Stiri

Baschet în stil american la Superbet Castorii Suceava Streetball. US of Moldova, campioană la Open

Mihai Iordan

Mihai Iordan
18.06.2018

A doua ediție a Superbet Castorii Suceava Streetball a fost puternic afectată de condițiile meteo, dar spectacolul a fost la înălțime. Vlad Cobzaru, proaspăt absolvent al Universității Augusta din SUA împreună cu coechipierii săi din echipa US of Moldova au câștigat categoria Open Masculin și au încasat cecul în valoare de 4500 de lei. În meciul vedetelor, Dorin Goian a marcat coș după coș în duelul cu puștii din naționala Ucrainei.

Ploaia a fost cel mai mare adversar al baschetbaliștilor care s-au înscris în număr mare la Superbet Suceava Streetball. Turneul programat să se dispute pe terenurile amenajate în parcarea Iulius Mall a fost nevoit să se încheie duminică în sala Colegiului Național Ștefan cel Mare din Suceava.

Cu toate acestea baschetul a fost în continuare pe primul plan și microbul l-a prins și pe fostul component al naționalei României de fotbal, Dorin Goian. Acesta a fost prezent în meciul vedetelor, acolo unde a jucat împreună cu handbalistul Adrian Chiruț și consilierul local Daniel Prorociuc. Cei trei s-au duelat cu puștii din naționala de baschet a Ucrainei, care au fost prezenți la eveniment. 

“Sunt bucuros că am fost invitat și în acest an la eveniment. Îmi place să joc baschet și mă bucur că există oameni preocupați care organizează astfel de competiții, care contribuie și la promovarea orașului”, a spus Goian. Acesta a fost premiat de către Pegas cu o bicicletă, în cadrul unei campanii derulate în cadrul evenimentelor Sport Arena Streetball, prin care brandul tradițional românesc de biciclete îi răsplătește pe românii care și-au reprezentat cu succes țara.

Competiția masculină de la Superbet Suceava Streetball a fost dominată de echipa US of Moldova, cu Vlad Cobzaru în mare formă. Acesta a marcat 10 dintre cele 21 de puncte ale echipei sale în finală, incluzând un spectaculos slam-dunk, și și-a condus echipa spre victorie în meciul cu Camarazii, scor final 21-13.

Echipele clubului local Castorii au dominat competiția în categoriile rezervate juniorilor, în timp ce echipa ucrainiană Che s-a impus la categoria veteranilor, plus 35 de ani. Nici spectatorii nu au plecat cu mâna goală de la eveniment. Campionii de la concursurile de aruncări Superbet Shooting Challenge au fost răsplătiți cu 250 de lei pentru peformanțele lor și au dovedit că, indiferent dacă ești profesionist sau amator, evenimentele de baschet 3x3 oferă tuturor o șansă de a străluci pe teren.

Peste 150 de participanți au jucat baschet în week-end la Suceava, în cel mai important eveniment sportiv al verii din orașul bucovinean, care a fost organizat cu sprijinul Iulius Mall și al clubului Castorii Suceava și susținut de către Primăria Municipiului Suceava și a Consiliului Local Suceava. Partenerii locali ai evenimentului au fost Direcția Județeană pentru Sport Suceava, Bistro Lovegan și Ecooptic.

Circuitul național de baschet 3x3 Sport Arena Streetball Tour 2018 este susținut de: Superbet, Nike, sport-loft.com, Ursus Cooler, Gatorade, Kiss FM, Horizon, Ideal Board Games și Pegas.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate