Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSM Oradea debutează în noul sezon al LNBM în fața celor de la SCM Timișoara

Valentin Todea

Valentin Todea
07.10.2018

CSM CSU Oradea va primi vizita celor de la BC SCM Timișoara în prima etapă a sezonului 2018-2019 din Liga Națională de Baschet Masculin. Partida din Arena „Antonio Alexe” se va disputa luni, 8 octombrie, cu începere de la ora 19:00, fiind transmisă de către DigiSport.

Elevii lui Cristian Achim vor dori să-și ia revanșa în fața propriilor suporteri, după ce au fost învinși acasă de U-BT Cluj-Napoca în meciul ce a contat pentru SuperCupa României, scor 76-83. În ultima întâlnire directă oficială, Oradea s-a impus pe propriul teren în fața timișorenilor cu scorul de 74-70, în luna mai. Cele două echipe au mai disputat de atunci o partidă de verificare pe terenul echipei de pe Bega, scor 81-64 pentru bănățeni, la finalul lunii august.

Așadar, trupa bihoreană a disputat deja trei meciuri oficiale în acest sezon, dintre care două internaționale, în primul tur preliminar al Basketball Champions League. De cealaltă parte, timișorenii se află în fața primului meci oficial al stagiunii. În ceea ce privește istoricul întâlnirilor directe, CSM CSU Oradea a obținut 21 de victorii, în timp ce BC Timișoara și-a adjudecat 18 dispute.

Arbitrii acestei partide vor fi Bogdan Podar, Laszlo Bukuresti și Sorin Drugău.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!