Annemarie Gödri-Părău: „O româncă bună va avea minute și statistică bună indiferent de regula impusă în sezonul respectiv”


Căpitanul lui ACS Sepsi SIC ne-a vorbit despre prima parte a acestui sezon

ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe a stat în etapa care a deschis returul din Grupa Roșie a Ligii Naționale de Baschet Feminin, din cursul săptămânii. I-am adresat câteva întrebări căpitanului celor de la ACS Sepsi SIC, Annemarie Gödri-Părău, care ne-a vorbit despre parcursul din această ediție de campionat, dușul rece binevenit în înfrângerea de la Satu Mare, dar și despre regulile privind jucătoarele autohtone. Fundașul campioanei are cea mai bună medie de assist-uri în acest campionat.

Cum a fost să schimbați aproape toată echipa în vară? V-a fost greu după câțiva ani în care s-a păstrat un nucleu important?

„Câteodată e nevoie să faci și pasul acesta... nu este ușor, dar probabil vor păstra un nucleu în sezonul următor”. Annemarie Gödri-Părău este la al 5-lea sezon consecutiv alături de ACS Sepsi SIC, contribuind la cele trei titluri la rând câștigate de alb-verzi. Aceasta este una dintre cele două jucătoare care a rămas alături de campioana României și în acest sezon, din lotul din stagiunea precedentă, alături de tânăra Renata Kovacs.

Formația din Covasna a avut două accidentări grave în prima parte a sezonului. Viorela Voicu nu a apucat să debuteze pentru formația pregătită de Zoran Mikes, din cauza unei accidentări la genunchi în presezon. La finalul lunii noiembrie, Jovana Pasic a suferit o accidentare la umăr într-un meci din EuroCup și nu a mai jucat pentru alb-verzi de atunci. Au fost și alte indisponibilități pentru Sepsi în timpul acestui sezon, dar nu atât de grave.

„Da, într-adevăr am avut mare ghinion cu accidentările sezonul ăsta, clar se simte lipsa jucătoarelor, dar noi suntem profesioniste și încercăm să le suplinim pe celelalte și să ne facem treaba. Am avut și eu mici accidentări dar acum sunt ok, nu a fost nimic grav”.

Ce crezi despre parcursul vostru european din acest sezon?

„Din păcate am picat într-o grupă foarte grea în eurocupă și nu am reușit să avansăm din grupe...”. ACS Sepsi SIC a avut adversare din Turcia și Rusia, două campionate foarte puternice, iar în acest sezon nu a putut să repete rezultatul din stagiunea precedentă, când a ajuns în faza eliminatorie. Annemarie Gödri-Părău a jucat în toate cele 6 partide ale alb-verzilor în această ediție de EuroCup și a avut medii de 12,5 puncte, 5 recuperări, 5,2 pase decisive și 13,2 eficiență în 31.5 minute.

Campioana en-titre a reușit să câștige toate meciurile în campionat când era angrenată și în competiția europeană. Alb-verzile au terminat prima fază a sezonului regulat din LNBF cu 10 victorii din 10, iar seria de succese a ajuns la 15.

„Nu este ușor să câștigi întodeauna. Noi muncim foarte mult să ne menținem pe primul loc și am muncit pentru aceste 15 victorii”. Prima înfrângere a fost cea din ultima etapă a turului din faza a doua a sezonului regulat, de la Satu Mare.

„Am fost dezamagită după meciul de la Satu Mare deoarece consider că nu aceea este diferența reală între echipe. Câteodată trebuie să mai primești și un duș rece, binemeritat deoarece am fost prea relaxate... echipa din Satu Mare a arătat mai multă ambiție decât noi și au meritat acea victorie”.

Care este cel mai greu adversar pe care l-ați întâlnit în acest sezon după părerea ta?

„Doar noi ne putem face singure meciuri grele. Pot spune că meciul de la Satu Mare a fost cel mai greu din acest sezon și sper că nu se va repeta. Învățăm din greșelile noastre”.

Este vreo diferență între prima și a doua fază a campionatului, având doar o echipă nouă?

„Nu este o diferență mare între prima fază și a 2-a a campionatului”. Deținătoarea titlului joacă primul meci din returul Grupei Roșii în deplasare la Phoenix Știința Constanța, echipa urcată din a doua grupă valorică. Partida este programată în 13 februarie, de la ora 18:00.

În acest sezon s-a produs o modificare importantă și pentru play-off, urmând să se joace după sistemul 3 din 5 jocuri și în primele două tururi, nu doar în finală. Crezi că această schimbare aduce ceva în plus?

„Nu știu dacă va aduce o schimbare în plus...noi știm că trebuie să tratăm cu seriozitate fiecare meci”.

Căpitanul lui ACS Sepsi SIC, primind trofeul pentru al 3-lea titlu consecutiv, în aprilie 2018, la Satu Mare

Liga Națională de Baschet Feminin a fost întreruptă în acest final de săptămână pentru a se disputa turneele 7 și 8 din faza de calificare a Cupei României 3x3, la Sepsi Arena. Cum simțiți voi programul cu pauze și pentru 3x3? Vă scoate din ritm sau vă oferă și timp să vă refaceți?

„Eu una nu am participat la aceste meciuri, dar într-adevăr ne scoate puțin din ritm deoarece o parte din jucătoare participă la aceste turnee și consider că e puțin obositor și pentru ele”.

Experimentatul fundaș ne-a vorbit și despre regula cu 2 românce în teren tot meciul. Va ajuta baschetul românesc și naționala în viitor?

„Bineînțeles că la nivel de națională va ajuta foarte mult baschetul românesc faptul că au introdus regula de 2 românce pe teren. Cu cât vor fi mai multe românce pe teren, cu atât vor juca mai mult și automat vor crește în valoare. Bineînțeles că se vede diferența la națională și faptul că majoritatea jucătoarelor românce nu prea au minute jucate...”

Cel puțin una dintre sportivele autohtone trebuie să fie sub 23 de ani în primele două sferturi în meciurile din competițiile interne. La ACS Sepsi SIC jucătoarea cu cea mai mare medie de minute în acest campionat este Ioana Ghizilă, care a împlinit recent 22 de ani. Aceasta are o medie de 31:20 minute pe partidă și a înscris 13,8 puncte pe meci (a doua medie de puncte a echipei). Am întrebat-o pe Annemarie Gödri-Părău, care și-a câștigat un rol important în prima ligă înainte de 18 ani, ce crede despre regula U23, dacă este benefică pentru dezvoltarea tinerelor.

„Despre regula de a avea o jucătoare sub 23 de ani în prima repriză, prefer să nu comentez... Mi-ați dat-o exemplu pe Ioana Ghizilă, care are cea mai mare medie de minute jucate în echipa noastră. Vă dau același exemplu, pe Ioana Ghizilă, și vă spun un singur lucru: o româncă bună va avea minute și statistică bună indiferent de regula impusă în sezonul respectiv. Pe Ioana nu o consider o jucătoare tânără de sub 23 de ani, o consider o jucătoare româncă de valoare”.

Annemarie Gödri-Părău are cea mai bună medie de pase decisive în această ediție a Ligii Naționale de Baschet Feminin, 6,6. Căpitanul lui ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe le-a oferit colegelor 92 de assist-uri în 14 partide. În campionat mai are medii de 10,4 puncte, 2,7 recuperări, 1,4 intercepții și 13,5 eficiență în 28:52 minute pe meci.

Fundașul de 34 de ani a fost liderul la assist-uri și la naționala de senioare, în campania de calificare pentru europeanul din acest an. În 5 meciuri a avut medii de 10,6 puncte, 3 recuperări, 3,4 pase decisive și 11 eficiență, cu 27.2 minute/meci. Au fost multe debutante în această campanie de calificare, încercându-se o trecere „din mers” la o nouă generație.

„Nu e ușor sa schimbi aproape tot lotul, dar mă bucur să văd că vin jucătoare tinere la națională, care vor să muncească și să se afirme...”

Înainte de startul meciurilor oficiale din acest sezon competițional, câteva din numele importante din campionat s-au reunit la Timișoara pentru a participa la meciul de retragere organizat pentru Monika Brosovszky.

„Aș vrea sa spun că mă bucur enorm că am avut onoarea să joc cu Monika în aceeași echipă. Vine un moment, dificil pentru orice jucătoare, atunci când trebuie să ne retragem din activitate... nu aș vrea să mă gândesc cât de greu o să-mi fie și mie când voi face acest pas...”

*foto: Dan Potor, Andreea Vlase



Vizualizează pagina personală a jucătorului Annemarie Gödri Părău
Citește ultimele știri despre ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe

Andreea Vlase / 10 February 2019 / 18:40


Galerie foto


7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA !
0 
Succes in continuare Annemarie !Esti minunata si te iubim!! 
14 February 2019 08:54

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
Universitatea Cluj și-a mai luat o americancă pentru pozițiile mici
Tierra Henderson a câștigat de două ori Cupa Campionilor Africii, în 2011 și 2013 
Devran Tanaçan, noul pivot al Olimpiei CSU Brașov
Turcoaica a evoluat în Euroligă cu cluburi din țara sa 
ACS Sepsi SIC a transferat o fostă campioană europeană
Kristina Topuzovic va evolua sub comanda lui Zoran Mikes 
ACS Sepsi SIC obține o victorie categorică la Constanța și revine pe primul loc
Echilibrul s-a rupt după prima pauză, gazdele marcând în sferturile 2, 3 și 4 mai puțin decât în primul 
ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe învinge pe CS Phoenix Știința Constanța
ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe învinge pe CS Phoenix Știința Constanța la o diferenţă de 40 puncte 
Phoenix Știința Constanța și ACS Sepsi SIC deschid miercuri etapa a 9-a din Grupa Roșie a LNBF
Campioana are cu 10 puncte mai mult ca formația de la malul mării în clasamentul primei grupe valorice 
LNBF: Programul etapei a 9-a din Grupa Roșie și a 7-a din Grupa Galbenă
Un meci se dispută miercuri, patru duminică și unul a fost amânat pentru luna martie 
Rapid București câștigă cu CSM Alexandria și ajunge la 10 victorii în a doua grupă valorică din LNBF
Bucureștencele au condus în prima parte a meciului, dar au avut de recuperat 10 puncte în sfertul 4  
Teodora Neagu va juca la CSM Târgoviște în a doua parte a sezonului
Extrema de forță s-a despărțit recent de FCC ICIM Arad 
Annemarie Gödri-Părău: „O româncă bună va avea minute și statistică bună indiferent de regula impusă în sezonul respectiv”
Căpitanul lui ACS Sepsi SIC ne-a vorbit despre prima parte a acestui sezon 
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA !
0 
Succes in continuare Annemarie !Esti minunata si te iubim!! 
click pt. Articol 14 February 2019 08:54
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA !
0 
FELICITARI si succes in continuare! 
click pt. Articol 14 February 2019 08:45
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA !
0 
FELICITARI FETELOR...ATI REVENIT PE LOCUL PE CARE LE MERITATI ! Atentie,concentrare si joc convingator in continuare! 
click pt. Articol 14 February 2019 08:44
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA
0 
FELICITARI ! Vom ajunge si mai sus in ierarhia europeana ! 
click pt. Articol 08 February 2019 19:02
laca1968 Pentru istetul bagaret!
0 
Suntem cum suntem, dar suntem! Voi unde sunteti? 
click pt. Articol 06 February 2019 13:22
0 
:)))))))) 
click pt. Articol 03 February 2019 22:31
0 
Auzi domnule moderator, ai văzut cumva comentariul anterior celui la care mi-ai dat avertisment?  
click pt. Articol 03 February 2019 20:32
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA!
0 
NU ESTE NICI O CALE LUNGA !Nu este nici o problema sa pierzi un joc.Probleme este faptul,ca jumatatea echipei este sub valoarea echipei campioane din anii precedenti.SE MUNCESTE TOT ATAT DE BINE SI EFICIENT IN ANTRENAMENTE,ANTRENORUL ESTE TOT ACELASI,STILUL,TACTICA SI STRATEGIA DE JOC ESTE IDENTICA,NUMAI VALOAREA UNORA NU PERMITE PUNEREA IN PRACTICA A SCHEMELOR DE JOC NICI IN APARARE SI NICI IN ATAC.Sa fiim intelegatori,campionatul nu este pierdut cu 1-2 jocuri mai slabe.Haideti fetelor !SUCCES IN CONTINUARE ! 
click pt. Articol 03 February 2019 20:28
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA!
0 
Aveti perfecta dreptate in analiza d-le Mikes !Trebuie puse la treaba fetele...trebuie sa acceptam si infrangerile,si vom trece peste acest esec,chiar daca avem momentan o echipa mai slabuta fata de anii precedenti.NU ESTE RUSINOS SA PIERZI IN SPORT !Sportul este o competitie...vom castiga campionatul si la anul vom face o echipa si mai competitiva!Aduceti pe Kayla de la Tg.Secuiesc si echipa este intarita ! 
click pt. Articol 03 February 2019 20:21
0 
Aiurea Mr Tihi! 
click pt. Articol 03 February 2019 17:57