Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

BC Timba Timișoara va întâlni CSM Oradea în runda a VI-a din LNBM

Dan Oancia

Dan Oancia
07.11.2014

BC Timba Timișoara va încerca să obțină prima victorie în fața celor de la CSM Oradea în partida care se va disputa mâine, cu începere de la ora 18, în sala „Constantin Jude” din Timișoara. Situația nu e una prea fastă nici în tabăra timișorenilor, dar nici în cea a oaspeților de mâine.

După primele cinci etape scurse din Liga Națională de Baschet Masculin, ambele echipe ocupă două poziții din partea inferioară a clasamentului, având cate o singură victorie. CSM Oradea se află pe poziția a 10-a, cu o victorie și 4 eșecuri, în timp ce Timba, care a stat într-una din primele etape, are o victorie și 3 înfrângeri.

În întâlnirile directe, CSM Oradea conduce detașat. În ultima dispută dintre cele două echipe, din 28 august 2014, orădenii s-au impus cu scorul de 78-55 pe teren propriu. De altfel, toate cele cinci întâlniri s-au terminat în favoarea bihorenilor. În luna ianuarie a acestui an, Oradea a atins borna „100” într-un meci cu Timba Timișoara.

Pentru întâlnirea de mâine, la Oradea sunt incercți Daniel Dillon și Mladen Pantic, accidentați la glezne. În schimb, a revenit Vujadin Subotic, căpitanul echipei, care vine după o săptămână de pregătire pe plan local. La Timba este așteptat debutul noii achiziții, Marcus Neal, americanul adus în locul lui Nemanja Petrovic.

Disputa dintre Timba Timișoara și CSM Oradea, care va avea loc în sala „Constantin Jude”, mâine, de la ora 18, va fi arbitrată de Nițu Fabiana, Bukuresti Lazlo și Bertalan Istvan.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!