Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

BC Timișoara își va prezenta lotul în 15 septembrie

Marius Petri

Marius Petri
06.09.2014

Site-ul oficial al bănățenilor de la BC Timișoara anunță câteva modificări în ceea ce privește programul grupării de pe Bega în perioada de dinaintea începerii anului competițional 2014/2015. Conducerea tehnică a “leilor” din Banat a anulat meciurile amicale din Ungaria programate pentru a doua săptămână a lunii septembrie, stabilind în schimb o partidă de verificare în fața propriilor suporteri, care va prilejui prezentarea lotului antrenat de Dragan Petricevic pentru sezonul următor. Astfel, BC Timișoara va întâlni formația bulgară Balkan Botevgrad pe parchetul sălii “Constantin Jude” în ziua de luni, 15 septembrie, într-o înfruntare care va debuta la ora 18:45.

De asemenea, conform aceleiași surse, componența turneului de la Sarajevo (19-20 septembrie) a fost modificată odată cu retragerea echipei croate Cibona. Locul croaților va fi luat de conaționalii de la GKK Sibenik, aceștia urmând să joace cu timișorenii în prima zi a patrulaterului. Cealaltă dispută a primei zile va pune față în față două echipe din Bosnia: Igokea Aleksandrovac și Spars Sarajevo. În cea de-a doua zi a competiției vor da piept câștigătoarele celor două meciuri, în vreme ce învisele vor juca pentru locul trei.

Formația din Banat are o serie perfectă în meciurile amicale din acest presezon, câștigând toate cele patru meciuri jucate până acum. Timișorenii au trecut până acum de Proleter Zdrenjanin, Traiskirchen, Inter Bratislava și Zepter Viena, și joacă astăzi împotriva austriecilor de la Redwell Gunners Oberwart.

*foto: facebook.com/TraiskirchenLions

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!