BCM U Pitești și-a luat revanșa contra SCM U Craiova


Oltenii au fost aproape de a întoarce soarta meciului

BCM U Pitești a început partida cu Măciucă, Jeremic, Sturanovic, Korniienko și Carson, iar de partea cealaltă, Aco Todorov i-a trimis în teren pe Troupe, Casale, Gajovic, Curry și Koreniuk.

Căpitanul oltenilor, Porter Troupe, a deschis scorul partidei cu 6 puncte consecutive, urmat de Koreniuk cu o reușită din acțiune și duc scorul la 8-0. Jahii Carson înscrie primul punct al gazdelor, urmat de coșul cu fault al lui Jeremic. Primele 8 minute au înclinat în favoarea oltenilor, însă gazdele au reușit să egaleze și să închidă primul sfert la scorul de 25-20.

Mijajlovic înscrie primele 3 puncte ale sfertului secund, însă replica i-a fost oferită de Korniienko și Siriscevic, care au dus scorul la 30-23. Oltenii au forțat revenirea, însă gazdele le-au tăiat elanul, reușind să se desprindă la 12 puncte după 6 minute de joc. Partida a continuat în aceeași manieră, iar BCM U Pitești și-a asigurat un avantaj de 9 puncte la pauza mare, scor 47-38.

La revenirea de la vestiare, balanța a înclinat în totalitate în favoarea gazdelor, aceștia reușind să se mențină la conducere, în ciuda eforturilor craiovenilor de a diminua ecartul. Cea mai mica diferență dintre cele două formații s-a înregistrat în minutul 6, când SCM U Craiova a reușit să vină la doar 6 puncte în spatele piteștenilor. Sfertul trei s-a terminat la scorul de 68-58.

Actul final a fost inaugurat de cele două aruncări libere ale lui Korniienko, urmat de run-ul de 7-0 reușit de Koreniuk, iar SCM U Craiova se apropie la 5 puncte. Fraseniuc nscrie un coș din acțiune și duce scorul la 70-67. După 6 minute de joc, Mo Curry reușește să egaleze la 74 printr-o aruncare din acțiune, iar cu 2 minute înaintea fluierului final, același Curry, își readuce echipa în avantaj, scor 78-76. Porter Troupe mărește diferența la +4, însă este urmat de Sturanovic, cu un coș cu fault. Mo Curry comite un fault antisportiv asupra lui Tudor Gheorghe și BCM U Pitești revine în avantaj. Jeremic este trimis la linia de libere de Curry și duce scorul la 83-80, stabilind astfel și scorul final al partidei.

De la BCM U FC Argeș Pitești s-au remarcat: Mladen Jeremic cu 17 puncte (1x3), 5 recuperări și 3 pase decisive, Maksym Korniienko cu 16 puncte (2x3), 8 recuperări și 3 pase decisive și Maksim Sturanovic cu 15 puncte și 4 recuperări.

De partea cealaltă s-au remarcat Vladislav Koreniuk cu 26 puncte, 8 recuperări și o pasă decisivă, Porter Silvanus Troupe cu 14 puncte (1x3), 2 recuperări și 3 pase decisive și Goran Gajovic cu 9 puncte (1x3) și 6 recuperări.

 

*foto: Facebook BCM U Pitești



Citește ultimele știri despre BCM U FC Argeș Pitești
Citește ultimele știri despre SCM Universitatea Craiova
Află toate informațiile redactate despre confruntarea dintre BCM U FC Argeș Pitești vs SCM Universitatea Craiova

Ana-Maria Tutunaru / 24 March 2019 / 22:38


Galerie foto


Renan Bravo
0 
Un meci controlat în mare parte. Avem probleme cu finalurile de meci. Meciul cu Sibiu, devine unul de palmares, meciul care va decide locul 5 va fi cel de la Timișoara. 
24 March 2019 23:06
76ers de palmares?
0 
Pitesti inca are sanse la locul 4. Nu mi se pare atat de imposibil ca voi sa castigati toate cele 3 meciuri si Craiova sa le piarda pe amandoua si cu o victorie impotriva Sibiului miercuri ati pune si o presiune foarte mare pe ei sa bata la Craiova daca vor locul 1. 
24 March 2019 23:19
Renan Da dar
0 
Si Craiova joaca acasa cu Timișoara ultima etapă. O Timișoara care daca noi batem, nu vor mai avea pentru ce trage. E doar parerea mea. 
24 March 2019 23:23
0 
si vreti sa le dati posilitatea celor de la Craiova sa isi aleaga adversarul in playoff?  
24 March 2019 23:29
Renan De ce?
0 
Daca batem Tm, avem o victorie în plus față de ei, plus rezultatele directe in caz de egalitate. 
24 March 2019 23:38
0 
Nu stiu de ce aveam impresia ca Timisoara a batut la Pitesti si acum erati nevoiti sa bateti la 10 puncte sau mai mult, gresala mea, dar asta nu face totusi meciul cu Sibiu unul de palmares pentru ca trebuie luata in considerare si o eventuala infrangere la Timisoara. 
25 March 2019 00:00
1 
Un meci controlat in cea mai mare parte. E bine ca jucatorii au avut reactie dupa jocul din cupa. Greselile le-au apartinut copiilor care, zic eu, ca merita felicitati. Pana in playoff sper ca Paliciuc sa revina, pacat de Ciotlaus. Bravo, baieti. 
25 March 2019 08:51
studentU ce a patit
0 
ciotlaus? 
25 March 2019 10:31
1 
Nu stiu exact, era cu o protectie la picior. Am inteles ceva ca s-ar fi lovit in timpul meciului de miercuri. 
25 March 2019 11:00
studentU poate doar contuzie, nimic serios
0 
e jucator tanar, trebuie sa joace, nu sa stea ;) 
25 March 2019 11:26

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
Probleme salariale și la BCM U Pitești? UPDATE
Un jucător acuză că nu și-a primit banii pentru sezonul recent încheiat 
Jason Washburn se întoarce în Japonia, la Yokohama B-Corsairs
Fostul pivot al lui U-BT Cluj-Napoca a oferit și o declarație la semnarea contractului 
Târgu Jiu și Brăila au echipe „noi” afiliate FRB
ACS Târgu Jiu devine „CSM” și „Cuza Sport” devine „Cuza Pirates” 
Reacția oficială a FRB, în cazurile SCM Timișoara și CSM Phoenix CSU Galați
Care sunt deciziile oficiale cu privire la cele două formații 
FRB a discutat despre posibilitatea ca o echipă să joace în același timp cu doi baschetbaliști „naturalizați”. UPDATE
Ce decizie au luat oficialii în cazul unei asemenea situații – surse 
Phoenix Galați aproape de din Liga Națională. CSM Galați va juca în Liga 1 – surse. UPDATE
Decizia a fost luată după ce moldovenii nu au putut plăti datoriile către FRB 
Branko Cuic: „Pentru fiecare copil din Serbia era un vis să ajungă pe mâinile lui Dusko Vujosevic”
Directorul de la U-BT Cluj crede că aducerea veteranului sârb va fi benefică și pentru echipele de juniori ale clubului 
Cristian Achim, „înțepături” la adresa lui U-BT Cluj: „Vă las pe dumneavoastră să trageți concluziile”
Antrenorul Oradiei a vorbit despre jucătorii sosiți la Arena Toni Alexe de pe filiera clujeană 
Mihai Silvășan: „Domnul Vujosevic este unul dintre cei mai mari antrenori europeni”
Fostul tehnician al lui U-BT Cluj-Napoca susține că această alegere este benefică pentru întreg baschetul românesc 
Dusko Vujosevic: „U-BT mi-a dovedit că este un club serios, cu ambiții mari”
Noul antrenor al clujenilor a susținut că a primit informații despre club și de la fostul său elev, Aleksandar Rasic 
0 
ar fost bine sa dea si TB un telefon la bcmu pitesti sa verifice povestea, sa ceara o reactie inainte de a publica un articol pe baza unui post pe social media, sau?...toti va ganditi doar ca buba a fost dincolo, ca erau restante si cand au vazut cei din conducerea bcmu acest articol asa tare s au speriat ca i au si platit baiatului banii? 
click pt. Articol 20 June 2019 23:22
gyke CSU
0 
Deocamdată doar Chef Randall, dar mai urmează... Stay tuned. 😉 
click pt. Articol 20 June 2019 22:36
studentU pai daca aveati interes
0 
direct, puteati voi, adica reprezentantii csm csu oradea, sa aduceti in discutie, sa se puna pe agenda intalnirii din 22.05 acest subiect.  
click pt. Articol 20 June 2019 17:36
soso69 @stundetU
0 
Nu e chiar asa. In 22.05 a fost sedinta Consiliului Director al FRB cand s-a aprobat regulamentul pt sezonul 2019-20 : format, nr straini, nr romani, bareme etc. Nu se putea discuta si aspectul naturalizatilor? Cand ai deja un naturalizat si stii ca mai poti avea unul, negocierile se poarta la un alt nivel de bani. In mai inca se juca, se stia ca Richard o sa fie naturalizat, era normal sa se discute.
Daca vorbim de etica, acum 2 ani cand Clujul era singura echipa cu 2 jucatori "romani" (unul naturalizat si unul incetatenit) nu era vorma de etica? Chiar eu am scris ca nu e normal ca un american si un ucrainean sa ia locul in teren cuvenit unui roman. Am scris atunci ca ar fi normal sa ii considere "romani" pe foaia de joc dar nu si in locul jucatorului roman obligatoriu de pe parchet. Adica sa poata inscrie pe foaie 6 straini plus cei 2 "romani", dar pe teren sa fie tot timpul un jucator roman format in Romania. Mi s-a raspuns ca oricine putea sa-l ia pe Watson sau Calnicenco si ca suntem invidiosi ca si i-a permis Clujul. Atunci FRB nici macar nu a discuta respectiva situatie daca e in regula sau nu. Acum s-au gandit sa o dezbata si normal ca toate celelalte cluburi au fost contra.
Oricum Oradea i-ar fi pastrat pe amandoi pt ca are nevoie de ei, mie doar mi se parea corect sa se ia aceasta decizie mai devreme. 
click pt. Articol 20 June 2019 16:47
0 
De acord cu tine, cel mai probabil asa s-a intamplat, dar mna... asa cum era de asteptat, stirea e eronata. :)))) 
click pt. Articol 20 June 2019 13:42
gyke mda
0 
Sper ca a vrut sa spuna "fac rau echipelor corecte si care isi platesc obligatiile la timp" si "nu e ok sa vad astfel de lucruri care pateaza si reputatia celor corecti si a ligii in ansamblu"
Pe de alta parte eu nu cred ca a fost nici gluma, nici greseala; mai degraba "au uitat" sa plateasca, iar cineva s-a sesizat dupa publicarea articolului sau tweet-ului si l-a sunat pe DB sa stearga mesajul ca va primi banii. 
click pt. Articol 20 June 2019 13:13
0 
E bine ca ati deschis subiectul asta aici. Din pacate, in campionatul nostru s-a marit numarul problemelor de genul. Cred totusi ca situatia de azi nu se poate compara, nici in gluma, cu problemele de la Timisoara, Galati, Iasi, Targoviste. Zi frumoasa! :) 
click pt. Articol 20 June 2019 12:59
0 
Salut,

Faptul că nu se plătesc salarii la timp și sunt jucători cu sute de mii de euro pe care nu o să îi mai vadă niciodată nu „fac rău echipelor”?

Altfel, se poate să fie o glumă între Bailey și Threatt pe care noi am „pescuit-o” de pe twitter și am înțeles-o greșit, dar când te frigi de atâtea ori în ciorbă, sufli și în iaurt.

În concluzie, mult succes Piteștiului sezonul viitor și mă bucur sincer dacă toți băieții sunt plătiți la timp și această știre chiar este un fake news.  
click pt. Articol 20 June 2019 12:44
0 
Din ce stiu eu si aud din culisele celor ce discuta despre fotbal, da, va fi asemanator. PS: Asa cum era de asteptat, stirea asta e eronata. 
click pt. Articol 20 June 2019 12:30
Renan Din ce stii
0 
Echipa de baschet va avea un buget asemănător cu cel din sezonul trecut? 
click pt. Articol 20 June 2019 12:25