 20 May 2019 23:26
0 
Multumim CSM si Achim. Succes in lupta pentru al treilea titlu de campion. 
click pt. Articol 20 May 2019 23:23
0 
Respect jucatorilor si galeriei U. 
click pt. Articol 20 May 2019 23:22
BVN Respect Silvasan
0 
Chiar daca pe teren suntem rivali, nu pot decat sa ii doresc bafta in continuare in cariera de antrenor. Pacat ca in aceasta tara sunt atat de putine orase care sustin baschetul, si astfel posibilitatile de sa preiei o altă echipa sunt minime. Bafta! 
click pt. Articol 20 May 2019 23:12
Citesc aici și mă minunez! Parcă ar fi disputa dintre PSD Jegălia și PSD Căcăreaza, nu intre suporterii a două echipe ce reprezintă orașe ce revendică respect pentru evoluția lor mult peste medie într-o societate defectă! E jenant!  
click pt. Articol 20 May 2019 23:04
DonDiablo DonDiablo
0 
La vârsta lui pe cine să scoata din lotul nostru?Da e bun,se vorbea că ar fi fost o variantă pentru noi acum ceva timp dar cineva nu l-a vrut. 
click pt. Articol 20 May 2019 23:04
ajax Apropo
0 
S-a spus ceva la TV despre prezenta lui Porter Troupe la sală? Un jucător printre primii 10 din campionat, pe care as vrea să - l vad evoluând în tricoul Oradiei. 
click pt. Articol 20 May 2019 22:55