Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSM CSU Oradea a anunțat despărțirea de Muhamed Pasalic

Mara Mihăilescu

Mara Mihăilescu
10.07.2019

CSM CSU Oradea a anunțat despărțirea de Muhamed Pasalic

muha

În cursul acestei zile, CSM CSU Oradea a anunțat în mod oficial pe pagina de facebook a echipei primul jucător străin din lotul sezonului competițional 2018-2019 care nu continuă alături de trupa lui Cristian Achim. Este vorba de fostul căpitan, Muhamed Pasalic.

În vârstă de 31 de ani, fundașul a bifat de-a lungul carierei sale 4 sezoane petrecute în Liga Națională de Baschet Masculin, primul fiind alături de U-BT Cluj Napoca, în sezonul 2015-2016. Venit de la Aris Salonic, din Grecia, bosniacul a cucerit Cupa României alături de clujeni și a terminat sezonul pe locul 4, cu medii statistice de 9.4 puncte, 3 recuperări și 3.1 pase decisive în cele 40 de meciuri de campionat.

Ulterior, vara anului 2016 l-a adus pe Muhamed Pasalic în fața unei noi provocări în campionatul românesc, în locul care urma să îi devină, așa cum el însuși a declarat în sezonul proaspăt încheiat, ”ca o a doua casă”, CSM CSU Oradea. Cu evoluții solide în toate competițiile importante, inclusiv Basketball Champions League și FIBA Europe Cup, acesta a fost prezent în total în 59 de meciuri în tricoul orădenilor, cu medii statistice de 9.3 puncte, 2.4 pase decisive și 1.8 recuperări în LNBM și 8.9 puncte, 2.8 pase decisive și 1.8 recuperări în BCL.

”Muha” a continuat alături de bihoreni și, deși sezonul 2017-2018 începuse într-o manieră extrem de pozitivă pentru acesta, fiind unul din cei mai importanți jucători, cu medii de 11.6 puncte, 4.3 pase decisive și 2.5 recuperări, sfertul patru al unei partide contra celor de la CSU Sibiu l-a pus în fața unei duble accidentări. Doar câteva zile mai târziu, pe pagina oficială a clubului a fost anunțat finalul sezonului pentru fundaș, fiind diagnosticat cu o fractură ce afectează funcționalitatea degetului mare de la mâna dreapta (de aruncare). În ciuda acestei situații, Muhamed Pasalic a arătat pe finalul acestui sezon un caracter extraordinar și atributele unui adevărat jucător de echipă, fiind alături de coechipierii săi meci de meci cu indicații și sfaturi până în ultimul moment, al câștigării titlului, pe terenul celor de la Steaua CSM Eximbank.

Fundașul bosniac a încheiat cel de-al treilea sezon consecutiv petrecut alături de CSM CSU Oradea cu medii statistice de 9.3 puncte, 2.3 recuperări și 3.1 pase decisive pe meci, un season high de 22 de puncte contra CSA Steaua, tristețea unei finale de Cupa României pierdute în fața sibienilor la Cluj-Napoca și, în final, bucuria de a ridica trofeul pentru a doua oară alături de echipa sa, în calitate de căpitan.

Astfel, CSM CSU Oradea rămâne până în acest moment cu lotul format din: Bobe Nicolescu, Giordan Watson, Kris Richard, Nikola Markovic, Arturas Valeika, Dragan Zekovic, Edward Petrescu, Tudor Fometescu și noul venit Cătălin Baciu, lista plecărilor fiind completată de Muhamed Pasalic, după Bogdan Țibîrnă.

 

*SURSA foto: Roby Boros

32 comentarii la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea mikki :

    MULTUMI M
    CAPITANE!!!! MULTA BAFTA IN CONTINUARE!!!!

    cu 4 ani în urmă (10.07.2019) Raspunde
  • bulcul :

    Statistici - Shooter
    Ma mira de fiecare data cand aud de titlul de "cel mai precis", cand vad statisticile astea, care sunt decente... Sunt unul dintre cei care sustin hotarat schimbarea shooter-ului strain, fiind un capitol la care ar fi trebuit sa excelam, atata timp cat sub panou ne mentinem firavi si flexibili. Nu stiu unde am gresit: ca nu am stiut sa ma uit cu capu' la meciuri ori ca nu stiu sa ma uit cu capu' la statistici. Ceva nu pusca. Pe foaie da ok, pe ecran nu prea. Am vazut ca majoritatea fanilor oradeni vor de asemenea schimbarea shooter-ului, dar sunt curios cum s-a vazut Pasalic din exterior sezonul ce a trecut. Pe de alta parte, daca am terminat-o cu oamenii mari, ar fi de asteptat sa se aduca un shooter-vedeta, de talia noului Curry de la BT, daca ne dorim din nou nu numai o performanta in campionat, ci mai ales in Europa. Pe scurt, sper ca pentru aceasta pozitie sa se bage mana cel mai adanc sezonul asta.

    cu 4 ani în urmă (10.07.2019)
    • CSM CSU Oradea mikki:

      de acord cu tine..
      ne-ar trebui intr-adevar un shooter cu rezultate, statistica, de nivelul lui Curry de la UBT, care sa se fie obisnuit cu titluri, rezultate bune in Europa, mai ales daca vrem ceva in BCL.

      cu 4 ani în urmă (10.07.2019)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea 6X :

    bulcul
    Ai dreptate.

    cu 4 ani în urmă (10.07.2019)
    • CSA Steaua București Fortza Steaua:

      Tamulis
      Ce părere aveți? Este ceea ce va doriti???

      cu 4 ani în urmă (10.07.2019)
    • marauder:

      marauder
      Tamulis pentru Pasalic e un schimb care are prea mult sens ca sa nu se intample. Sunt curios care vor fi modificarile oradenilor in locul lui Carter si Barnette, pentru ca si acolo este nevoie de oameni mult peste ca sa se poata emite vreo pretentie in europa. Ar fi o greseala sa se continue cu oricare dintre cei doi.

      In alta ordine de idei, daca cei de la Cluj continua in ritmul asta cu transferurile (am citit pe forum ca-l vor si pe Minnerath), cred ca va fi deosebit de dificil sa emiti vreo pretentie la titlu in conditiile in care probabil ar avea cel mai bun lot din campionat fara discutie.

      cu 4 ani în urmă (10.07.2019)
    • bulcul:

      Daca nu
      Si l-ar permite Sibiul, unde deja s-a obisnuit si chiar e in forma, nu vad cum, sau de ce, l-am lua noi. Pentru ca cel mai probabil si Sibiul vrea sa tina de el. Tamulis imi placea si in meciurile lui slabe. Dar eu sunt gata de sange proaspat in campionat pe postul de shooteri. Noua ne-a fost destul de greu cu patrunderile in campionat. Pe una din posturile 3-4 trebuie sa ne intarim intensiv, musai.

      cu 4 ani în urmă (10.07.2019)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Beniamin:

      @marauder
      Oare de unde aceste zvonuri cu Minnerath?

      cu 4 ani în urmă (10.07.2019)
    • marauder:

      marauder
      Vezi articolul cu Mirkovic la Timisoara de ieri. Oricum, ar fi de departe in Top 3 jucatori care au evoluat vreodata in campionat, daca nu cel mai bun. Ca sa nu mai zic de Curry, care stim cu totii ce poate si ce va aduce in echipa.

      In alta ordine de idei, sunt de acord cu bulcul, Oradea are nevoie de 3 oameni noi in locul lui Pasalic, Carter si Barnette, oameni care de data asta sa se si simta la buget cat de adanc permite buzunarul. Vad ca dureaza destul de mult miscarile, deci ori celelalte echipe se misca foarte repede ori Oradea se misca foarte incet.

      cu 4 ani în urmă (10.07.2019)
    • CSM CSU Oradea mikki:

      @marauder
      modificarile in locul lui Barnette si Carter??? mai degraba modificarea in locul lor.. crezi ca ne vom permite 8 straini, aici numarandu-l si pe Watson, asa cum este luat in considerare in competitiile europene? avem deja 5 straini. sigur ar fi ok inca 3 de valoare, dar nu cred ca avem forta financiara.

      cu 4 ani în urmă (10.07.2019)
    • CSM CSU Oradea mikki:

      in plus..
      in ultimii 3 ani, Oradea a transferat doar 3 noi jucatori in pauza de vara, care nu mai avusesera contact cu LNBM pana atunci: Mirkovic, Valeika si Trotter.

      cu 4 ani în urmă (10.07.2019)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Beniamin:

      Minnerath
      Sunt de acord ca e un jucator excelent si ar fi faina sa vina la U, dar eu personal nu imi pun sperante in comentarii de genul "Minnerath".
      Oricum, mi-ar placea sa recunosc ca am gresit daca se concretizeaza transferul.

      cu 4 ani în urmă (10.07.2019)
    • marauder:

      @mikki
      Daca iar incepe nea Achim sa se uite numa unde e comod, clar va fi si sezonul asta. Va doresc bafta oricum.

      cu 4 ani în urmă (10.07.2019)
    • bulcul:

      Barnette - Carter
      De carter suntem cu totii de acord: a fost o miscare grabita, neatenta. Inlocuirea unei alte greseli - Ginyard. De Barnette n-as zice nu din prima. S-ar putea sa avem un contract mai bun, avand in vedere numarul de meciuri pe care il are in ultima vreme. Aici avand deja cateva sezoane, si increderea de care are nevoie sa joace cum a jucat in ultimul meci din playoff. Ma gandesc si eu ca nu avem pusculita pentru mai multe nume de Europa. De-aia barnette ar fi o idee buna, atata timp cat avem si pivoti care au nevoie de forta mai multa forta in aparare.

      cu 4 ani în urmă (10.07.2019)
    • CSM CSU Oradea mikki:

      multumesc, si voua!
      a fost o parere, in raport cu ce s-a intamplat in trecut. poate ma contrazice nea Achim si ia ceva nou tare...oricum rezultatele pana acum nu l-au contrazis neaparat in alegerile facute.

      cu 4 ani în urmă (10.07.2019)
    • CSM CSU Oradea mikki:

      Tamulis
      a fost adus in discutie aici pe forum de suporterii Sibiului, Gyke parca a scris, ca stie toata lumea ca a fost ofertat de Oradea..

      cu 4 ani în urmă (10.07.2019)
    • CSM CSU Oradea mikki:

      @bulcul
      asa presimt si eu ca Barnette va continua, fiind unul din preferatii lui antrenorului..

      cu 4 ani în urmă (10.07.2019)
    • CSM CSU Oradea mikki:

      erata
      preferatii antrenorului

      cu 4 ani în urmă (10.07.2019)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea 6X :

    ????
    Cred că de pe Google.

    cu 4 ani în urmă (10.07.2019) Raspunde
  • CSM CSU Oradea DonDiablo :

    DonDiablo
    Mulțumim Muha,multă baftă și o serie din aruncările tale,personal nu le voi uita.Cu bune cu rele ai fost acolo și ai ajutat echipa.
    Cum se spunea mai sus,mi-ar place și mie un shooter cu experiență,un CV bun și de ce nu un nume.
    Legat de Minerath la Cluj,nu vine un jucător ca el în România părerea mea.

    cu 4 ani în urmă (10.07.2019)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca Ossiryss:

      Romania
      Logica îmi spune ca ai fi făcut aceeași afirmație și în ceea ce-l privește pe Vujosevic...
      Ai fi uimit sa afli câti jucători și-ar dori sa lucreze cu el. Sau poate ca nu.

      cu 4 ani în urmă (11.07.2019)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Beniamin:

      ...
      Si eu sunt de parere ca prezenta lui e un factor important pentru fiecare treansfer. Aducerea lui Curry arata acest lucur. E clar ca e un antrenor care atrage jucatori buni. Ramane de vazut daca zvonul cu Minnerath o sa se concretizeze (mie unul mi-ar placea, dar nu imi pun mari sperante pt ca pentru moment totul se rezuma la un zvon), dar oricum sunt convins ca o sa vedem anul acesta jucatori foarte buni.

      cu 4 ani în urmă (11.07.2019)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca Ossiryss:

      Jucatori
      La Cluj vor veni numai jucători de valoare, pentru simplul motiv ca unul ca "Dule" nu are nevoie de compromisuri. În alta ordine de idei, la club se gândește intens la un proiect european de succes, eșalonat pe 2-3 ani... Cei care cred ca Vujosevic a fost adus pentru a compensa lipsa de valoare a unor jucători, se înșală amarnic....Titlul este un obiectiv tactic încă din primul an, dar obiectivele strategice sunt legate de Europa și de centrul de juniori...

      cu 4 ani în urmă (11.07.2019)
    • CSM CSU Oradea mikki:

      este clar..
      ca doar pt campionatul national nu ar fi venit Duško Vujošević si exista un proiect pe termen cel putin mediu pt. Europa si pe termen lung pt. centrul de juniori. Felicitari UBT si mult succes, mai ales in Europa!!!

      cu 4 ani în urmă (11.07.2019)
    • bulcul:

      Asteptam
      Abia, abia. Momentan avem primul jucator strain si antrenorul, ambii de calibru. Intuitia ar zice ca asta e ritmul, asta-i nivelul, dar probabil ca nu-i cazul. Din cate imi aduc aminte n-au venit arabii calare pe petrol, sa investeasca in echipa de la Cluj pentru niste jucatori in linie cu Curry si Minnerath, si cine mai stie ce nume vor mai aparea in comentarii. Cred si eu ca se va investi mai mult la Cluj anul asta, dar diferentele de nivel de la un an la altul sunt prea mari ca "asa-i proiectu' ". Desigur, cu totii stam pe varfuri sa vedem transferurile Clujului. Clar, ea va fi vedeta transferurilor anul asta, ca doar isi inlocuieste aproape tot lotul, si desigur putem spera orice, da' no...

      cu 4 ani în urmă (11.07.2019)
    • bulcul:

      Sa nu-mi dati in cap
      O echipa romaneasca cu performante in Europa ne dorim cu totii, dar cred ca ar trebui sa ne ajustam asteptarile gradual.

      cu 4 ani în urmă (11.07.2019)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Beniamin:

      transferuri
      Si eu sunt de parere ca Vujosevic nu a venti doar pentru campionatul romaniei si cu siguranta e inclus intr-un plan pe 2-3 ani care include mai multe fatade ale clubului: juniorii, pregatire antrenori la toate nivelele, castigarea campionatului si un parcurs mult mai lung in Europa fata de ultimii 3-4 ani.
      In acelasi timp cred ca lucrurile in aces sezon o sa fie safe enough incat sa castigi fara mari batati de cap campionatul (pentru ca nu cred ca un antrenor ca el vine in Romania sa se faca de rusine) si sa avem performante in Europa asa incat anult viitor sa jucam intr-o competitie mai buna.
      Oricum, astea sunt doar speculatii. Ramane de vazut ce jucatori aducem si ce planuri au cei din management si antrenorii.

      cu 4 ani în urmă (11.07.2019)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca Ossiryss:

      Precizare
      Nu e nevoie sa vina șeici cu sonda de petrol în curte pentru ca "U-BT" sa aibă parte de un buget în linie cu obiectivele sale...BT-ul nu e doar sponsor... E de-a dreptul, proprietar. Cred ca e o nuanță importanta. Ca nu va zvarli cu banii pe fereastra, asta-i clar, dar ca nu va mai face experimente cu jucători și antrenori mediocri, e și mai clar.

      cu 4 ani în urmă (11.07.2019)
    • bulcul:

      Daca
      mai vin 2 Minnerath la Cluj si-un Curry jumate', eu n-o sa mai spun nimic despre potentialul Clujului. Vara asta e despre transferurile Clujului in cea mai mare parte. O sa-mi mai dau cu parerea. 🧐

      cu 4 ani în urmă (11.07.2019)
    • bulcul:

      Minnerath
      Inca una, ca ma placeti :)) a scris ajax titlul Minnerath la articolul cu transferul de la Timisoara. Sa ne mai linistim. Vor fi jucatori de valoare, probabil ca nu de nivelul lui. Pana la urma ar trebui sa ne lamureasca ajax ce e cu comentariul ala, sa nu ne amagim.

      cu 4 ani în urmă (11.07.2019)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea 6X :

    CSM.
    Aaron Broussard a semnat cu CSM.

    cu 4 ani în urmă (10.07.2019) Raspunde
  • CSM CSU Oradea 6X :

    Aaron B.
    Joacă poziția 2-3, dar și 1 dacă e nevoie. Fost coleg cu Nicola Marcovici.

    cu 4 ani în urmă (10.07.2019) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!