Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSM CSU Oradea trimite în decisiv seria din semifinale cu U BT Cluj-Napoca

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
10.05.2017

CSM CSU Oradea a rămas în cursa de apărare a titlului cucerit în sezonul trecut. Formația bihoreană a câștigat meciul 4 din seria semfinală cu U BT Cluj-Napoca și a egalat la general, 2-2.

Formația lui Cristian Achim a avut din nou un start excelent de meci. Andrei Mandache a avut un sfert inaugural excelent, în care a marcat două coșuri de 3 puncte, ajutându-și echipa să pună pe tabelă 22 de puncte în primul sfert. Clujul nu și-a găsit ritmul ofensiv nici în sfertul secund când a marcat doar 13 puncte, după cele 15 marcate în primul act. Cu Nicoară, Denison și Mandache exacți în atac și Oradea avea 13 lungimi avantaj la pauză, 41-28. Elevii lui Mihai Silvășan și-au arătat forța ofensivă în repriza secundă. După sfertul trei au recuperat 6 puncte din deficit. În actul decisiv, Rasic a înscris două coșuri de 3 puncte la rând și între cele două echipe rămâneau doar 5 puncte. Gazdele s-au desprins, dar Rasic și-a ținut echipa aproape cu o nouă aruncare de la distanță. Sârbul a suferit o accidentare și nu a mai intrat pe parchet. Clujul a venit la 4 puncte cu 2 minute rămase de joc, însă nu a avut forța să întoarcă partida. Oradea și-a securizat victoria pe final de la linia de libere, 85-76.

Martin Zeno a fost omul meciului cu 20 de puncte, 9 recuperări și o pasă decisivă. Andrei Mandache a contribuit cu 17 puncte, 3 recuperări și 2 pase decisive, iar Sean Barnette cu 14 puncte, 4 pase decisive și 2 recuperări.

Aleksandar Rasic a fost cel mai bun clujean cu 19 puncte marcate. Filip Adamovic a terminat cu 17 puncte, 5 pase decisive și 3 recuperări. Kyndall Dykes a încheiat cu 13 puncte, 7 recuperări și 4 pase decisive.

23 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe smilu :

    felicitari!
    asa-i, castigati si cu Steaua!

    cu 6 ani în urmă (10.05.2017) Raspunde
  • pipzn :

    Meci
    Felicitari ECHIPEI din Oradea pentru o victorie absolut meritata.

    In ceea ce priveste "U", la fel ca in precedentul joc (si nu numai): daca aruncari reusite nu sunt, nimic nu e. Nimic ca joc colectiv sau tactic:
    -Dupa un sezon intreg, nu se gasesc jucatorii sau se gasesc asa de tarziu incat nu mai conteaza, pot fi blocati.
    -Mingi pierdute (prea) usor.
    -Avem cu adevarat un singur pivot, Barro, restul e "fas" (iar s-a incercat "surpriza" cu Moldoveanu/Torrok sub panou, iar am esuat in fata unor pivoti si aparare reali/reale).
    -lipsa unor scheme viabile si o circulatie rapida a mingii care sa creeze aruncari libere se transforma in "da mingea la ...." si sa speram ca ii intra sau se descurca, doar e jucator bine platit.
    -daca Denison ne incurca si are greseli personale destule, de ce sa incercam sa-i fortam iesirea prin faulturi... mai bine sa iasa Barro si sa avem 0 sustinere la recuperare, in afara de plasamentul bun a lui Moldoveanu.
    -tranzitia ofensiva inseamna doua reusite pe meci ca nu riscam o accidentare care sa ne puna in pericol un eventul contract viitor. Nu conteaza prezentul sau faptul ca suntem in faza eliminatorie.
    -hai sa rezolvam individual fazele. Normal, daca nu exista alternativa.

    Nu pot sa nu fac o comparatie cu Sibiul de azi. O repriza (si oboseala acumulata in celelalte meciuri) au fost acolo dar era previzibil ca li se va termina benzina si, fara ceva valoros pe banca, nu vor putea fata pana la final.

    Ma opresc aici. Sper ca Rasic sa poata juca in meciul decisiv pentru ca am ajuns sa cred ca tot el ne poate scoate din ... .

    Voi fi in sala, ca in ultimii... multi ani. Intrebarea ramane daca jucatorii vor fi si ei in meci. Dar mai ales echipa.

    cu 6 ani în urmă (10.05.2017)
    • U BT Cluj-Napoca razv-an:

      La cald
      Dacă se permite apărare agresiva la Oradea, mai mult ca sigur vom pierde. Și nu are legătură cu a fluiera într-o direcție sau alta! Se pare ca ne enervam mai mult decât ar trebui. ( bine sunt unii care is pe lângă meci, și ăsta e mai rau). E drept jocul se bazează mult pe aruncările de afară, dar la ce procentaje avem, de ce sa fie altfel?
      Problema e ca nu avem alternativa...

      cu 6 ani în urmă (10.05.2017)
    • U BT Cluj-Napoca razv-an:

      inele
      A, și mi s-a părut interesanta flexibilitatea inelelor de la Oradea. Și panou foarte .... mobil

      cu 6 ani în urmă (10.05.2017)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Cristian Chirita:

      ...
      N-ai vazut tot! La pauza s-au inversat panourile! Oradea are unu' norocos, cu un inel putin mai larg! Si a mai fost si o pisica neagra pe la Heudin... :)))

      cu 6 ani în urmă (10.05.2017)
    • CSM CSU Oradea soso69:

      Csm
      Nu am inteles aluziile.... Vrei sa explici? Sugerezi cumva ca arbitrii ne-au avantajat permitand o aparare mai agresiva? Sugerezi cumva ca s-a umblat la panouri ca sa nu va intre voua de 3p? Chiar nu te inteleg.
      Referitor la panouri, chiar daca sunt regulamentare, voi aveti cele mai ciudate panouri. Fiind suspendate jucatorii nu au reper pe podea pt a se pozitiona (cu exceptia gazdelor care se antrenează acolo si isi formeaza alte repere.

      cu 6 ani în urmă (10.05.2017)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      Da
      Felicitari pentru obiectivitate, desi sunt convins ca nu te "incalzesc".
      Intradevar de neinteles cumva caderea voastra in meciurile astea doua. Bun, in primul au intrat lejer si au fost pedepsiti, dar azi. De acord, jocul colectiv a suferit, incomodat de apararea excelenta a Oradei, iar cand au revenit pe reusitele lui Adamovic si Rasic, CSM-ul s-a tinut tare, ca o campioana ce este si asta a fost.
      Comparatia cu noi nu-si prea are rostul, noi am fost outsiderii in semifinale. Am trait din daruirea jucatorilor si entuziasmul suporterilor, un sezon intreg in 7 jucatori, un antrenor si o sala, iar azi in sfertul 3 toti au cazut, atat fizic, cat mai ales psihic. Nu s-a putut mai mult.
      Revenind la subiect, sunt convins ca va fi un meci 5 superb, iar castigatoarea absolut meritata.
      Bafta tuturor.

      cu 6 ani în urmă (10.05.2017)
    • CSM CSU Oradea qwerty1900:

      cristian chirita
      panourile, arbitrii a intrat si prin alunecare pasalic la rasic....

      cu 6 ani în urmă (10.05.2017)
    • U BT Cluj-Napoca razv-an:

      N-ai înțeles nimic
      Nu dau vina pe nimic, era doar o constatare.... ambele echipe au jucat la aceleași panouri.

      cu 6 ani în urmă (10.05.2017)
    • U BT Cluj-Napoca razv-an:

      aparare
      Și da, lăsând un joc agresiv, a fost avantajată Oradea. Și asta nu e o acuza la arbitraj. Ca ăla e slab și temător se știe. Ca au fost greșeli, intenționate sau nu , nu mai conteaza

      cu 6 ani în urmă (11.05.2017)
    • CSM CSU Oradea qwerty1900:

      ....
      pe bune voi comentati de arbitrii? daca era steaua, timisoara, galati, sibiu oricine ziceam ma poate ai un punct de vedere dar voi ? ati castigat cupa pe o bataie de joc de arbitraj. ati fost ajutati in toate cele 3 meciuri, recunosc mult mai putin decat ma asteptam. macar atata bun simt sa aveti sa nu o bagati pe asta cu arbitrii...

      cu 6 ani în urmă (11.05.2017)
    Raspunde
  • CS Universitatea Cluj-Napoca stef :

    meciul 5
    Din punctul meu de vedere Achim a citit de mult jocul nostru. Atâta timp cât jucătorilor noștri le-au ieșit aruncările de trei s-au creeat spații de pătrundere, căciula fiind mai puțin aglomerată. În momentul în care nu a intrat nimic de la trei a fost clară dominarea orădenilor sub propriu panou. Apropierea s-a produs după ce au început să intre coșurile de trei și Achim a încercat să blocheze shooterii. Sunt de acord că nu avem scheme de atac, dar situația asta este de la începutul campionatului. Silvășan a avut inspirația să-i lase pe jucători să joace. Așa am câștigat sezonul regulat și cupele și toată lumea știe acest lucru. Mai mult în apărare a luat în general decizii bune. Din păcate în ultimele meciuri nu a mai fost atât de inspirat. În plus a avut în față cel mai bun antrenor din Romania în acest moment cu tot lotul valid. Nu cred că acum trebuie să fim excesiv de pesimiști. Oricum știam de mult că depindem de talentul jucătorilor noștri și sunt sigur că au orgoliul mai mult decât rănit și asta se va vedea sâmbătă. Singura problemă este Rasic, pe care de atâtea ori am afirmat că este de departe cel mai bun jucător din campionatul nostru. Sper să nu fie vorba de o accidentare serioasă.

    cu 6 ani în urmă (10.05.2017) Raspunde
  • CSM CSU Oradea popsiis :

    Meciul 5
    Teoretic clujul va juca intr-un fel ca in meciurile 1-3, si anume cu un conducator de joc clasic(adamovic), un jucator de pozitiile 2-1(vaidas), unul la 2-3(dykes), unul la 3-4(maxym),si un pivot(barro) la care se adauga jucatorii romani care nu pot sa fie lasati pe dianfara. Intrebarea e cum va arăta jocul in formula aceasta?, deoarece nu tin minte sa fi vazut vreodata clujul jucand asa, cel putin nu intr-un meci cu miză.

    cu 6 ani în urmă (11.05.2017) Raspunde
  • BC CSU Sibiu Fr3aksway :


    Faceti cumva sa-l bagati pe Silvasan pe teren, iar Pintea sa ramana principal... asta daca vreti sa jucati finala MARE :)

    cu 6 ani în urmă (11.05.2017) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe trancer :

    Meciul 5
    Privind în urma pe cele 4 meciuri de pana acum recunosc ca Oradea a fost peste Cluj, la impresia artistica cel puțin. Acum rămâne de văzut ce va fi în decisiv. Eu as zice ca tot Cluj se va califica, dar va fi mare lupta. Mă pufnește rasul cum se vorbește aici de Silvasan. Trei sferturi dintre clujenii care scriu pe aici efectiv mi-au sărit în cap când spuneam ca Silvasan e încă departe de a fi un antrenor și ca rezultatele nu i se datoreaza lui ci celor care au permis aducerea la echipa a atâtor jucători foarte buni. Asta am sa o susțin și dacă tot Clujul va câștiga titlul, este evident pt oricine are minime cunoștințe de baschet. Apropo, nu Cristescu l-a susținut în mod principal pe Silvasan și cu atât mai puțin nu el l-a numit în mod direct. Chiar și cu problema numita Rasic, Clujul trebuie sa strângă rândurile și sa bata în decisiv. Joaca acasă si au valoarea de partea lor. Sa nu uit, felicitări Oradea! A demonstrat un caracter de echipa campioana, revenind exact atunci când mulți i-au cântat prohodul.

    cu 6 ani în urmă (11.05.2017)
    • CSM CSU Oradea DonDiablo:

      DonDiablo
      Iți înțăleg optimismul iți vrei echipa în finală dar e mai greu decât crezi.În afara de unele momente din finalul meciului 1 și meciul 2 uneori Cluju nu a arătat mare lucru.Plus repet presiunea e la voi,plus poate cel mai bun jucător a vostru Rasic nu e.Meciul 1 el a sunat revenirea,ieri la fel.Kariniauskas slăbuț,Pustozvonov în afara de 3 pct în primul meci cam 0 în rest.Să nu uit cine îl poate ține pe Zeno de la voi?Cam nimeni.Nu știu ce poate aduce nou Silvășan,experienta nu are pentru momente de genu.A încercat el ceva cu Rasic pătrunderi da nu putea duce așa un ritm un meci întreg.Păcat pentru el

      cu 6 ani în urmă (11.05.2017)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe trancer:

      ...
      Încerc sa fiu obiectiv în orice comentariu. Niciun meci nu seamănă cu celălalt, iar după primele meciuri de la Cluj foarte multa lume, inclusiv oradeni, anticipa sfârșitul seriei la Oradea. Fiecare echipa are șansa ei, se poate întâmpla orice și niciun rezultat n-ar mai trebui sa fie o surpriza. Eu vorbeam de senzația mea instinctuala, dar dacă o fi sa fie Oradea cu siguranță îmi voi scoate pălăria în fata lor.

      cu 6 ani în urmă (11.05.2017)
    • CSM CSU Oradea DonDiablo:

      DonDiablo
      Nu pot să te contrazic nici un meci nu seamănă cu altu,dar poate exceptând puțin meciu 2 Cluju a fost în urmă.Și absența mare e Rasic,e enorma.Kariniauskas nu e 1 niciodata,cară el mingea dincolo da nu e 1.Nu cred riscu Gheorghe în așa meci important.Plus repet dupa mine conteaza mult gestionarea antrenorului Silvășan nu știu ce poate aduce în plus

      cu 6 ani în urmă (11.05.2017)
    Raspunde
  • BC CSU Sibiu AndraBCSU :

    Bilete
    Salut, ma poate ajuta cineva cu programul de la casa de bilete?
    Din cate am vazut, online nu se vand. E posibil sa ma insel?
    Multumesc

    cu 6 ani în urmă (11.05.2017)
    • U BT Cluj-Napoca ARK:

      .
      Bilete online o sa poti cumpara azi(mai tarziu).

      cu 6 ani în urmă (11.05.2017)
    • CSM CSU Oradea ts_cata:

      ...
      De pe ce site?

      Multumesc

      cu 6 ani în urmă (11.05.2017)
    • BC CSU Sibiu AndraBCSU:

      Bilete
      De aici: https://www.biletmaster.ro/ron/PlaceInfo/2054/U-Banca-Transilvania

      cu 6 ani în urmă (11.05.2017)
    • BC CSU Sibiu AndraBCSU:

      .
      S-au pus in vanzare, nu o sa mai fie prea mult timp, se vand repede.

      cu 6 ani în urmă (11.05.2017)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!