Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSM CSU Oradea începe cu dreptul playoff-ul

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
11.04.2017

CSM CSU Oradea a deschis cu victorie seria de playoff contra lui BC SCM Timișoara. Campioana s-a chinuit în primele trei sferturi, dar s-a dezlănțuit în actul decisiv pentru a prelua conducerea în seria cu timișoarenii.

Partida a avut un început echilibrat, cele două echipe parcă au resimțit prsiunea debutului în playoff. BC SCM Timișoara a fost prima echipa care s-a desprins. Oradea nu a luat cele mai bune decizii în atac și pierdea primul sfert cu scorul de 18-14. În actul secund au fost multe momente încâlcite, cu multe greșeli de ambele părți. Nici în acest sfert niciuna dintre cele două echipe nu a reușit să marcheze cel puțin 20 de puncte, iar la cabine Timișoara intra cu avantaj de 2 puncte, scor 34-32. Gazdele au avut un procentaj slab din acțiune în prima repriză, puțin peste 35%. Un alt aspect negativ al jocului din prima parte a fost numărul mare de mingi pierdute de ambele echipe, Oradea a avut 11 turnovers, iar Timișoara 10.

Timișoara a început mai bine repriza secundă și a pus o diferență de două posesii lungi față de adversari. La jumătatea sfertului trei, oaspeții aveau 8 puncte avantaj, iar Cristian Achim solicita primul timp de odihnă al reprizei. Mladen Jeremic a marcat două coșuri la rând și diferența creștea la 12 puncte pentru Timișoara. Pe final de sfert, Martin Zeno i-a ținut pe orădeni în meci, după vizitele sale la linia de libere. Pasalic și acealși Zeno cu coșuri în ultimul minut au refăcut diferența de la pauză, 54-52 pentru Timișoara înaintea ultimului act. Titus Nicpară a restabilit egalitatea, iar Franklin cu o triplă ridica spectatorii din Arena Antonio Alexe în piciore. Timișoara nu s-a regăsit, iar Franklin i-a mai pedepsit o dată de la 3 puncte. Oradea se desprindea la 62-54, după un coș al lui Țîbârnă. Franklin a mai lovit o dată de la distanță și Oradea avea un run de 13-0 în sfertul 4. Komatina a spart gheața pentru oaspeți cu o liberă transformată. Oradea a controlat finalul de joc și s-a impus cu scorul de 74-66.

Will Franklin a fost cel mai bun jucător al gazdelor cu 15 puncte și 3 pase decisive. Sean Denison a terminat cu 13 puncte și 5 recuperări, în timp ce Zeno și Barnette au adăugat fiecare câte 10 puncte.

Mladen Jeremic a fost principal artizan al oaspeților cu 19 puncte, 2 recuperări și 2 pase decisive. Milos Komatina a fost aproape de un double-double, după  ce a înregistrat 8 puncte și 12 recuperări.

CSM CSU Oradea a trecut la conducerea seriei cu BC SCM Timișoara, 1-0. Meciul doi va avea loc joi, 13 aprilie, tot în Arena Antonio Alexe.

foto: Roby Boros

8 comentarii la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea popsiis :

    Csm
    Au intrat foarte greu in meci, una peste alta e important ca au castigat

    cu 7 ani în urmă (11.04.2017) Raspunde
  • CSM CSU Oradea mailman :

    urata atitudine: ne jucam de-a soarecele si pisica
    Noroc cu Sere ca a schimbat tactica inainte de sfertul trei: a bagat arma secreta, cei doi antrenori specializati in reveniri miraculoase! Evident e vorba de Doamna cu Mopu' si de Crainicu' Salii. Tactica Doamnei cu Mopu' a reusit din prima: a pupat cu sarg medalionul de aur de la gat si l-a deocheat pe Jeremic, iar Crainicu' Salii a ghicit intr-un pumn de seminte schema la Dragusin! Vestea buna e ca Tibirna da semne ca se trezeste dupa un sezon de odihna.

    cu 7 ani în urmă (11.04.2017) Raspunde
  • CSM CSU Oradea soso69 :

    Csm
    Multe minusuri si cateva plusuri dupa acest meci : Titus bataios la recuperare; Tibarna din ultimul sfert a fost exact opusul jucatorului din acest sezon; Franklin asumandu-si aruncarile de 3p atunci cand echipa era fara solutii. Sper ca aceste evolutii sa le dea un impuls pozitiv acestor jucatori si sa se descatuseze. Restul, cu exceptia lui Denison, au ramas datori.

    cu 7 ani în urmă (11.04.2017) Raspunde
  • SCM Timișoara allentm :

    sa nu uitam arbitrii
    Sa dai tehnic la Tohatan pentru simulare (din cate stiu eu, prima oara trebuie atentionat jucatorul ca la a doua simulare o sa fie pedepsit, in conditiile in care diferenta dintre el si parca nicoara e de vreo 20-30 kg...intradevar...a intervenit sere..cam atunci s-a intors meciul

    cu 7 ani în urmă (12.04.2017)
    • CSM CSU Oradea soso69:

      csm
      Hai sa nu invocam iar arbitrajul. Nu ati pierdut meciul pe mana arbitrilor. La faza respectiva eu unul nu am vazut simulare, a fost doar contact si Tohatan a cazut. Referitor la avertisment, nu exista o astfel de regula - daca simulezi, primesti tehnic. Pe de alta parte banca Timisoarei a fost avertizata ca la prima simulare va lua tehnic dupa o simulare a lui Jeremic. Referitor la diferenta de greutate e irelevanta pt ca asa oricine joaca unu la unu cu Dragusin intra in aceasta categorie. Un tehnic pe atacul echipei oradene nu poate influenta jocul. Echipa castiga cel mult un punct. Pe de alta parte ce parere ai de faultul lui Dragusin la Zeno? Nu era de antisportiv? A fost ceva luat din wrestling.
      Una peste alta arbitrajul a fost in nota obisnuita a acestui campionat. Poate chiar cu mai putine greseli decat de obicei (au compensat cele 2 echipe la capitolul greseli. In nici un caz nu a fost arbitrajul de vina pt infrangerea Timisoarei. Cand marchezi doar 6 puncte timp de 13 minute si incasezi 32, nu are nici o legatura cu arbitrii.
      Un plus mare la Timisoara pt acordarea de minute multe lui Tohantan.

      cu 7 ani în urmă (12.04.2017)
    • U BT Cluj-Napoca free62:

      free62
      Oricat de antipatic ne e Dragusin, faultul la Zeno a fost un fault normal de joc. Destul de magareasca reactia lui Zeno, nu faultul lui Dragusin de data asta. Tehnicul la Tohatan daca bine tin minte a fost porcarie, dar daca bn tin minte a fost compensat imediat la faza sau fazele urmatoare de brigada impartiala. Oricum Tohatan asta se misca chiar bn, comparat cu Petrisori, Corneni, Gavrili, Orbeni sau alti jucatori in mare voga acuma, tipul atsa daca se tine de treaba are viitor

      cu 7 ani în urmă (12.04.2017)
    • CSM CSU Oradea soso69:

      csm
      Eu nu am vazut reluari, fiind in sala, dar mie mi s-a parut destul de dura lovitura. Poate ca Dragusin nu a vrut sa loveasca dur dar cand jucatorul era pe patrundere in viteza si primeste un antebrat in piept, crede-ma ca socul e destul de mare si e normal ca acesta sa fie nervos. Dragusin doar i-a pus bratul in fata, nu a avut nici un moment intentia de a juca mingea.

      cu 7 ani în urmă (12.04.2017)
    • CSM CSU Oradea adrian.or:

      adrian.or
      Cred ca aveati +11 sau 12 la faza cu simularea, urmata de transformarea liberei si ratare. Chiar daca nu a fost de tehnic, desi a fost simulare, vroiai sa isi bage apoi Nicoara auto-cos pentru voi 15 minute la rand ca sa compenseze? Apararea agresiva, tripla lui Pasalic si liberele lui Zeno ne-au readus in meci, nu arbitrii.

      cu 7 ani în urmă (12.04.2017)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!