Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

BCM U Piteşti va primi vizita Stelei CSM Eximbank

Eduard Popa

Eduard Popa
03.03.2017

pitesti steaua

BCM U Piteşti va găzdui în primul meci al fazei a doua a sezonului regulat LNBM pe cei de la Steaua CSM Eximbank Bucureşti.

Piteştenii vin la această partidă după ce au pierdut ultimele două meciuri din campionat, 93-77 pe terenul lui BC Mureş şi 77-65 în Capitală, chiar împotriva Stelei. Cu toate acestea, elevii lui Hristu Şapera au terminat prima fază a sezonului regulat pe locul 5, cu 9 victorii şi 9 înfrângeri. Pavel Marinov este principalul marcator al piteştenilor, cu 13,9 puncte pe meci, la care mai adăugă 4,9 recuperări şi 4,1 pase decisive. Acesta este secondat de Aleksandar Mladenovic, cu 13,4 puncte şi 5,1 recuperări.

De partea cealaltă Steaua vine după o înfrângere la limită la Craiova, scor 81-79. Astfel steliştii au terminat prima parte a sezonului regulat cu 12 victorii şi 6 înfrângeri, pe locul 2 în LNBM. Roş-albaştrii nu s-au întors însă cu mâna goală de la Craiova. Aceştia l-au legitimat de la clubul oltean pe Iuri Fraseniuc. Mai mult, partida din Argeş reprezintă prima reprezentaţie pentru noua bancă tehnică a Stelei, formată din finlandezul Jukka Toijala şi sârbul Sasa Ocokoljic.

Marius Runkauskas este principalul marcator al Stelei, cu 15,2 puncte pe întâlnire, fiind secondat de David Dudzinski, cu 14,3 puncte şi 6,1 recuperări pe meci.

Partida dintre Piteşti  se va juca sâmbătă, 4 martie, de la ora 19:55, la Sala Sporturilor Trivale. Va fi al 16-lea duel dintre cele două formaţii, steliştii impunându-se în ultimele patru dueluri.

Meciul va fi arbitrat de o brigadă formată din Laurenţiu Grigoraş, Sefer Bedir şi Marius Epure.

*foto: sportpictures.eu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!