Stiri Liga I Masculin

BC Timișoara II și BC Timba II înving liderul de la Perla Harghitei Miercurea Ciuc

Dan Oancia

Dan Oancia
26.01.2015

BC Timişoara II a întâlnit ieri liderul seriei B al Ligii I, Perla Harghitei Miercurea Ciuc, pe care a învins-o fără prea mari emoții, la 20 de puncte diferență. Aflați la ultimul meci din sezonul regulat, „leii mici” au profitat și de avantajul terenului propriu. Cu excepția primului sfert care a fost mai echilibrat, bănățenii s-au distanțat în sfertul secund, scorul final fiind 71-51.

George Toth a fost cel mai bun marcator de la satelitul echipei BC Timișoara, cu 29 de puncte, urmadt de Raul Covaciu cu 15 puncte, Vlad Szekely, autor a 14 puncte, Ionuț Zaharie și Raul Covlescu cu câte șase, respectiv Adrian Tamaș, 1 punct. După încheierea primei faze, Liga I va continua pe trei secțiuni: grupa echipelor care nu sunt sateliți și au drept de promovare, grupa locurilor 1-6 a formațiilor satelit și a doua grupă valorică a formațiilor satelit, acolo unde va fi repartizată și BC Timișoara II. Echipa antrenată de Cristian Bota are șase victorii și cinci înfrângeri în sezonul regulat, unul dintre meciurile câștigate fiind anulat din cauza că Aradul s-a retras din competiție. „Evoluția de până acum a fost bună, dar am fi putut termina cu mai puține înfrângeri. Pornim cu încredere spre a doua serie valorică, de unde mai avem o șansă de a ajunge în turneul final al echipelor satelit. Au fost și momente bune și momente mai puțin fericite, pentru că ne-a lipsit continuitatea în antrenamente cu jucătorii de la prima echipă. Per total sunt mulțumit, mai ales că obiectivul acestui sezon este doar acela de a da minute celor care evoluează mai puțin la prima echipă și în combinație cu cei tineri să formăm un grup solid. Juniorii au intrat cu un pic de stres astăzi, semn că mai avem de lucrat cu copiii de la U16 și U18, care nu au experiență prea mare, însă trebuie să avem răbdare cu ei”, a declarat Cristian Bota, antrenorul echipei secunde a BC Timișoara, potrvitit bctimisoara.ro.

BC Timba Timișoara II, dublă victorie în weekend

De partea cealaltă, BC Timba Timișoara a avut un program încărcat la sfârșitul săptămânii ce tocmai a trecut. „Ursuleții” au învins-o și ei pe Miercurea Ciuc, sâmbătă, cu scorul de 91-68. Aceștia și-au făcut un weekend perfect prin victoria din deplasarea de ieri de la U BT 2 Cluj-Napoca, 90-78. Andrieș a fost cel mai bun marcator, cu 30 de puncte, urmat de Mihuți cu 19, Medgyesi cu 17 puncte, Csender – 14, Udrea – 6, respectiv Costa cu 4 puncte. BC Timba II ocupă locul al treilea în grupa B a Ligii I, având 14 puncte, șase victorii și două înfrângeri.

1 comentariu la aceasta stire:
  • CSA Steaua București doaridioti :

    ?
    Cum e posibil ca BC Timisoara 2 sa aibe 6 victorii si 5 infrangeri ( 11 meciuri ) , iar BC TImba 2 sa fie in aceeasi grupa cu ei si sa aibe 6 victorii si 2 infrangeri ( 8 meciuri ) ?

    cu 9 ani în urmă (26.01.2015) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!