Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

BC Timba Timișoara s-ar putea muta din oraș

Eduard Popa

Eduard Popa
05.09.2017

timba_timisoara

BC Timba Timișoara suferă din plin de aglomerația din Sala „Constantin Jude”, unde evoluează și se antrenează echipele de baschet, volei și handbal ale celor de la SCM Timișoara. Astfel Timba ar putea părăsi orașul de pe malul Begăi, anunță cei de la tmsport.ro.

Cei de la Timba duc tratative avansate cu primăria din Buziaș pentru a evolua în sala din stațiunea balneară din apropierea Timișoarei.

La Buziaș nu au avut loc deocamdată meciuri oficiale de baschet, dar sala poate fi omologată.

Am vorbit cu cei de la Jandarmerie, au fost acolo, totul este în regulă. Deocamdată, nu se pune problema schimbării numelui, dar în viitor, nu se știe. Veșnica problema este lipsa pozițiilor în sală la Timișoara. Cele trei echipe ale SCM au prioritate, după cum ni s-a transmis, iar cu câte două antrenamente pe zi, ar ocupa 9 ore. Mai este și Informatica, am primi doar un antrenament pe zi. Pentru noi, la Buziaș ar fi extraordinar să avem două poziții de antrenament pe zi, când vrem noi, dar deocamdată, nu este nimic sigur”, a declarat pentru tmsport.ro managerul echipei Timba, Aurelian Novac.

Cei de la club estimează că în maximum zece zile se va ști sigur dacă Timba se va muta sau nu la Buziaș.

Dacă mutarea se va concretiza, cei de la club caută să și cazeze jucătorii acolo. Echipa este momentan în cantonament la Vrbas, în Serbia, unde va juca și meciuri de verificare.

 *foto: facebook Timba Timișoara

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!