Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

BCM U FC Argeș Pitești caută o nouă victorie în campionat

Valentin Todea

Valentin Todea
01.12.2017

În etapa a șaptea din Liga Națională, BCM U FC Argeș Pitești primește vizita celor de la CS Politehnica Iași, într-un meci care va lua startul sâmbătă, 2 decembrie, în Sala Sporturilor Trivale, cu începere de la ora 18:00. Încleștarea va fi transmisă pe FRB TV și pe pagina de facebook a prosport.ro.

Înainte de duelul din acest sfârșit de săptămână, argeșenii au disputat acasă un amical cu Știința București, câștigat cu scorul de 89-52. Înainte de pauza prilejuită de meciurile echipei naționale, Piteștiul s-a impus categoric în campionat pe terenul lui Dinamo, scor 58-89. De cealaltă parte, moldovenii au cedat la Cluj-Napoca cu U-BT în runda a șasea, scor 89-60.

Alb-violeții se află pe locul secund în campionat, la egalitate de puncte cu liderul U-Banca Transilvania, în timp ce ieșenii nu au înregistrat încă nicio victorie în acest sezon, situându-se pe poziția a 11-a, având același număr de puncte cu Dinamo București, codașa clasamentului.

Partida va fi arbitrată de o brigadă formată din Dragoș Nicolae, Amalia Marchiș și Valentin Negrea.

*Foto: Facebook BCM U FC Argeș Pitești

2 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe andrac :

    Meci
    Vom fi la sala pentru voi! Sper ca pauza sa nu isi fi pus amprenta asupra noastra atat de mult. Din cate am vazut, Iasiul s-a intarit cu ceva americani, au si pivot nou. Hai Pitesti.

    cu 6 ani în urmă (01.12.2017) Raspunde
  • tzontzolino :

    sa fim seriosi
    Nici nu se pune problema victoriei. E problema doar de scor. Iasi e la inceput, fara experienta, cu jucatori mediocrii. Meciuri grele ai doar cu echipele mari daca ai obiectiv semifinala

    cu 6 ani în urmă (01.12.2017) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!