Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Biljana Pesovic și Ancuța Stoenescu, principalele marcatoare la Olimpia CSU Brașov vs CSM Târgoviște

Andreea Vlase

Andreea Vlase
10.03.2019

Olimpia CSU Brașov s-a impus cu 75-59 în confruntarea cu CSM Târgoviște din runda a 12-a a Grupei Roșii din Liga Națională de Baschet Feminin. Cu acest succes brașovencele au luat o opțiune importantă pentru locul 3 la finalul sezonului regulat. Biljana Pesovic a fost coșghetera partidei cu 21 de puncte pentru gazde, iar Ancuța Stoenescu a marcat 19 pentru oaspete. Carla Bartee și Laura Vaida au bifat double-double-uri, iar de la gazde au mai trecut de zece puncte Wingate și Podar.

Biljana Pesovic a fost coșghetera partidei de sâmbătă cu 21 de puncte în 37:30 minute. A încheiat cu 7 reușite de două puncte din 10 încercări (70%), 1/5 de la distanță (20%) și 4/4 de la linia de fault. A mai avut 6 recuperări (2 ofensive/4 defensive), 3 pase decisive, o greșeală personală, 2 faulturi scoase, o minge pierdută și o intercepție, cu +23 eficiență în 37:30 minute. Căpitanul brașovencelor a jucat 20 de meciuri în acest campionat și are medii de 16,7 puncte, 6,2 recuperări, 5,4 assist-uri, 2,9 mingi pierdute și 2,4 intercepții în 37:45 minute, cu 20,3 eficiență medie.

Ancuța Stoenescu a fost cea mai bună marcatoare a oaspetelor și cea mai eficientă. A încheiat partida cu 19 puncte, 8 recuperări, 7 pase decisive, o greșeală personală, 3 faulturi scoase și 2 mingi pierdute în 36:28 minute, cu +23 indice al eficienței. A avut 2/4 la șuturile din semicerc, 5/10 de afară și 0/2 la libere. Căpitanul dâmbovițencelor a evoluat în 20 de meciuri în această ediție a LNBF și are medii de 15,3 puncte, 4,9 recuperări, 3,5 pase decisive, 3,4 mingi pierdute și 1,3 intercepții în 36:10 minute, cu 11,7 eficiență.

Carla Bartee a reușit al 11-lea său double-double în acest campionat cu 15 puncte și 13 recuperări (1/12) în 35:11 minute pentru brașovence, cu +17 eficiență. A încheiat partida cu 2/9 la șuturile din semicerc (22%), 2/6 de afară (33%) și 5/6 de la linia de fault (83%). A mai avut o pasă decisivă, o greșeală personală, 5 faulturi scoase, 2 mingi pierdute, o recuperare și un capac. Bartee are 19 meciuri în acest campionat, cu 16,9 puncte pe partidă, 9,6 recuperări, 2,2  assist-uri, 1,9 mingi pierdute și 19,5 eficiență în 33:24 minute.

În double-double a fost și Laura Vaida, cu 11 puncte și 10 recuperări pentru oaspete. Tânăra jucătoare a CSM-ului a evoluat 21:26 minute și a avut 4/5 la șuturile de două puncte (80%) și 3/3 la libere. Și-a mai trecut în cont o greșeală personală, 3 faulturi scoase, 4 mingi pierdute, 2 intercepții și un capac, pentru +19 eficiență. Pivotul are 17 meciuri alături de CSM Târgoviște în campionat și medii de 5,5 puncte, 5,6 recuperări, 1,5 mingi pierdute și 8,4 eficiență în 17:31 minute. Pentru Vaida a fost al 3-lea double-double în acest campionat.

Alte două jucătoare au mai fost în double-digits în meciul de sâmbătă, ambele de la gazde. Brandi Wingate a înscris 13 puncte în 26:05 minute (6/10 de la semidistanță, 1/2 la libere), plus 2 recuperări, un assist și o intercepție, cu +11 eficiență. Alina Podar a contribuit cu 12 puncte (3/6 din semicerc, 1/3 de afară, 3/4 de la libere), 5 recuperări, 3 assist-uri și 2 intercepții în 34:54 minute, cu +16 eficiență.

Cu acest rezultat brașovencele s-au dus la două puncte în fața dâmbovițencelor și au și avantajul rezultatelor directe în caz de egalitate în lupta pentru locul 3. Pentru CSM Târgoviște urmează marți restanța din etapa a 11-a cu ACS Sepsi SIC,  pe propriul teren, iar în etapa din 23 martie vor juca la Cluj-Napoca. Olimpia CSU Brașov încheie faza a doua a sezonului regulat în 16 martie, acasă cu campioana ACS Sepsi SIC.

*foto: Dan Potor

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!