Stiri

Bogdan Popa: “Aici vreau să îmi îndeplinesc visul de a ajunge baschetbalist profesionist”

Cătălin Cincu

Cătălin Cincu
26.03.2013

La doar 15 ani, Bogdan Popa este unul din cei mai talentați baschetbaliști ai generației sale. Tânărul a fost descoperit de CSS Ploiești, iar în 2012 a ajuns în Academia Asesoft-ului și a fost convocat la lotul U16 al echipei naționale. În acest an, Bogdan Popa a luat calea Spaniei, acolo unde a semnat un contract pe 3 ani cu una din echipele de top ale Europei, Unicaja Malaga. Deși momentan joacă la grupele de juniori, Bogdan a vorbit pentru TotalBaschet.ro despre viitorul său, despre viața lui din Spania, dar și despre națională, alături de care va participa la Europeanul de la Sarajevo în perioada 8-18 august 2013.

Salut, Bogdan! Ai făcut de tânăr pasul către Spania, o țară cu un campionat de baschet foarte puternic. Ce înseamnă pentru tine această mutare?

Pentru mine, această mutare înseamnă un mare pas înainte. Aici vreau să îmi îndeplinesc visul de a ajunge baschetbalist profesionist.

Cum te-ai adaptat în Spania? Te descurci cu limba?

M-am adaptat foarte repede, condițiile de trai sunt bune și cu limba mă descurc foarte bine.

Cum este baschetul spaniol, comparativ cu cel românesc? Putem vorbi de niste diferențe foarte mari?

Baschetul spaniol este unul foarte puternic, jucători din toată lumea vin aici pentru a își forma o carieră. Comparativ cu România, pot spune că sunt diferențe destul de mari.

Ai o statură rar întalnită la jucătorii de vârsta ta (2,11 metri). Cum te avantajează acest lucru pe terenul de baschet? Există și dezavantaje?

Faptul că sunt înalt îmi aduce multe avantaje atât în atac, cât și în apărare. Însă acest lucru are și dezavantaje, faptul că nu sunt la fel de rapid ca un jucător mai mic.

În afară de Unicaja Malaga, ai mai fost ofertat și de alte echipe din afara României?

Da, am mai fost ofertat și de alte echipe, printre care Real Madrid și UCAM Murcia.

Ce planuri de viitor ai? Te gândești să pleci peste Ocean în câțiva ani?

În viitor îmi doresc să ajung la o echipă de prima ligă. Dacă aș primi o oferta, cu siguranță aș dori să plec peste Ocean.

În vară va avea loc Campionatul European U16 de la Sarajevo. Cum crezi că te vei descurca la acest turneu?

Turneul European este unul foarte greu, însă sper să joc la nivelul așteptărilor.

Ai de gând să te întorci vreodată în România pentru a juca baschet profesionist?

Probabil voi reveni, însă asta nu am de unde să știu. Depinde ce îmi rezervă viitorul.

 

Sursa foto: Facebook

2 comentarii la aceasta stire:
  • CS Politehnica Iași un moldovean :

    Felicitari
    Felicitari, Bogdan si mult succes in continuare.
    Multumim Catalin pt informatii si te astept si cu alte vesti despre tinerii jucatori romani

    cu 11 ani în urmă (26.03.2013) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!