Stiri Cupa României Masculin

Bogdan Popescu: „Ne dorim foarte mult această calificare”

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
23.03.2015

BC Timișoara întâlnește pe CSU Asesoft Ploiești într-o partidă care va decide cea de-a patra echipă calificată la turneul final al Cupei României, care va avea loc în acest la Pitești între 2 și aprilie. Cel mai experimentat jucător al timișorenilor, Bogdan Popescu a vorbit despre această partidă într-o declarație pe site-ul oficial al grupării de pe Bega. Fostul internațional consideră că Asesoft este în continuare o echipă puternică dar cele 8 puncte după partida tur nu reprezintă un ecart imposibil de surmontat:

„Poate e inutil să spun și eu ce echipă solidă este Ploieștiul și ce meci greu avem, chiar dacă Asesoft nu mai are aceeași trupă din prima parte a sezonului. Totuși, Ploieștiul continuă să aibă jucători valoroși, puternici, care și-au dovedit gabaritul atât în țară, cât și în Europa.

Ne dorim foarte mult această calificare, mai ales că am făcut un sezon bun, dar stricat un pic cu acea înfrângere în fața echipei din Oradea. Opt puncte nu este o diferență mare, însă trebuie să fim atenți, să jucăm concentrați atât în defensivă, cât și în ofensivă, să fim uniți și să jucăm ca o adevărată echipă” a declarat Bogdan Popescu confrom bctimisoara.ro.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!