Stiri Vulturi

Andrei Mandache și Vlad Moldoveanu vor lipsi de la meciul cu Macedonia

Eduard Popa

Eduard Popa
13.09.2018

andrei mandache vlad moldoveanu romania baschet

Andrei Mandache și Vlad Moldoveanu nu au fost pe foaia statistică la partidele jucate de naționala României la Arena de Baschet din Capitală, în compania celor de la Athletic Constanța și SCM U Craiova.

Cei  doi jucători care au avut banderola de căpitan în ultima perioadă la naționala României au fost inițial convocați în lotul de 15 al tricolorilor pentru primul duel din precalificările pentru Euro 2021. Cu toate acestea, ei nu au jucat nici în victoria scor 108-73 în fața lui Athletic Constanța, nici în înfrângerea cu SCM U Craiova, scor 72-78.

De asemenea, Iulian Orbeanu ar fi suferit o entorsă în amicalul contra dobrogenilor, motiv pentru care nu a jucat contra Craiovei și este incert pentru duelul de duminică, ce se va juca în compania ex-iugoslavilor.

Interesant este că Vlad Moldoveanu a fost apt și a jucat miercuri în partida amicală a celor de la U-BT Cluj în compania celor de la CSM Târgu Mureș, câștigată de clujeni cu 88-71.

Astfel, lotul pentru meciul cu Macedonia este următorul:

Fundași: Giordan Watson, Lucas Tohătan, Dragoș Diculescu, Tudor Gheorghe

Extreme: Nandor Kuti, Bobe Nicolescu, Radu Paliciuc, Iulian Orbeanu

Pivoți: Alex Olah, Emanuel Cățe, Anton Diaconescu.

Din lotul inițial de 15 jucători mai făceau parte și Rolland Torok și Radu Vîrnă, dar aceștia nu au jucat în amicalele de la Arena de Baschet. Este neclar, deci, dacă mai fac parte din lotul echipei pentru partida de duminică.

*foto: fiba.com

6 comentarii la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea ts_cata :

    ...
    Oradea are meci oficial in 22 Septembrie si i se iau 2 jucatori la lot (singurii eligibili pentru nationala) iar Moldoveanu joaca bine merci la Cj in amicale. Mie mi se pare corect ca toate echipele sa beneficieze de tratament egal mai ales ca acum Oradea putea fi ajutata sa il lase macar pe Watson fiind un PG nou la echipa.

    cu 5 ani în urmă (13.09.2018)
    • CSM CSU Oradea ajax:

      Chiar
      mai repede, pe 20, în deplasare.

      cu 5 ani în urmă (13.09.2018)
    Raspunde
  • BC CSU Sibiu gyke :

    mda
    Nu cred ca cei de la Cluj au fost 'lasati" de Costescu la club ca un hatar facut Clujului, cred ca e altceva la mijloc, dar cum cei de la FRB au o transparenta si o comunicare inexistente, nu sper sa aflu prea curand motivul...

    cu 5 ani în urmă (13.09.2018) Raspunde
  • CSM CSU Oradea Oldtimer :

    Onoare vs. Tactică
    Posibil ca, uneori, onoarea de a castiga un meci, cand ai 15 pct avans la debutul Q4, a fost sacrificata tactic, pierzand la 1-5 puncte, pentru a incerca trasarea unui parcurs cat mai favorabil in PO, odata ce ti-ai testat jocul, schemele si echipa si ai vazut ca toate merg "snur".
    Dar pentru Onoarea de a reprezenta, cat mai onorabil posibil, Romania, atat "ciudatul" domn Achim cat si "mizeria" de domn Sere au sacrificat calculul tactic, asumandu-si consecintele asupra evolutiei echipei in alte competitii....
    O atitudine care, de fapt, tine si ea de mentalitatea de campion.

    cu 5 ani în urmă (13.09.2018) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe andrac :

    Nationala
    Nici mie nu mi se para fair-play decizia federatiei de a nu-i 'taxa' pe cei de la Cluj pentru asta. Sunt echipe care au cate 2-3 jucatori la nationala si raman descoperiti (la antrenamente) o buna perioada. Moldoveanu si Torok de ce nu fac parte din lot si joaca amicale cu Cluj?:)

    cu 5 ani în urmă (13.09.2018) Raspunde
  • CSM CSU Oradea soso69 :

    csm
    E intr-adevar ciudat ce se intampla cu atat mai mult cu cat nu vine nimeni cu precizari. Atat Moldoveanu, Mandache cat si Torok vin dupa niste accidentari si probabil nu vor sa recidiveze. Eu pe ei ii inteleg, ceea ce nu inteleg este de ce li se permite acest lucru. Ori sunt accidentati, ori nu. Atata vreme cat joaca bine mersi in amicale inseamna ca sunt ok. Poate nu 100% dar sigur pot ajuta nationala.
    Oradea ii va primi pe Watson si Bobe in 18 sep, iar in 19 pleaca la drum, deci nu vor mai apuca niciun antrenament cu echipa. Daca nu o sa se califice o sa fie vina lor ca nu sunt in stare si se fac de ras.
    Interesant e ca cei 3 nici macar nu s-au prezentat la lot. Nu vreau sa intram in "hora scenariilor" dar Mandache cand inca era jucatorul Oradiei si era cu ruptura musculara, deci clar nu avea cum sa joace, a fost obligat sa mearga la lot si sa faca recuperarea acolo. Asta dupa ce abia terminase un sezon greu si putea fi lasat cu familia. Nu vreau sa cred ca s-a facut acest lucru pt ca era jucatorul Oradiei, dar e surprinzator ca atunci au fost foarte stricti iar acum fara reactie.

    cu 5 ani în urmă (14.09.2018) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!