Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

BC Timba a pierdut amicalul de pe teren propriu cu KK Vrset

Marius Petri

Marius Petri
19.09.2014

Un meci pierdut, un jucător câștigat. Cam așa s-ar putea rezuma amicalul “urșilor” bănățeni împotriva celor de la KK Vrset, disputat în sala “Constantin Jude” din Timișoara. Partida, jucată cu tribunele închise, s-a încheiat cu scorul de 60-58 în favoarea formației din Serbia, la capătul a 40 de minute de baschet foarte echilibrat. Formația sârbă și-a luat revanșa astfel, după ce în urmă cu aproape două săptămâni sportivii lui Bogdan Murărescu câștigau cu 74-71 pe terenul ex-iugoslavilor.

Fără Nemanja Petrovic, care și-a spart arcada la un antrenament, și Robert Medgyesy, cu probleme la menisc, meciul a început timid, cele două echipe marcând destul de rar. Echilibrul s-a instalat pe parchet pe toată durata primului sfert, care s-a terminat la egalitate, 15-15. În continuare, sârbii au avut 10 minute mai bune și au fost mai eficienți pe faza ofensivă decât gazdele, tabela indicând astfel 26-32 la capătul primelor două sferturi. Bănățenii au evoluat mai bine după pauză și au reușit să se apropie la 3 puncte, 42-45, înainte ultimului sfert, însă au ratat șansa de a egala la ultimele faze ale meciului, astfel încât scorul final al întâlnirii a fost 58-60.

Pentru Timba a evoluat și ultimul transfer, Danilo Mijatovic, care a avut o prestație bună la primele minute disputate în maieul galben-negru. Acesta a fost printre cei mai buni marcatori ai echipei, cu 13 puncte, fiind în spatele lui Leonard Filip, care s-a remarcat prin cele 15 puncte înscrise. De asemenea, o prestație solidă în a doua parte a meciului a avut și ucraineanul Glazyrin, care a trecut în contul echipei sale 12 puncte. 

Astfel, “urșii” au un bilanț de 5 înfrângeri și o victorie în perioada precompetițională, urmând să dispute primul meci oficial duminică, 27 septembrie, contra celor de la Universitatea Cluj-Napoca, partida contând pentru primul tur al Cupei României.

*foto: Mihai Toth (facebook.com/BCTimba)

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!