Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSM CSU Oradea, victorie clară cu Dinamo Știința

Eduard Popa

Eduard Popa
20.10.2018

oradea dinamo

CSM CSU Oradea a trecut destul de lejer de Dinamo Știința București, scor 85-69, în etapa a treia a Ligii Naționale de Baschet Masculin.

Oradea a început cu Tudor Fometescu, Pasalic, Kariniauskas, Lucic și Valeika, în timp ce Dinamo i-a preferat pe Marcu Badiu, Kumpys, Baker, Vrkic și Kaplanovic.

Începutul partidei a fost dominat de bihoreni, care după două minute avea 8-2. Elevii lui Tudor Costecu au reușit însă să revină pe tabelă și, după reușita lui Deloach ajungeau la 14-15. Finalul primului sfert a aparținut însă gazdelor, care au pus un run de 11-1 și au încheiat primele zece minute cu un avantaj de 10 puncte, scor 26-16. Watson a pus primele două puncte ale sfertului secund, dar Dinamo a răspuns prin coșurile de 3 puncte ale lui Vrkic și Kumpys (28-22). A urmat însă un run de 14-2, cu Vaidas Kariniauskas în prim plan, care a dus scorul la 42-24. La pauză scorul avea să fie 46-31 pentru gazde, după liberele lui Lucic.

Dinamo a pus apoi pe tabelă primele șase puncte în a doua repriză (46-37), dar tot sfertul trei a aparținut apoi gazdelor. Laci Lazar, Vaidas Kariniauskas, Kris Richard și Muhamed Pasalic au dus Oradea chiar și la un avantaj de 21 de puncte, scor 70-49. În sfertul patru Oradea a avut trei minute de relaxare, fără punct marcat, cu un dunk ratat din partea lui Kris Richard sau cu mai multe turnovers, dar Dinamo nu s-a putut apropia la mai puțin de 11 puncte (76-65). În cele din urmă, campioana României a câștigat meciul cu 85-69 și a obținut a doua victorie din actuala stagiune, totodată administrând lui Dinamo a treia înfrângere în tot atâtea partide.

Kris Richard a venit de pe bancă și a marcat 18 puncte pentru CSM CSU Oradea. Vaidas Kariniauskas a marcat 16 puncte, Muhamed Pasalic 15 și Uros Lucic 10. De partea cealaltă, Michael Deloach a marcat 16 puncte, Zoran Vrkic 13, Djordje Kaplanovic 12 și Justin Baker 10.

Etapa viitoare Oradea va juca pe terenul lui SCM U Craiova, în timp ce Dinamo Știința va primi vizita celor de la U-BT Cluj.

*foto: facebook CSM Oradea

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!