BC CSU Sibiu o învinge pe SCM U Craiova la o diferență de 16 puncte


Formația antrenată de Dan Fleșeriu își asigură poziția de lider la finalul sezonului regulat

Miercuri, 1 aprilie, Sala Polivalentă din Craiova a găzduit duelul dintre SCM U Craiova și BC CSU Sibiu ce contează pentru etapa a 9-a din Top 6. Oaspeții au controlat cea mai mare parte a jocului și au reușit să câștige cu scorul de 75-59, devenind câștigătoarea sezonului regulat.

Gazdele au început acest joc cu o formație de start alcătuită din Porter Troupe, Amedeo Casale, Goran Gajovic, Igor Mijajlovic și Jason Boone în timp ce Dan Fleșeriu i-a trimis în teren la începutul partidei pe Lucas Tohătan, Kevin Hardy, Monyea Pratt, Isaiah Philmore și Chris Cooper.

Prima posesie a meciului a aparținut oaspeților care au și reușit să înscrie la prima fază prin Isaiah Philmore. La celălalt panou, Igor Mijajlovic nu a transformat aruncarea de 3 puncte și sibienii au punctat din nou după o fază confuză în care au recuperat ofensiv de două ori. A urmat o acțiune excelentă a tânărului Amedeo Casale, jucător ce a finalizat un and-one și scorul devenea 3-4. Elevii antrenați de Dan Fleșeriu au replicat imediat printr-o triplă a lui Monyea Pratt și părea că vom asista la un duel ofensiv excepțional. Dar jocul a continuat cu 3 greșeli și 3 faulturi iar tabela a rămas neschimbată pentru aproximativ 90 de secunde. Într-un final, Kevin Hardy a spart gheața cu o aruncare liberă însă Goran Gajovic a egalat la 9. În replică, oaspeții au reușit un parțial de 10-0 în urma căruia tabela arăta scorul de 19-9 pentru BC CSU Sibiu. După patru minute fără reușită, elevii lui Aco Todorov au înscris prin Igor Mijajlovic și prin Amedeo Casale. Până la finalul primului sfert, Casale a mai punctat o dată și deficitul s-a înjumătățit, scorul fiind 14-19.

Secvența secundă a debutat cu trei puncte marcate de Amedeo Casale urmate de opt puncte reușite de Isaiah Philmore. Monyea Pratt a înscris și el un coș de la distanță și scorul a devenit 29-17 pentru BC CSU Sibiu. Aleksandar Todorov a cerut imediat un timp de odihnă și după reluarea jocului Goran Gajovic și Sebastian Ionescu au marcat fiecare câte o triplă. Daniel Ewing a întrerupt parțialul gazdelor și Kevin Hardy a mărit diferența la 11 puncte, scor 33-24. În ultimele trei minute, cele două formații s-au luptat de la egal la egal și prima repriză s-a încheiat cu scorul de 37-29 pentru BC CSU Sibiu.

Oaspeții au controlat jocul și după revenirea de la vestiare și au marcat primele patru puncte ale secvenței. După o reușită a lui Morris Curry au urmat aproape două minute fără coș, cele două adversare întrecându-se în ratări. Iuri Fraseniuc a întrerupt această serie cu o aruncare de la semi-distanță și apoi a dus scorul la 37-42. Monyea Pratt a înscris imediat din afara semicercului, ajutându-și echipa să evite pentru moment pericolul de a fi egalați. După încă două minute în care nu s-a produs nicio modificare pe tabelă, Randal Falker a reușit două puncte prin care scorul devenea 37-47. Același Falker a mărit diferența la 12 puncte însă imediat a apărut replica de la distanță a gazdelor. Daniel Ewing a marcat un stop-șut prin care a stabilit scorul final al primelor 30 de minute, 51-40.

Ultimul sfert a fost deschis de gazde care au redus din nou diferența sub 10 puncte. A urmat însă un run de 6-0 al oaspeților și Todorov s-a văzut nevoit să ceară un time-out. Elevii săi au răspuns imediat și după două recuperări ofensive au reușit să înscrie prin Fraseniuc. Același jucător a marcat și la faza următoare reaprinzând speranțele fanilor olteni, cel puțin pentru moment. Oaspeții nu au ridicat piciorul de pe accelerație și două reușite semnate de Falker și Tohătan duceau scorul la 63-49 pentru BC CSU Sibiu. Curry și Gajovic au înscris patru puncte consecutive însă Cooper a marcat de la distanță, spre exasperarea fanilor echipei adverse. Ultimele minute ale jocului au fost dominate de oaspeți și astfel BC CSU Sibiu s-a impus cu scorul de 75-59.

De la gazde s-au remarcat Goran Gajovic (14 puncte și 9 recuperări) și Iuri Fraseniuc (11 puncte și 4 recuperări), în timp ce din tabăra oaspeților s-au evidențiat Isaiah Philmore (14 puncte și 6 recuperări), Monyea Pratt (13 puncte, 7 recuperări și 5 pase decisive), Lucas Tohătan (12 puncte și 3 pase decisive) și Randal Falker (11 puncte și 10 recuperări).

Datorită acestui rezultat, BC CSU Sibiu ajunge la un total de 18 victorii și 5 înfrângeri și nu mai poate fi ajunsă în clasament de U-BT Cluj-Napoca. Prin urmare, trupa condusă de Dan Fleșeriu și-a asigurat terenul propriu în toate fazele eliminatorii în care va juca. De partea cealaltă, SCM U Craiova încasează cea de-a 12-a înfrângere și pierde o oportunitate bună de a-și asigura locul patru în clasamentul Grupei Roșii.

În următoarea etapă, BC CSU Sibiu primește vizita lui U-BT Cluj-Napoca în Sala Transilvania iar SCM U Craiova joacă și ea un derby cu SCM Timișoara, miza fiind locul al 4-lea la finalul sezonului regulat.

*foto: Ana-Maria Mătușoiu/BC CSU Sibiu



Citește ultimele știri despre BC CSU Sibiu
Citește ultimele știri despre SCM Universitatea Craiova
Află toate informațiile redactate despre confruntarea dintre SCM Universitatea Craiova vs BC CSU Sibiu

David Istrate / 01 April 2019 / 20:33


Galerie foto


underCat ready 4 U
2 
prestatia arbitrilor invizibila pe live-score dar evolutia scorului pare cinstita si corecta, mai ales pentru CSU :).
Acum urmeaza un meci de placere, high profile.
Felicitari baietilor si sa ramana pe aceeasi pozitie pana la final.  
01 April 2019 20:49
4 
Meritat. Au fost cei mai constanti.  
01 April 2019 21:14
1 
Văzut pe livescore pare un meci controlat cap-coadă, cu o apărare agresivă și dominat la recuperare. Craiova nu a jucat deloc cu rezervele, așa cum ne "amenința" Aco înainte. Până la urmă am fost echipa cea mai constantă până acum, iar locul 1 la sfârșitul sezonului regulat vine ca o confirmare. Doar că nimic nu e câștigat. Urmează un meci interesant cu Clujul, iar apoi final 4. Hai CSU!  
01 April 2019 21:16
DonJuan Specialiști!
0 
Sa vezi meciul pe LiveScore și să îți dai cu părerea despre apărare și alte aspecte, înseamnă că dacă nu scrii pe totalbaschet, nu te ia somnul noaptea. Plina Romania de indivizi care vor să facă pe interesanți. Tu ești ăla care mergea la intalniri cu echipa și după aia făcea public pe acest site. Mult timp liber mai are băiatul ăsta. Bravo CSU!!! 
01 April 2019 21:49
Hermannstadt Invidios mai esti!
0 
Are omu o pasiune si pe tine te roade grija,ca să nu folosesc cuvântu ala urat! C-asa-i la romani! Somn usor! 
01 April 2019 23:19
gyke Wow
0 
În seara în care echipa ta favorită își asigură locul 1 la sfârșitul sezonului regulat, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, tu ești deranjat de faptul că un oarecare își permite să tragă niște concluzii fără să vadă un meci. Ce viață tristă trebuie că ai...  
02 April 2019 09:07
3 
Ma bucur ca am castigat, ne-am asigurat locul 1 si nu am mai riscat nimic in etapa viitoare.

Cred ca echipa merita acest loc in primul rand pentru ca a tratat competitia asa cum trebuie si a jucat baschet la turatie maxima, oferind cel mai frumos spectacol din octombrie si pana acum.

Duminica o o sa merg si pentru prima data relaxat la un meci cu Clujul. 
01 April 2019 21:55
hori01 1 aprilie
1 
In continuare aceasta echipa a vrut sa fie din nou la "inaltime" ceea si ce a reusit! Nu v ati asteptat sper ca tocmai de 1 aprilie echipa sa joace ceva atat timp cat de cateva etapa incoace este o gluma..se mira lumea de ce e sala goala,pai la ce sa vina lumea sa piarda timp pe acolo sa se mai si enerveze ? la cum a jucat timisoara astazi cu pitesti daca nu se intampla ceva la echipa iar o luam ca in fiecare an.. 
01 April 2019 22:07
trancer Sibiu
5 
Un rezultat meritat pt Sibiu. A condus mai tot sezonul, a oferit un joc solid, spectaculos și eficient. A fost și norocoasa, fiind lipsita de absente, ceea ce a cântărit mult, având în vedere problemele contracandidatelor la acest capitol. Și peste toate fanii devotați ai echipei meritau aceasta bucurie. Având în vedere ca nu are nici Clujul și nici Oradea pe linie, Sibiul are șanse mari sa joace finala! Bafta mai departe! 
01 April 2019 22:14
kristake Craiova
0 
pierde locul 4 doar daca pierde la mai mult de 28 de puncte, putin probabil. 
01 April 2019 23:33

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
TotalBaschet lansează manifestul #BaschetNuLitigii
Comunitatea baschetbalistică își adună forțele pentru a conștientiza publicul larg de problemele cu care se confruntă în anul 2019 
O nouă sancțiune dictată de FIBA împotriva SCM Timișoara: amendă de 25.000 CHF
Sabin Gherdan: "Cred că ar fi oportun pentru România implementarea unui sistem de licențiere al cluburilor" 
Porter Troupe, mesaj emoționant pe rețelele de socializare: „Ne vedem sezonul viitor”
Veteranul american a adresat cuvinte frumoase coechipierilor și fanilor Craiovei 
Când se joacă finala LNBM dintre CSU Sibiu și CSM CSU Oradea
Programul ultimului act al Ligii Naționale 
Galerie foto. CSM CSU Oradea avansează în finala LNBM după victoria din meciul patru în fața celor de la U-BT Cluj-Napoca
Confruntarea de pe malul Crișului Repede a avut parte de mai multe momente tensionate, pe lângă fazele spectaculoase oferite de jucători 
Controversă între SCM Timișoara și BCM U Pitești față de ziua de disputare a meciului pentru locurile 5-6
Partida va avea loc la oră de matineu din cauza lipsei unui acord între echipe și a altor evenimente de la sală 
Cristian Achim: „A fost o încleștare ieșită din comun din toate punctele de vedere. Nu veți mai vedea așa ceva, ‘mark my words’”
Antrenorul bihorenilor a avut cuvinte de laudă la adresa lui Silvășan, dar și pentru fanii orădeni 
Mihai Silvășan și-a anunțat demisia de funcția de antrenor principal al lui U-BT Cluj
„Silva” a renunțat după ce a ratat calificarea în finala LNBM: „Nu am nicio problemă să îmi asum eșecul” 
Nikola Markovic: „A fost un meci foarte strâns, dar am avut noroc și am reușit să îl câștigăm”
Sârbul a fost cel mai bun marcator pentru CSM CSU Oradea, în meciul 4 contra lui U-BT Cluj 
Mihai Silvășan: „Nu am cum să detaliez dezamăgirea pe care o simt”
U-BT Cluj a ratat calificarea în finala Ligii Naționale în dauna celor de la CSM CSU Oradea 
Mihai1988 #BaschetNuLitigii
0 
Respect pentru toti totalBaschet pentru initiativa.
Respect pentru jucatori si antrenori. 
click pt. Articol 22 May 2019 09:22
alexander @Ossiryss
0 
Lasa-ne cu visele tale.. Vorbesti asa ca sa nu taci.. 
click pt. Articol 22 May 2019 08:41
ionika baschet de Romania
0 
Felicitari totalbaschet pentru inițiativă! După cum afirmă jucătorii și antrenorii din clip, problema prezentată dăinuie de ani de zile ajutată de complicitatea celor din conducerea cluburilor care sifoneaza bani publici in combinatii putrede. Niciun respect pentu jucători, pentru public, pentru ei inșiși, doar interesul meschin de a câștiga bani, faimă sau respect. Nu am sperante pentru normalizarea conditiilor de viata, antrenament, joc ale baschetbalistilor in viitorul apropiat dar sper ca acest video sa devina viral doar pentru aflarea adevarului . Respect Rasty pentru pozitia ta , se vede suferinta din vocea si exprimarea ta, stiu cat de drag iti este acest sport si sper ca intr-o zi sa il practici cu aceeasi placere.  
click pt. Articol 22 May 2019 08:40
Ossiryss Contract
0 
Ai cumva și un "cut" al secțiunii condițiilor de reziliere/încetare? Nu de alta, dar poți semna și pe 150 de ani dacă ai clauza ca poți rezilia unilateral într-o zi noroasa. Terminați naibii cu presa care se tranzacționează la kilogramul de știre! 
click pt. Articol 21 May 2019 19:37
Ossiryss @alexander
0 
Ești prost informat : a semnat pe un sfert de mileniu, dar am vrut sa vad dacă reacționează cineva! 
click pt. Articol 21 May 2019 19:07
free62 free62
0 
Tojala, ala care cand a avut echipa bine facuta l-a ciuruit Silvasan in finala si dupa aia anul trecut l-a umilit Achim? Daca prinde vreo echipa un sezon cum a avut el cu bosorogii de Runkauskas, Jonte si un Zekovic care dadeau de 3 si din afara salii, ma bag si eu sa antrenez ca de un campionat fac...
Zare Markovski asta nu inteleg cu ce a putut impresiona atata lume ca a venit dupa Tenter care era criticat pt jocul ofensiv execrabil, fara scheme ziceau unii(antrenor roman de doi lei vb aia) si a beneficiat peste noapte si de Watson(pozitie pe car Tenter juca cu Kuti...nici nu o sa mai joace Kuti 1 asa bine in veci), iar rezultatul a fost o nationala care dadea puncte uneori mai putine de cat pe vremea lui Tenter.
Hai sa mai vedem si baschet la Cluj daca tot am schimbat antrenorul...din Romania singurul care e peste Silvasna e Achim, restul joaca tot un hei rup de asta cu motivatie si atitudine la tot pasul si o minge care circula pe semicerc ca la handbal...daca nu Achim, atunci un sarb da sa joace ca Achim:) 
click pt. Articol 21 May 2019 18:09
vass bela TitiAcs,
0 
eu nu l-am nominalizat pe Cristescu, cei care se ocupa de conduicerea echipei s-au dovedit a fi incompetenti, cum de altfel ai aratat si tu in cazul lui Moldoveanu si legitimarea numai a 5 straini la inceput de sezon . Apoi, lipsa de inlocuitor pt Kuti si transferurile anemice in timpul sezonului ( eu facand comparatie cu Oradea, care s-a intarit substantial ) . Si cred ca esti de acord cu mine, degeaba schimbi antrenorul, daca nu cooptezi in conducere pe cineva care sa fie in stare sa aduca jucatori valorosi, atat inainte de campionat, cat si in intersezon . 
click pt. Articol 21 May 2019 17:33
Oldtimer Renastere usoara si grabnica
0 
In aceasta nabadaioasa primavara dl. Silvasan a avut parte de socuri majore, profesional si, mai ales, personal. Nu sunt putini cei care, intr-o atare situatie, ar fi doborati definitiv. Nu cred sa fie cazul dansului ptr ca sper ca formatia sa de luptator sa grabeasca vindecarea urmelor lasate de aceste lovituri. Evident, va urma o perioada de introspectie, de cautare, de luare a unor decizii pentru un nou inceput. Sper sa-si regaseasca echilibrul si sa beneficieze de sprijinul necesar pentru acest nou inceput, fie in sport, fie in alt domeniu. Vant din pupa, capitane ! 
click pt. Articol 21 May 2019 16:53
Oldtimer Sursa de certitudine :
0 
http://totalbaschet.ro/articol/Dan-Fle%C8%99eriu-%C3%AEnc%C4%83-trei-sezoane-la-conducerea-lui-CSU-Sibiu~67349 
click pt. Articol 21 May 2019 15:58
freeboy Meciuri
0 
Poate miercuri 29.05.2019 este meciul doi al finalei.
Fi mai atent cand scrii!

 
click pt. Articol 21 May 2019 15:06