Stiri Acvile

Ancuța Stoenescu: „Tot atacul nostru a fost un pic la voia întâmplării”

Valentin Todea

Valentin Todea
20.11.2016

Echipa națională de baschet feminin a României s-a văzut înfrântă în fața selecționatei Israelului, scor 51-62, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, într-o partidă ce a contat pentru campania de calificare la Campionatul European de anul viitor din Cehia. La finalul întâlnirii, jucătoarea formației tricolore, Ancuța Stoenescu, a vorbit în fața jurnaliștilor.

Am început meciul foarte prost, sincer nu găsesc o explicație, având în vedere că am jucat și acasă, am avut și suportul publicului pe care sincer îmi pare rău că l-am dezamăgit, însă eu cred în viitorul acestei echipe, am demonstrat că putem și am revenit cu o echipă totuși de un nivel foarte bun, am reușit să revenim de la 20 de punct, ceea ce nu e ușor. S-a întâmplat să primim un coș de trei puncte care practic ne-a pus plumb în picioare. Acolo cred că s-a terminat pentru noi.

De crezi că am ratat atât de multe aruncări de la trei puncte?

Nu pot să găsesc o explicație, există zile bune și mai puțin bune. Nu am ratat doar aruncările de la trei puncte, tot atacul nostru fost să zic așa un pic la voia întâmplării.

Ai fost componentă de bază a  echipei naționale și la EuroBasket 2015. Din păcate acum șansele noastre sunt destul de mici de a ajunge la Euro. Ai simțit că s-a schimbat ceva în bine la această campanie?

Da, bineînțeles că staff-ul a venit cu lucruri noi pe care noi fetele le-am simțit benefice și din cauza asta sincer îmi pare rău că nu am reușit să câștigăm acest meci, care pentru noi era foarte important, însă mergem mai departe, pentru că dacă vom câștigă în Turcia putem să ne calificăm. Turcia a câștigat în prelungiri cu Bosnia, nimic nu este imposibil, mingea este rotundă, totul se poate întâmpla. Exact cum am revenit de la 20 puncte, am încredere în fete, am arătat că putem, mai avem nevoie de un pic de noroc.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!