Arlesia Morse și Aleksandra Begenisic au marcat 50 de puncte în a doua victorie a Universității Cluj


Morse și Părău au fost în double-double la gazde, iar Hadzovic a înscris 20 de puncte pentru arădence

Universitatea Cluj s-a impus cu 74-70 pe propriul teren în fața celor de la FCC ICIM Arad, în a 4-a etapă a Grupei Roșii din Liga Națională de Baschet Feminin. Arlesia Morse și Aleksandra Begenisic au fost coșgheterele partidei cu câte 25 de puncte. Americanca și Irina Părău au încheiat în double-double, iar cea mai bună marcatoare a oaspetelor a fost Brankica Hadzovic, cu 20 de puncte.

Arlesia Morse a fost integralistă pentru clujence și a marcat 25 de puncte, cu 5/14 din semicerc (36%), 3/12 de la distanță (25%) și 6/6 de la linia de fault. Americanca a reușit al 2-lea double-double în campionat, cu cele 10 recuperări (5 ofensive/5 defensive). Fundașul a mai avut 3 pase decisive, 4 greșeli personale, 6 faulturi scoase, 3 mingi pierdute, 2 intercepții și un capac, cu +20 indice al eficienței. Jucătoarea de 26 de ani a jucat în 11 meciuri pentru Universitatea Cluj în această ediție de campionat și are medii de 17 puncte (coșghetera echipei), 5,8 recuperări, 1,5 pase decisive, 2,6 mingi pierdute și 1,8 intercepții în 30:02 minute, cu 14 eficiență.

Aleksandra Begenisic și-a stabilit un nou record personal de puncte înscrise în Liga Națională de Baschet Feminin. Pivotul a jucat 31:14 minute în partida din week-end și a marcat 25 de puncte cu 12/18 la șuturile de două puncte (67%) și 1/2 de la linia de fault. Bosniaca a profitat de absența unui pivot înalt în teren pentru vizitatoare. A fost aproape de double-double cu 9 recuperări (3/6). A mai avut o greșeală personală, 3 faulturi scoase, 2 mingi pierdute și un capac, pentru +26 eficiență. Begenisic a jucat în 13 meciuri din LNBF pentru „U” și are medii de 9,9 puncte, 7,9 recuperări, 0,5 pase decisive, 2,3 mingi pierdute, cu 11,6 eficiență în 29:34 minute.

Căpitanul clujencelor, Irina Părău, și-a trecut în cont al 2-lea double-double în acest campionat. Jucătoarea de 18 ani a petrecut 27:50 minute în teren și a terminat partida cu 10 puncte (2/6 din semicerc și 6/9 la libere) și 10 recuperări (4/6). A mai avut o pasă decisivă, 5 greșeli personale, 8 faulturi scaose și 2 mingi pierdute, cu +12 în dreptul eficienței. Părău a evoluat în 12 meciuri pentru alb-negre în actuala ediție a LNBF și are medii de 9,8 puncte, 7 recuperări, 0,8 assist-uri, 1,8 mingi pierdute și 1,3 intercepții, cu 9,8 eficiență în 34:29 minute.

Roberta Boț a fost a patra clujeancă în double-digits, cu 10 puncte în 28:34 minute. Aceasta a avut 3/4 de la semidistanță, 1/3 de după semicerc și 1/2 de la linia de fault. A încheiat partida cu 4 recuperări (2/2), 4 pase decisive, 2 greșeli personale, 1 fault scos și 3 mingi pierdute, pentru +11 eficiență. A fost cel mai bun meci al său din cele 12 de campionat, în care are medii de 2,5 puncte, 1,3 recuperări, 1,3 pase decisive și 2,2 mingi pierdute în 12:24 minute, cu 1,5 eficiență.

Trei jucătoare de la formația vizitatoare au încheiat în double-digits. Brankica Hadzovic a fost coșghetera arădencelor cu 20 de puncte în 35 de minute (6/9 din semicerc, 1/4 de afară și 5/8 la libere). A mai avut 4 recuperări (1/3), 2 pase decisive, o greșeală personală, 8 faulturi scoase, 4 mingi pierdute și o intercepție, cu +14 eficiență. Căpitanul galben-albastrelor a înscris 14 puncte în ultimele 11 minute. Sârboaica a jucat în 13 meciuri în acest campionat și are 17,9 puncte pe meci în 35:27 minute, plus 5,5 recuperări, 5,2 pase decisive, 3,8 mingi pierdute și 1,1, intercepții, cu 14,5 eficiență medie.

Miljana Dzombeta a fost cea mai eficientă jucătoare de la vizitatoare (+22). Bosniaca a înscris 17 puncte în 29:18 minute, cu 7/9 la șuturile de două puncte și 3/3 la cele de un punct. A mai avut 2 recuperări (1/1), 4 pase decisive, 5 greșeli personale, 2 faulturi scoase, 2 mingi pierdute și 3 intercepții. Dzombeta are medii de 13,4 puncte, 3,2 recuperări, 3,3 pase decisive, 1,9 mingi pierdute, 3,1 intercepții și 14,3 eficiență în 33:42 minute pe meci în 13 runde.

Marta Fodor a petrecut în teren 31:32 minute pentru galben-albastre și a marcat 14 puncte, cu 4/7 de la semidistanță și 2/2 de după semicerc. A mai avut o recuperare, 2 pase decisive, 5 greșeli personale, un fault scos, o minge pierdută și 4 intercepții, cu +17 eficiență. Extrema este cea mai bună româncă din lotul arădencelor în acest sezon, jucând 31:57 minute pe meci în 13 partide. Are medii de 11,2 puncte, 3,6 recuperări, 1,9 pase decisive, 1,4 mingi pierdute, 2,1 intercepții și 12,3 eficiență.

Cele două echipe sunt în partea a doua a clasamentului primei grupe valorice. FCC ICIM Arad ocupă locul 5 cu 17 puncte, iar Universitatea Cluj este pe 7 cu 15 puncte. În etapa următoare, arădencele primesc vizita campioanei ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, iar „U” va juca la Satu Mare.

*foto: JFritz Fotograf facebook



Vizualizează pagina personală a jucătorului Arlesia Morse
Vizualizează pagina personală a jucătorului Aleksandra Begenisic
Vizualizează pagina personală a jucătorului Irina Mihaela Părău
Citește ultimele știri despre Universitatea Cluj-Napoca
Vizualizează pagina personală a jucătorului Brankica Hadzovic
Vizualizează pagina personală a jucătorului Marta Fodor
Vizualizează pagina personală a jucătorului Miljana Dzombeta
Citește ultimele știri despre FCC ICIM Arad
Află toate informațiile redactate despre confruntarea dintre Universitatea Cluj-Napoca vs FCC ICIM Arad

Andreea Vlase / 14 January 2019 / 17:10


Galerie foto


Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
Universitatea Cluj și-a mai luat o americancă pentru pozițiile mici
Tierra Henderson a câștigat de două ori Cupa Campionilor Africii, în 2011 și 2013 
Devran Tanaçan, noul pivot al Olimpiei CSU Brașov
Turcoaica a evoluat în Euroligă cu cluburi din țara sa 
ACS Sepsi SIC a transferat o fostă campioană europeană
Kristina Topuzovic va evolua sub comanda lui Zoran Mikes 
ACS Sepsi SIC obține o victorie categorică la Constanța și revine pe primul loc
Echilibrul s-a rupt după prima pauză, gazdele marcând în sferturile 2, 3 și 4 mai puțin decât în primul 
ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe învinge pe CS Phoenix Știința Constanța
ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe învinge pe CS Phoenix Știința Constanța la o diferenţă de 40 puncte 
Phoenix Știința Constanța și ACS Sepsi SIC deschid miercuri etapa a 9-a din Grupa Roșie a LNBF
Campioana are cu 10 puncte mai mult ca formația de la malul mării în clasamentul primei grupe valorice 
LNBF: Programul etapei a 9-a din Grupa Roșie și a 7-a din Grupa Galbenă
Un meci se dispută miercuri, patru duminică și unul a fost amânat pentru luna martie 
Rapid București câștigă cu CSM Alexandria și ajunge la 10 victorii în a doua grupă valorică din LNBF
Bucureștencele au condus în prima parte a meciului, dar au avut de recuperat 10 puncte în sfertul 4  
Teodora Neagu va juca la CSM Târgoviște în a doua parte a sezonului
Extrema de forță s-a despărțit recent de FCC ICIM Arad 
Annemarie Gödri-Părău: „O româncă bună va avea minute și statistică bună indiferent de regula impusă în sezonul respectiv”
Căpitanul lui ACS Sepsi SIC ne-a vorbit despre prima parte a acestui sezon 
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA !
0 
Succes in continuare Annemarie !Esti minunata si te iubim!! 
click pt. Articol 14 February 2019 08:54
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA !
0 
FELICITARI si succes in continuare! 
click pt. Articol 14 February 2019 08:45
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA !
0 
FELICITARI FETELOR...ATI REVENIT PE LOCUL PE CARE LE MERITATI ! Atentie,concentrare si joc convingator in continuare! 
click pt. Articol 14 February 2019 08:44
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA
0 
FELICITARI ! Vom ajunge si mai sus in ierarhia europeana ! 
click pt. Articol 08 February 2019 19:02
laca1968 Pentru istetul bagaret!
0 
Suntem cum suntem, dar suntem! Voi unde sunteti? 
click pt. Articol 06 February 2019 13:22
0 
:)))))))) 
click pt. Articol 03 February 2019 22:31
0 
Auzi domnule moderator, ai văzut cumva comentariul anterior celui la care mi-ai dat avertisment?  
click pt. Articol 03 February 2019 20:32
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA!
0 
NU ESTE NICI O CALE LUNGA !Nu este nici o problema sa pierzi un joc.Probleme este faptul,ca jumatatea echipei este sub valoarea echipei campioane din anii precedenti.SE MUNCESTE TOT ATAT DE BINE SI EFICIENT IN ANTRENAMENTE,ANTRENORUL ESTE TOT ACELASI,STILUL,TACTICA SI STRATEGIA DE JOC ESTE IDENTICA,NUMAI VALOAREA UNORA NU PERMITE PUNEREA IN PRACTICA A SCHEMELOR DE JOC NICI IN APARARE SI NICI IN ATAC.Sa fiim intelegatori,campionatul nu este pierdut cu 1-2 jocuri mai slabe.Haideti fetelor !SUCCES IN CONTINUARE ! 
click pt. Articol 03 February 2019 20:28
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA!
0 
Aveti perfecta dreptate in analiza d-le Mikes !Trebuie puse la treaba fetele...trebuie sa acceptam si infrangerile,si vom trece peste acest esec,chiar daca avem momentan o echipa mai slabuta fata de anii precedenti.NU ESTE RUSINOS SA PIERZI IN SPORT !Sportul este o competitie...vom castiga campionatul si la anul vom face o echipa si mai competitiva!Aduceti pe Kayla de la Tg.Secuiesc si echipa este intarita ! 
click pt. Articol 03 February 2019 20:21
0 
Aiurea Mr Tihi! 
click pt. Articol 03 February 2019 17:57