Stiri

CSM CSU Oradea debutează în noul sezon competițional cu un duel european

Radu Bărăian

Radu Bărăian
20.09.2017

Medaliată cu bronz în LNBM în ediția trecută de campionat, respectiv cu un parcurs excelent în Europa, CSM CSU Oradea debutează astăzi în noua stagiune competițională cu un duel care va conta pentru prima manșă din primul tur preliminar al FIBA Europe Cup. Elevii lui Cristian Achim vor întâlni în deplasare formația bulgară, BC Balkan Botevgrad, într-o partidă care va începe la ora 20:30. 

Conform site-ului oficial al clubului roș-albastru, echipa s-a deplasat în țara vecină fără Arturas Valeika, accidentat. Astfel, antrenorul Cristian Achim va fi nevoit să improvizeze sub panou, iar foarte probabil acolo se va afla Nemanja Milosevic, un 4 de profesie. Valeika este singura absență din lotul orădenilor, astfel aceștia vor ataca confruntarea din Bulgaria cu gânduri mărețe în speranța unui nou sezon cel puțin la fel de bun ca precedentul pe plan european. 

Cu 7 baschetbaliști bulgari în lot, 4 americani și un sârb, BC Balkan Botevgrad va debuta anul acesta într-o competiție europeană, până în prezent jucând doar în Liga Balcanică. În sezonul 2016-2017, echipa din Botevgrad a terminat sezonul regulat în Bulgaria pe locul 5 cu 14 victorii și 10 înfrângeri, iar în play-off a fost eliminată în primul tur de Rilski cu 1-2 la general. 

La prima vedere, CSM CSU Oradea pornește cu prima șansă în fața grupării bulgare, însă este abia începutul sezonului, iar băieții lui Cristi Achim vor fi nevoiți să fie precauți pentru a reuși un rezultat bun în perspectiva confruntării din retur. Returul va fi găzduit de Arena „Antonio Alexe” din Oradea miercurea viitoare, în 27 septembrie. Dacă roș-albaștri vor reuși să tranșeze în favoarea lor dubla cu Botevgrad, în turul secund din preliminariile FIBA Europe Cup se vor duela pentru un loc în sezonul regulat cu maghiarii de la Falco Szombathely. Partida tur s-ar juca pe 4 octombrie la Oradea, iar returul în Ungaria pe 11 octombrie. 

Astfel, unul dintre cele mai importante nume din baschetul românesc, CSM CSU Oradea, pornește astăzi la drum într-un nou sezon competițional în Arena Botevgrad, de la ora 20:30, partida cu Balkan nefiind televizată. 

*Foto: Facebook CSM Oradea

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!