CSM Satu Mare, pentru prima oară în acest sezon fără popriri pe conturi


Conducerea clubului sătmărean a plătit datoria de peste 30.000 mii de euro în ultimele trei luni

Având cel mai mare buget la dispoziție din actuala ediție a Ligii Naționale de Baschet feminin, CSM Satu Mare a încheiat prima fază a campionatului pe poziția a 2-a cu un bilanț de 11 victorii și 5 înfrângeri. Măcinat de probleme administrative, dar și financiare, clubul sătmărean a reușit să se redreseze pe final de retur și să abordeze faza a 2-a a campionatului dintr-o postură avantajoasă.

Însă toate aceste probleme i-au costat scump pe sătmăreni. Finanțati în integralitate de la bugetul local, CSM Satu Mare a achitat recent datoria de peste 30.000 de euro acumulată în ultimele două sezoane. Problema datoriilor a fost ridicată de consilierul local Radu Roca, în cadrul mai multor ședințe de Consiliul Local, iar acesta a solicitat demisia celor ce se fac responsabili. Suma a fost plătită practic din buzunarele cetețenilor sătmăreni, iar subiectul a rămas izolat în cadrul clubului.

Astfel, CSM Satu Mare se află pentru prima oară în acest sezon fără popriri pe conturi și poate aborda în liniste cea mai importantă parte a sezonului, sătmărenii fiind calificați în Final Four-ul CEWL, Final Eight-ul Cupei României și în prima urnă valorică a LNBF.

Mai citiți si:

Salariu de antrenor campion al LNBM la CSM Satu Mare

CSM Satu Mare începe anul 2018 cu conturile blocate

Grevă la CSM Satu Mare

EXCLUSIV. 10.700 USD Williams, 7.750 EUR Mandache, 6.485 USD Harrison (document)

La derby pe burta goală

Scandal la CSM Satu Mare. Consilierii locali îi cer demisia lui Vasile Fogel

ULUITOR. Vasile Fogel: "Contabila a semnat în locul meu, iar eu i-am dat 10% bonus la salariu"

INEDIT. Cum a scăpat un club din România de o datorie de 20.000 euro: a "pasat-o" cetățenilor orasului

Cea mai bine plătită jucătoare din România primeste peste 100.000 USD de la Consiliul Local Satu Mare

Cu conturile blocate CSM Satu Mare a plătit salariile dintr-un cont al trezoreriei destinat religiei

Clubul Sportiv Municipal Satu Mare se află în imposibilitate de plată

Încă un caz Dikeoulakos. Jose Araujo a acționat în instanță pe CSM Satu Mare la Tribunalul Bucuresti



Citește ultimele știri despre CSM Satu Mare

totalbaschet.ro / 08 February 2018 / 13:35


Galerie foto


Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!


Din aceeaşi categorie...
Dragan Petricevic, mesaj emoționant pentru suporteri: „Mulțumesc, Clujule, că m-ai acceptat și m-ai primit în brațele tale mari, cum ești și tu de altfel”
Antrenorul nu l-a menajat însă pe președintele CS U Cluj, Ovidiu Vasu: „Un om care s-a scăldat în mediocritate” 
Prima demisie din CA al U Cluj după ce Petricevic și Alexa au fost dați afară
„M-am simțit ca o marionetă și nu vreau să lucrez în felul acesta” 
Liviu Alexa: "Am fost alungat mișelește de la "U" Cluj. Anul viitor "U" nu se va bate pentru aur, ci pentru ultimele locuri"
Alexa susține că niciunul dintre cei 53 de sponsori nu va rămâne în sezonul 18/19 alături de Universitatea Cluj 
Surpriză la U Cluj: Schimbare de management și de antrenor principal
Dragan Petricevic, înlocuit de la conducerea lui U Cluj cu Carmin Popa 
Topul celor mai titrați antrenori din campionatul feminin românesc
Nicolae Martin, legenda Universității Cluj, conduce detașat, iar doi antrenori au câștigat titlul și la masculin 
Alina Crăciun s-a transferat la vicecampioana Italiei
Pivotul încearcă o nouă experiență în străinătate după cea din liga a treia franceză  
Miljan Medvedj este noul antrenor al echipei FCC ICIM Arad
Bogdan Bulj a pregătit formația arădeană în sezonul trecut 
„Taxa de veterani” a FRB poate afecta 11 jucători care au evoluat în Ligile Naționale în acest sezon
Bogdan Popescu, Ancuța Stoenescu, Porter Troupe și Monika Brosovszky, printre numele importante din categoria +35  
INTERVIU Cristian Mănăstireanu: „Era și mai frumos dacă terminam pe locul 1. Ne-am îndeplinit obiectivul și mai mult de atât”
Phoenix Constanța va debuta în LNBF după ce a fost aproape să câștige turneul de promovare, în primul an de existență al echipei de senioare 
Dan Calancea: „LNBF va fi mult mai slabă dacă se vor menține toate regulile”
Oficialii brașoveni iau în calcul chiar neînscrierea echipei în sezonul viitor de LNBF 
0 
Știi ce-i nasol? Au pus un pierzător patentat in locul lui Dragan. Cine cunoaște istoria ultimelor campionate de junioare știe ca a pierdut pe linie. In special la generațiile 97-98 si 99-00! Clar, va fi jos anul ăsta Cluj!  
click pt. Articol 21 June 2018 10:58
0 
Cine este seful lui Vasu? Ca doar Vasu asta nu-i Dumnezeu. 
click pt. Articol 20 June 2018 23:42
ydesh_apu Vasu vs Alexa
0 
Inainte de Alexa seful de la U fost tot Vasu. Alexa l-a inlocuit temporar si i-a aratat cum se face performanta. Asa ceva ii e strain lui Vasu (dovedit prin rezultate). El si-a recapatat acum vechiul lui loc caldut intr-o echipa pe care o va duce la coada clasamentului cum a mai facut. Ce sa mai dovedeasca? Eu nu inteleg cine il sustine. Desi el ca ginere a fostului primsecretar Mocuta o fi avand relatii adanci... 
click pt. Articol 20 June 2018 22:45
0 
Sper sa vina cineva mai bun si poate cu o noua viziune. L-am apreciat mult pe antrenorul Stelei care parca a fost atipic pentru campionatul nostru. 
click pt. Articol 20 June 2018 08:09
0 
V-am spus eu ca "marele" Dragan va antrena la baieti si nu m ati crezut. 
click pt. Articol 19 June 2018 21:24
studentU no amu sa vezi performante :)
0 
Baieti, pozele se fac cu trofee in spate, nu cu steaguri din astea ce schimbi pe la meciuri. Anyway, time will tell...sa lasam sa-si faca oamenii treaba zic, sa-si demonstreze valoarea manageriala si anternoriala.
 
click pt. Articol 19 June 2018 20:01
studentU personal
0 
nu mi place persoanjul Liviu Alexa, e mult prea vulgar pt gusturile mele. Insa rezultatele sunt rezultate. Bine intr-o liga (LNBF) penibila, adica de calitate foarte scazuta. In orice caz, anii dinainte sa se implice el, nici macar aceste rezultate nu au fost. Sa vedem ce va fi dupa ce va pleca el. Daca se continua finantarea si performanta atunci sunt vorbe in zadar. Daca U baschet feminin iarasi cade in mediocritate atunci putem sa ne intrebam ce cauta Vasu si ce rol are acel CA. Doar un titlu in plus pt niste bosorogi?  
click pt. Articol 19 June 2018 19:49
Oldtimer Urmeaza schimbarea de sex...
0 
al echipei U antrenate de dl. Dragan? 
click pt. Articol 19 June 2018 17:58
laca1968 Felicitari tuturor!
0 
Speram la al 4 lea titlu consecutiv pentru Zoran Mikes! 
click pt. Articol 17 June 2018 14:26
alin67 ai dreptate..., sau nu...
0 
Reformulez: Crearea unei ligi alternative, in afara "umbrelei" Federatiei Internationale este (aproape) imposibila. Exista o singura structura de acest fel, Euroleague Basketball, dar aceasta rezista (inca) datorita puterii financiare si a existentei unui contract in vigoare valabil inca vreo cativa ani. La expirarea actualului contract probabil ca aceasta va disparea sau va fi transformata si "incorporata" de FIBA, urmare a presiunilor tot mai mari exercitate. Asadar, singura solutie ar fi sa apara alti oameni la conducerea FRB, carora sa le pese de viitorul acestui sport in Romania. Din pacate, acesti oameni nu exista, iar daca totusi ar aparea candva, acestia ar fi imediat fie redusi la tacere, fie "absorbiti" de sistem. Astfel, aceasta poveste cu intentia de a crea o alta liga, imi pare doar ... o poveste.  
click pt. Articol 03 June 2018 12:09