Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

BCM U Pitești reușește surpriza de până acum din Top 6

Eduard Popa

Eduard Popa
03.04.2018

bcm u pitesti u bt cluj baschet romania

BCM U Pitești a trecut de U-BT Cluj-Napoca, scor 78-74, în etapa a treia a Top 6 LNBM.

În absența lui Nuutinen și Nicoară, Hristu Șapera a început meciul cu cei doi pivoți Santa și Agafonov, alături de Person, Troupe și Ciotlăuș. De partea cealaltă Mihai Silvășan a ales să înceapă cu Watson, Kuti, Kromah, Sakic și Barro.

Prima repriză a avut un început foarte echilibrat, cu coșuri de 3 puncte de ambele părți, iar după 5 minute scorul indica 10-10. Finalul sfertului a aparținut însă gazdelor, cu Nick Russell sosit de pe bancă punând 5 puncte consecutive, iar după primele 10 minute tabela arăta 20-16.

Debutul sfertului al doilea a aparținut oaspeților, care au reușit să egaleze situația pe tabelă la 22. Piteștenii au pus 5 puncte consecutive, cu care au dus scorul la 27-22, dar campioana a răspuns cu un run superb de 20-3, avându-l pe Rolli Torok în zi de șut. Același Torok a dus avantajul la 13 puncte, scor 45-32, dar Piteștiul a reintrat în meci cu două triple, ale lui Agafonov și Kostoski la buzzer-beater. Scorul primei reprize era 45-38 pentru clujeni.

Nandor Kuti a pus primele puncte pe tabelă în repriza a doua și a pus un avantaj de 10 puncte pe tabelă, dar gazdele au revenit incredibil și prin Kostoski, Santa și Troupe au reușit un run de 16-2. Jonathan Person s-a accidentat și a dat peste cap planul lui Șapera, în timp ce campioana a revenit prin același Torok și Lapornik, care au stabilit scorul după trei sferturi la 58-56 în favoarea lui U-BT.

Lapornik și Kromah au pus primele puncte pe tabelă în sfertul patru (62-56), dar Agafonov și Kostoski au egalat la 62. Porter Troupe și Drungilas au avut un moment tensionat, căpitanul piteștenilor fiind sancționat cu un antisportiv, pentru ca mai apoi Nandor Kuti să înscrie un coș de 3 puncte cu care a dus scorul la 66-62. Susținuți de un public frenetic, Russell și Agafonov au pus 9 puncte consecutive pentru gazde. Kromah a reușit un coș de 3 puncte, dar apoi Santa a marcat coșul izbăvirii după o pasă a lui Kostoski. De aici, piteștenii au câștigat meciul de la nivelul liniei de fault, profitând de inexactitățile din ofensiva clujenilor. Scor final 78-74 și BCM U Pitești reușește prima victorie în Top 6.

Andriy Agafonov a adunat 21 de puncte și 6 recuperări, Alexander Kostoski 16 puncte cu 5 pase decisive, Nick Russell 14 puncte cu 6 recuperări, iar Santa și Troupe câte 10 puncte fiecare. De partea cealaltă Rolli Torok a înscris 16 puncte cu 4/6 de la 3 puncte, Miha Lapornik 12 puncte, Nandor Kuti 11 puncte și 6 recuperări iar Lasan Kromah 10 puncte, 6 recuperări și 4 pase decisive.

BCM U Pitești a reușit 9/17 (53%) de la 3 puncte contra campioanei, dar și 21/24 (88%) de la libere, în timp ce U-BT a ratat mai multe aruncări libere de la 3 puncte și a terminat cu 13/34 (38%) din spatele liniei semicercului. Un alt aspect interesant este faptul că U-BT a avut doar 19 aruncări din căciulă, cu 10 reușite pentru 20 de puncte in the paint. De partea cealaltă, piteștenii au fost mai agresivi, având 13/23 din spațiul de 3 secunde. 

După acest meci U BT a ajuns la 19 victorii și 6 înfrângeri, în timp ce BCM U Pitești a adunat 14 victorii și 11 înfrângeri.

Următorul meci pentru piteșteni va fi la București, cu CSM Steaua, în timp ce U-BT Cluj va primi vizita celor de la CSM CSU Oradea.

*foto: facebook BCM U Pitești

2 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe andrac :

    meci
    Surpriza placuta, cu toate cred ca in TOP 6 vor fi astfel de meciuri, imprevizibile. Ma bucur ca am reusit sa nu jucam cu teama, avand accidentati, ma bucur ca am vazut o aparare buna si in final o victorie frumoasa. Toti au jucat bine. Pacat de Person, chiar e ghinion mare. Teoretic, Clujul trebuia sa nu aiba probleme cu o echipa decimata de accidentari, dar s-a demonstrat frumusetea acestei faze superioare de campionat. Bravo, BCMU Pitesti!

    cu 6 ani în urmă (04.04.2018)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe andrac:

      *
      *ca eu cred ca

      cu 6 ani în urmă (04.04.2018)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!