Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Cătălin Tănase: „Satu Mare porneşte favorită, dar am încredere că fetele se vor regăsi”

Radu Bărăian

Radu Bărăian
30.03.2017

După ce a câștigat Cupa României și a încheiat sezonul regulat pe locul al 3-lea, CSM Târgoviște pornea cu un moral bun în play-off, însă poaote încrederea prea mare le-a făcut pe fetele lui Cătălin Tănase vulnerabile și au fost învinse în primul meci al seriei cu CSM Satu Mare, scor 51-64.

Antrenorul grupării târgoviștene și-a cerut scuze pentru eșecul de pe teren propriu, vorbind de asemenea și despre jocul 2 al seriei, cel de la Satu Mare. 

Satu Mare a arătat că a meritat să câştige, prin evoluţie şi prin atitudine. Sunt dezamăgit, îmi cer scuze faţă de publicul care a venit la sală şi care ne-a încurajat pe tot parcursul meciului. Sper să găsim soluţii şi resurse să întoarcem situaţia în favoarea noastră. Am mai arătat că putem să revenim, nu ar fi o surpriză. Satu Mare porneşte favorită, dar am încredere că fetele se vor regăsi şi vom întoarce rezultatul”, a declarat Tănase, conform site-ului jurnaldedambovita.ro. 

CSM Târgoviște speră la o victorie azi la Satu Mare pentru a trimite seria în decisivul de pe teren propriu. În cazul unei înfrângeri însă, multipla campioană a României va părăsi prematur play-off-ul Ligii Naționale. 

Confruntarea din Sala LPS din Satu Mare va debuta la ora 18:00. 

Foto: Szigyártó Szabolcs (Crow Security)

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!