Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

BC SCM Timișoara câștigă pentru prima dată în acest sezon în fața lui U BT Cluj-Napoca

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
18.04.2018

BC SCM Timișoara a obținut primul succes din acest sezon în fața lui U BT Cluj-Napoca. Bănățenii au controlat ostilitățiile în partida din etapa a 7-a din Top 6 și s-a aflat în majoritatea timpului la conducere. Clujul nu a cedat și în final a fost aproape să întoarcă soarta partidei. Timișoara avea totuși să se impună la final cu scorul de 83-79.

Echipa gazdă a început meciul mult mai bine decât în precedentele etape și a pus rapid pe tabelă 4 puncte. Watson a fost marcat primele puncte pentru formația vizitatoare. După câteva minute mai încâlcite la ambele panouri, Timișoara a reușit să se desprindă la 13-4, iar Mihai Silvășan solicita primul time-out al partidei. Evoluția excelentă a echipei gazdă a continuat până la finalul sfertului inaugural când pe tabelă se înregistra scorul de 22-12. Campioana a rămas ineficientă și în startul actului secund și marca doar 4 puncte în 4 minute. Timișoarenii au proftat și au crescut diferența cu încă 3 puncte, 30-18. Miha Lapornik a dezghețat ofensiva Clujului, își ducea echipa la sub 10 puncte puncte diferență și urma rândul lui Tudor Costescu să ceară timp de odihnă. Tot Clujul a revenit mai bine după time-out și a dus scorul la 31-26. Mijajlovic și Diaz au refăcut diferența din două cifre cu un run de 6-0. La cabine avea să se intre cu scorul de 45-32 în favoarea lui BC SCM Timișoara.

La revenirea de la cabine tot Timișoara a avut inițiativa și Mijajlovic își ducea echipa la plus 15 pe tabelă. Elevii lui Mihai Silvășan au răspuns cu un run de 9-0, iar cele două echipe erau diferențiate de două posesii, scor 51-46. Mladen Jeremic oprea seria echipei oaspete. Spre finalul sfertului jocul a fost unul fragmentat cu multe vizite la linia de fault. Timișoara a rămas în față și pe fondul acestui joc, dar Kuti cu un coș de 3 puncte pe final de sfert limita diferența de pe tabelă, scor 60-57. Gazdele au început mai bine secvența decisivă și au us rapid 6 puncte pe tabelă. Kromah a punctat apoide două ori pentru Cluj. Elevii lui Tuodr Costescu au găsit soluțiile pentru a rămâne la conducere și cu 4 minute rămase de joc scorul era 72-66. Mihai Silvășan a solicitat timp de odihnă, după care elevii săi au marcat 4 puncte la rând. Finalul a fost unul încins după ce Clujul a venit la doar 2 puncte în spatele Timișoarei. Barro a fost eliminat, iar Diaz a transformat o singură liberă și scorul devenea 75-72. Watson a egalat cu un three-point-play. Imediat Octavian Popa Calotă realiza același lucru la celălalt panou. Oapseții au irosit un atac, Burgess înscris la celălalt panou și diferența Timișoara conducea cu 80-75 cu 37 de secunde rămase de joc. Sakic a păstrat Clujul în meci cu două libere transformate. Jocul s-a mutat la linia de fault. Mijajlovic a marcat o singură aruncare, iar Kromah rata două oportunități la celălalt panou. Seria ratărilor a fost continuată de Burgess, care totuși înscria o liberă și scorul era 82-77 pentru gazde. Watson a marcat rapid un coș de 2 puncte, dar Burgess închidea jocul de la libere.

Adrian Diaz a fost cel mai bun jucător al partidei cu 20 de puncte și 10 recuperări. Mladen Jeremic a totalizat 16 puncte, 6 recuperări și 4 pase decisive, iar  Octavian Popa Calotă a venit de pe bancă cu 15 puncte, 6 pase decisive și 2 recuperări.

Miha Lapornik a fost cel mai bun marcator al oaspeților cu  20 de puncte, plus 2 recuperări și 2 pase decisive. Giordan Watson a adăugat 19 puncte, 3 pase decisive și o recuperare. Zeljko Sakic a terminat partida cu 13 puncte, 6 recuperări și 4 pase decisive.

foto: Andreea Vlase

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!