Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

BC Timba Timișoara, fără pretenții în fața campioanei CSU Asesoft Ploiești

Dan Oancia

Dan Oancia
08.02.2015

BC Timba Timişoara nu a putut emite niciun fel de pretenţie în faţa campioanei en-titre, CSU Asesoft Ploiești. Oaspeții jocului de ieri au abordat cu un moral ridicat partida de la Timișoara care a contat pentru etapa a XVIII-a a Ligii Naționale, după ce în runda precendentă au învins liderul Steaua București. Scorul final a fost 54-77.

După primul sfert totul parcă se îndrepta către un meci în care diferența ar fi luat proporții, Asesoftul conducând cu 8-20. Burlacu & Co. s-au impus și în cel de-al doilea sfert, diferența de la pauza mare fiind de 19 puncte, 22-41. După ce au ajuns și la +21, ploieștenii au mai pierdut din elan, Timba Timișoara reușind să se apropie la -11. Vizitatorii au apăsat pedala de accelerație în ultimul sfert pe care l-au câștigat la 11 puncte diferență și au stabilit scorul final, 54-77.

Timișorenii se vor deplasa în etapa viitoare pe terenul celor de la CSM-U Oradea, în vreme ce Asesoft Ploiești va juca pe teren propriu, cu Energia Târgu-Jiu.

Foto: sport9.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!