Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

BCM U FC Argeș Pitești: „Am demarat deja procedurile prevăzute de lege pentru depunerea acestei garanţii financiare”

Andreea Vlase

Andreea Vlase
26.07.2018

Federația Română de Baschet a anunțat miercuri cele 9 formații care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pentru ediția 2018-2019 a Ligii Naționale de Baschet Masculin. BCM U FC Argeș Pitești nu se numără printre cele 9, dar clubul a emis un comunicat de presă prin care asigură că nu sunt probleme cu datoriile către FRB.

Piteștenii precizează, în comunicatul semnat de directorul tehnic Silviu Corodi, că clubul a fost înștiințat în 18 iulie că trebuie să plătească garanția de 10.000 de euro până în 20 iulie. Alb-violeții au cerut timp până în 10 august pentru că trebuie să efectueze plata prin Trezorerie și acest lucru durează. Iată comunicatul postat pe site-ul oficial al clubului argeșean:

În acest moment, clubul FC Argeş nu are nicio datorie către Federaţia Română de Baschet, singura problemă fiind depunerea acelei garanţii financiare de 10.000 de euro cerută pentru înscrierea echipei de baschet în campionat. Pe 18 iulie 2018 am primit un email în care ni se preciza că în termen de 2 zile trebuie să depunem în contul FRB acea garanţie. Pe data de 19 iulie 2018 am anunţat Federaţia Română de Baschet că timpul este foarte scurt pentru achitarea acelei sume.

Clubul FC Argeş este un club de drept public iar plăţile către diversele instituţii publice cu care colaborăm şi către terţi se derulează prin Trezorerie şi nu se pot face de pe o zi pe alta. Am cerut FRB să ne dea răgaz până pe data de 10 august 2018 pentru achitarea sumei. Federaţia Română de Baschet a fost de acord cu acest termen. Reprezentanţii clubului nostru au demarat deja procedurile prevăzute de lege pentru depunerea acestei garanţii financiare până la data convenită de comun acord. Asigurăm iubitorii sportului argeşean că FC Argeş nu se confruntă cu niciun fel de probleme financiare iar echipa de baschet BCM U FC Argeş va evolua fără probleme în campionat.

Consiliul Director al Federației Române de Baschet a decis marți că pentru plata garanției se acceptă și scrisori de garanție eliberate de terți în numele cluburilor în favoarea FRB, bilete la ordin avalizate sau alte forme de garantare. Până în 10 august au fost suspendate toate formalitățile referitoare la organizarea LNBM, cu excepția celor 9 cluburi care sunt deja eligibile. Formalitățile vor fi deblocate pentru celelalte cluburi din momentul în care devin eligibile.

6 comentarii la aceasta stire:
  • FC Argeș Pitești Renan :

    Pitești
    S a mai spus ca vom avea ceva surprize privind lotul de jucători si antrenorul, plus ca vor sa contureze tot lotul până la începutul pregătirii. Asteptam...

    cu 5 ani în urmă (26.07.2018)
    • CSA Steaua București Fortza Steaua:

      obiectivul
      Ce obiectiv aveti in noul sezon? Dupa cum spui "surprize" ar trebui sa fie ceva foarte placut , jucatori cu experienta. Cred ca fata de echipa de anul trecut ati avea nevoie de o echipa mai atletica pentru a putea ridica nivelul performantei si a va putea bate cu echipe experimentate precum Oradea si Cluj. Ehemplul cel mai bun este Sibiul care si-a ridicat mult jocul in sezonul trecut!

      cu 5 ani în urmă (26.07.2018)
    Raspunde
  • FC Argeș Pitești Renan :

    Conducerea clubului
    Spune asta, eu nu cred ca vom avea lot pentru a juca o semifinală de campionat, cred ca asta i obiectivul. Vom vedea, oricum întâi trebuie numit antrenorul, apoi jucătorii.

    cu 5 ani în urmă (26.07.2018)
    • CSA Steaua București Fortza Steaua:

      CE SE AUDE?
      Antrenor roman sau strain

      cu 5 ani în urmă (26.07.2018)
    • CSM CSU Oradea csmbasket:

      roman
      Nini

      cu 5 ani în urmă (26.07.2018)
    • FC Argeș Pitești yrymeister:

      roman
      Va fi roman, parerea mea e ca ca Tudor Costescu se va intoarce la Pitesti.

      cu 5 ani în urmă (27.07.2018)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!