Stiri

Antonis Constantinides: „Probabil acesta este cel mai înalt vârf atins de clubul nostru”

Radu Bărăian

Radu Bărăian
29.01.2015

Energia Târgu Jiu este revelația sezonului în FIBA EuroChallenge, după ce a reușit o nouă victorie în faza „Last 16” pe terenul italienilor de la Enel Brindisi, scor 78-76. Oltenii s-au impus printr-un coș marcat în ultima secundă, iar în urma acestui rezultat ocupă prima poziție în Grupa I cu 2 victorii și o înfrângere.

La finalul întâlnirii din Italia, Antonis Constantinides, tehnicianul celor de la Energia, a spus câteva cuvinte despre succesul echipei sale, dar și despre ce înseamnă acest rezultat în istoria clubului gorjean.

„O victorie extraordinară pentru echipa noastră care ne face mândri și motivați să continuăm să muncim pentru a juca bine în această competiție. Forța și rezistența noastră au fost cheia succesului care nu a fost obținut cu noroc. Este un rezultat mare, dar drumul este încă lung. Probabil acesta este cel mai înalt vârf atins de clubul nostru în istorie”, a spus cipriotul de pe banca Energiei.

La rândul său, Pier Luigi Bucchi, principalul formației Enel Basket Brindisi, a comentat pe marginea partidei cu reprezentanta României în FIBA EuroChallenge.

„Am jucat bine în cea mai mare parte a meciului, dar am ratat câteva libere care au dus la acest rezultat. Energia este o echipă bună care s-a luptat pe parchet. Acum trebuie să ne concentrăm să câștigăm următoarele noastre jocuri dacă vrem să mergem mai departe în această competiție”, a adăugat antrenorul italian.

În final, Marcus Denmon a explicat cauzele înfrângerii suferite de echipa sa în fața Energiei Târgu Jiu.

„Un meci dur și dificil, dar în ultimul sfert ne-am pierdut ritmul iar Energia a profitat de acest avantaj. Suntem obligați să continuăm să muncim din greu în privința meciurilor care urmează”, a concluzionat baschetbalistul american din lotul celor de la Enel. 

În runda următoare, Energia va juca în deplasare cu Okapi Aalstar, în timp ce Astana și Enel Brindisi se vor duela în Kazakhstan. Oltenii și-au adjudecat clar disputa din tur cu Okapi, iar în cazul unei eventuale victorii în Belgia aceștia vor lua o opțiune serioasă la calificarea în sferturile de finală ale FIBA EuroChallenge. 

*Foto: Răzvan Păsărică (sportpictures.ro)

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!