Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Bogdan Popescu: „Îmi doream să mă retrag la BC Timișoara. Nu e fair-play ce se întâmplă!”

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
03.09.2016

Revenită din Serbia, SCM Timișoara își continuă pregătirea pentru noul sezon competițional, cu un lot și staff complet diferit față de stagiunea trecută. Datoriile acumulate, în urma problemelor financiare de acum un an, par a fi un capitol închis pentru actuala conducere a echipei prim divizionare. 

Mai citiți și:

BC Timișoara obligată la plata a peste 20.000 USD către Derrick Low

În realitate situația formației din Banat este una tensionată după ce foștii componenți ai alb-violeților au decis să acționeze în instanță și la FIBA clubul ce activează în prima ligă, SCM Timișoara.

După ce Derrick Low a transmis un semnal de alarmă, e rândul lui Bogdan Popescu să iasă în față. Fostul pivot al timișorenilor a declarat că și-ar fi dorit să își încheie cariera acolo unde s-a simțit cel mai bine în țară, la Timișoara, însă a fost oprit de problemele întâmpinate sezonul trecut.

Mă aflu în ingrata poziție de a spune tuturor despre situația în care mă aflu. În toată carierea mea baschetbalistică nu am stat mai mut de două sezoane la un club pentru că nu am simțit că trebuie, în afară de unul singur: Baschet Club Timișoara. Aici m-am simțit extraordinar. 

Când am ajuns la Timișoara, deși știam orașul bine, nu aveam o idee despre ce să mă aștept. Veneam de la Steaua și chiar dacă unii fani m-au primit cum trebuie, simțeam că per total lumea nu e mulțumită că am venit eu la echipă. A trebuit să lupt să câștig încrederea și sprijinul lor. Într-un final toată lumea m-a făcut să mă simt ca acasă.

Când am plecat prima dată de la echipă, după doi ani în care am jucat o finală de campionat, o finală de cupă, al doilea Final Four consecutiv al Cupei României, m-am simțit ciudat pentru că era ca și cum aș fi plecat de acasă. Însă am ținut întotdeauna contactul și mi-am dorit să mă întorc pentru că îmi era dor de oraș și de echipă. Am avut ocazia să o fac și am câștigat Cupa României alături de trei prezențe în playoff consecutiv. Era normal ca după aceste performanțe să îmi doresc să rămân până la finalul carierei la Timișoara. Bineînțeles că am semnat pe încă un an.

De la început au apărut problemele pe care toată lumea le cunoaște. Știu că nimeni nu a avut intenție rea, dar asta a fost și nu o să intru eu în amănunte. Nu am vrut să plec niciodată de la club și am sperat că toată problema se va rezolva, dar până la urmă toată lumea are nevoie de un loc de muncă pentru a-și susține familia și asta a trebuit să fac și eu. Cu mare regret am plecat.

Acum cei din noul club, care de fapt este același club, dar cu alt nume, nu mai știu sau nu îi mai interesează de datoria financiară față de mine, față de colegii mei. Sunt banii pentru care eu am muncit. Nu am de ce să ascund, eu am avut prevăzută o primă de instalare de 10.000 euro net plus salariile pe 2 luni a câte 3.000 euro net. Aceasta este datoria clubului față de mine.

Am vrut ca totul să se rezolve pe cale amiabilă pentru că niciodată nu mi-a stat în gând să afectez imaginea clubului unde m-am simțit cel mai bine. Dar se pare că oamenii din conducerea actuală a clubului au uitat total de această datorie sau vor să o facă uitată. Nu este fair-play ceea ce se întâmplă și suntem nevoiți să mergem pe calea legală pentru a ne face dreptate.

Mulțumesc încă o dată fanilor și oamenilor care au avut încredere în mine de la început!

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!