BC SCM Timișoara continuă seria victoriilor. Ultima victimă, Baia Mare


Bănățenii strălucesc sub comanda lui Tudor Costescu, ajungând de la un bilanț de 8-7 la 12-7

BC SCM Timișoara a bifat a patra victorie la rând pe terenul ultimei clasate, Olimpic Baia Mare, scor final 86-69. Confruntarea dintre cele două formații a contat pentru etapa a 20-a din LNBM, fiind penultima pentru bănățeni în prima fază a sezonului regulat. 

Echipa pregătită de Tudor Costescu a controlat partida din Polivalenta „Lascăr Pană” aproape în totalitate. Primele două sferturi au fost adjudecate de „leii” bănățeni cu parțiale de 29-12, respectiv 18-15, intrând în pauză cu un avantaj mai mult decât liniștitor 47-27. Secvența de după pauza mare le-a revenit gazdelor cu 20-16, iar ultimele 10 minute de joc au fost din nou ale oaspeților, 19-16. Astfel, BC SCM Timișoara a câștigat fără probleme un meci cu „lanterna roșie” din LNBM la 17 puncte diferență, scor final 86-69. 

Strict din punct de vedere statistic, timișorenii i-au dominat pe băimăreni la majoritatea capitolelor statistice, însă diferența s-a făcut la cel al intercepțiilor, dar și la mingile pierdute. Timișoara „a furat” 16 mingi, în timp ce gazdele au fost nevoiți să se mulțumească doar cu 5. Apoi, nou-promovata din Baia Mare a pierdut 21 de mingi, cu 9 mai multe decât adversarii. 

Punctele victoriei timișorene au fost marcate de Milos Komatina și Octavian Popa Calotă, ambii cu câte 18, fiind urmați de Jonte Flowers 12, Ionuț Drăgușin 11, respectiv Adrian Diaz, Dominique Rambo și Nikola Otasevic, toți 3 cu câte 9 puncte. De cealaltă parte, din partea maramureșenior au punctat Marko Pavlovic 26, Rome Armstrong 10, Luka Pajkovic 7, Milos Macura 6, Vasile Dunca 6, Adrian Movileanu 5, Andrei Dohi 5 și Isiah Stokley 4. 

Timișoara este neînfrântă sub comanda lui Tudor Costescu, care are la activ acum 4 victorii din 4 meciuri jucate de la instalarea sa pe banca tehnică. Bănățenii au un bilanț de 12 meciuri câștigate și 7 pierdute și mai au de jucat un singur meci în prima fază a sezonului regulat, acasă, cu CSU Sibiu. De cealaltă parte, Baia Mare rămâne ultima clasată în campionat cu un singur meci câștigat și 18 pierdute. De asemenea, și trupa din Baia Mare mai are de disputat un singur meci, iar la fel ca timișorenii, tot cu Sibiu, însă în Sala Transilvania. 

*Foto: Seba Tătaru (Facebook BC SCM Timișoara)



Citește ultimele știri despre BCM Olimpic Baia Mare
Citește ultimele știri despre SCM Timișoara
Află toate informațiile redactate despre confruntarea dintre BCM Olimpic Baia Mare vs SCM Timișoara

Radu Bărăian / 04 February 2017 / 22:00


Galerie foto


Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
Cristian Achim: „A fost o încleștare ieșită din comun din toate punctele de vedere. Nu veți mai vedea așa ceva, ‘mark my words’”
Antrenorul bihorenilor a avut cuvinte de laudă la adresa lui Silvășan, dar și pentru fanii orădeni 
Mihai Silvășan și-a anunțat demisia de funcția de antrenor principal al lui U-BT Cluj
„Silva” a renunțat după ce a ratat calificarea în finala LNBM: „Nu am nicio problemă să îmi asum eșecul” 
Nikola Markovic: „A fost un meci foarte strâns, dar am avut noroc și am reușit să îl câștigăm”
Sârbul a fost cel mai bun marcator pentru CSM CSU Oradea, în meciul 4 contra lui U-BT Cluj 
Mihai Silvășan: „Nu am cum să detaliez dezamăgirea pe care o simt”
U-BT Cluj a ratat calificarea în finala Ligii Naționale în dauna celor de la CSM CSU Oradea 
CSM CSU Oradea s-a calificat în finala Ligii Naționale de Baschet Masculin
Campioana en-titre a trecut de U-BT Cluj în patru partide 
CSM CSU Oradea învinge pe U BT Cluj-Napoca
CSM CSU Oradea învinge pe U BT Cluj-Napoca la o diferență de 5 puncte 
Ionuț Georgescu, prima reacție după ce a fost suspendat trei meciuri de către Comisia de Disciplină
Managerul lui CSU Sibiu a vorbit după calificarea obținută de galben-albaștri în finala LNBM 
Dan Fleșeriu: „Am suferit mult în sferturi și semifinale, două echipe extrem de arțăgoase care ne-au pus multe probleme”. Video
CSU Sibiu a reușit prima calificare în finala Ligii Naționale de Baschet Masculin, după 20 de ani 
BC CSU Sibiu este în finala Ligii Naționale de Baschet Masculin
Sibienii au tranșat calificarea cu o victorie în meciul 4 din Bănie 
Ionuț Georgescu a fost suspendat trei etape după incidentele de la Craiova
Oficialul lui BC CSU Sibiu nu va putea să mai stea pe banca tehnică 
koala @dario
0 
De unde dracu atata frustrare in voi fratilor? In seara asta am obtinut o victorie senzationala, in loc sa sarbatorim victoria noi cautaum sa ne umflam muschii pe net cu sibienii. Cat despre conducatori oricare dintre ei (Sere, Cristescu, Georgescu) ar face orice ca sa isi cada echipa castigand, asa ca nu cred ca ii unul mai "gunoi" ca celalalt. Oricum noi oradenii nu ii vedem numai pe Cristescu si pe Georgescu, la fel cum ei sibienii il vad doar pe Sere samd. 
click pt. Articol 20 May 2019 23:47
Dario Robert
0 
Robert! Vino la meciul din finala si o sa-ti dai seama ce comportament au ciobanii din sibiu!  
click pt. Articol 20 May 2019 23:29
0 
Sarbii au in sange lupta dusa pana la extrem. Dar si americanii nostri sunt de nepretuit. S-a reusit o combinatie sarbo-americano foarte buna care sper ca ne va aduce al treilea titlu de campioni. 
click pt. Articol 20 May 2019 23:29
BVN Kuti
0 
Kuti asta este enervant... de bun! Fara nici o ironie. In locul lui Bobe, mi-as pune cateva intrebari dupa aceasta serie. Au avut si ei meciul. lor direct, fiind de aceeasi generatie. Kuti l-a facut zob le Bobe al nostru, fara nici o exagerare. 
click pt. Articol 20 May 2019 23:26
0 
Multumim CSM si Achim. Succes in lupta pentru al treilea titlu de campion. 
click pt. Articol 20 May 2019 23:23
0 
Respect jucatorilor si galeriei U. 
click pt. Articol 20 May 2019 23:22
BVN Respect Silvasan
0 
Chiar daca pe teren suntem rivali, nu pot decat sa ii doresc bafta in continuare in cariera de antrenor. Pacat ca in aceasta tara sunt atat de putine orase care sustin baschetul, si astfel posibilitatile de sa preiei o altă echipa sunt minime. Bafta! 
click pt. Articol 20 May 2019 23:12
Citesc aici și mă minunez! Parcă ar fi disputa dintre PSD Jegălia și PSD Căcăreaza, nu intre suporterii a două echipe ce reprezintă orașe ce revendică respect pentru evoluția lor mult peste medie într-o societate defectă! E jenant!  
click pt. Articol 20 May 2019 23:04
DonDiablo DonDiablo
0 
La vârsta lui pe cine să scoata din lotul nostru?Da e bun,se vorbea că ar fi fost o variantă pentru noi acum ceva timp dar cineva nu l-a vrut. 
click pt. Articol 20 May 2019 23:04
ajax Apropo
0 
S-a spus ceva la TV despre prezenta lui Porter Troupe la sală? Un jucător printre primii 10 din campionat, pe care as vrea să - l vad evoluând în tricoul Oradiei. 
click pt. Articol 20 May 2019 22:55