Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Barnabas Szaszgaspar: „Sper ca după această pauză toată lumea să se întoarcă la echipă”

Valentin Todea

Valentin Todea
21.12.2017

În ultimul meci al acestui an calendaristic, BC Mureș Târgu Mureș a triumfat în fața celor de la CS Dinamo București, scor 87-48, în urma unei partide în care fanii mureșeni s-au putut bucura liniștiți de spectacol. La conferința de presă ce a avut loc la finalul meciului, antrenorul formației din „Junglă”, Barnabas Szaszgaspar, a declarat următoarele:

„Cred că nu sunt foarte multe de spus după acest meci, ne bucură faptul că am putut să rulăm lotul și să joace toți jucătorii, în special cei tineri, de 16-17 ani, așa că ne bucurăm. Este o victorie importantă pentru noi pentru că aveam nevoie de puncte și aici cred că tragem linie pe anul acesta, deoarece meciul din 28 decembrie cu Politehnica Iași s-a amânat. După nenumăratele probleme pe care le-am avut, veniri, plecări din lot, dacă tragem linie și facem o analiză scurtă, suntem destul de mulțumiți, am apărat terenul propriu, avem patru victorii din care trei cu trei echipe care luptă pentru primele patru locuri, trei echipe solide, Craiova, Timișoara și Piteștiul. Trebuie să lucrăm în continuare, sperăm să avem  continuitate, conducerea se luptă din răsputeri să avem condițiile pentru a lucra mai departe. Sper ca după această pauză toată lumea să se întoarcă la echipă și să putem continua munca. Mulțumesc suporterilor pentru sprijinul acordat în acest tur de campionat!”

*Foto: Jeffwarder

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!