Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSM-U Oradea a câștigat pe terenul celor de la Steaua CSM Eximbank, în prima etapă a LNBM

Eduard Popa

Eduard Popa
05.10.2015

steaua_csm_oradea

Steaua CSM Eximbank a întâlnit, pe teren propriu, în Sala Regimentului de Gardă Mihai Viteazu, echipa CSM CSU Oradea, în prima etapă a Ligii Naționale de Baschet Masculin. Partida reprezenta o reeditare a primului tur din playoff, însă și o oportunitate să vedem la lucru două echipe cu nume noi și grele în componență. 

Prima reușită a acestei partide a aparținut pivotului Bogdan Țibîrnă, dar apoi Steaua s-au distanțat la 9-2. Imediat însă a urmat un parțial de 13-2 al orădenilor care a adus în avantaj echipa oaspete (15-11) și grație căruia au câștigat primul sfert (19-16). grație în mod special lui Andrei Mandache, care a reușit 9 puncte. După coșul lui Bill Amis steliștii se apropiaseră la doar un punct (22-21), dar a urmat un run de 10-2 al bihorenilor care a creat un avantaj de 9 puncte, care s-a păstrat și la pauza partidei (41-32). 

Sfertul trei a început cu un alley-oop spectaculos ce a pornit din pasa lui William Franklin către Sean Barnette. Iar după coșul de 3 puncte al aceluiași Mandache, Oradea s-a aflat la 15 puncte distanță cu 7 minute rămase. Totuși elevii lui Hristu Șapera au reintrat în joc și după trei sferturi se aflau la 9 puncte diferență (51-58). 

Cursa de urmărire a steliștilor a continuat și în sfertul patru, iar după coșul lui Mihai Paul ce a consemnat un parțial de 11-3, gazdele au trecut în față, scor 68-66, cu 2 minute și 37 de secunde rămase de jucat. După un time-out cerut de Cristian Achim, orădenii au reușit două atacuri consecutive foarte bune, încheiate prin reușitele lui Uros Lucic și Franklin. Astfel, cu un minut și jumătate rămase de jucat bihorenii se aflau în fața, 70-68. 

Steliștii s-au aflat însă foarte aproape de a prelua conducerea sau măcar a egala, dar din nefericire, pe rând, aruncările lui Marinovic, Paul, Rasic și din nou Marinovic nu și-au atins ținta. Cea mai mare dintre ratări a venit însă cu 11 secunde rămase de joc, când după un time-out cerut în urma unei recuperări ofensive a lui Marinovic, Aleksandar Rasic a avut o aruncare de 3 liber, mingea a intrat jumătate în coș, dar a refuzat să treacă prin plasă, iar Oradea a reușit să securizeze recuperarea ofensivă. Will Franklin a înscris două libere și au adus o victorie meritată și muncită pentru CSM-U pe terenul celor de la Steaua, scor 72-70.

Cel mai bun marcator al meciului a fost stelistul Bill Amis, cu 14 puncte, la care a adăugat 9 recuperări. De partea cealaltă cei mai buni marcatori au fost Andrei Mandache și Nemanja Barac, cu câte 12 puncte, în timp ce Franklin a reușit 9 puncte și 6 pase decisive. 

În următoarea etapă Steaua CSM Eximbank se va înfrunta la Sibiu cu echipa locală CSU Atlassib, pe când Oradea va primi replica celor de la Baschet Club Timișoara.

Foto: Cătălin Soare (sportaction.ro) 

14 comentarii la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea soso69 :

    bravo
    Feilicitari intregii echipe pt victorie. Ne-am aparat foarte bine nelasandu-le spati de patrundere si au fost nevoiti sa forteze de pe semicerc sau sa insiste pe Lee; in rest nu am vazut decat putine patrunderi si foarte putine scheme reusite (chiar si Sapera spunea la un time-out ca jucatorii forteza prea mult la 3p).
    Surpriza placuta Barac, e prima data cand il vad jucand. In rest toti si-au facut datoria si am vazut din nou echipa cu roatie mare, cum ii place lui Achim (10 jucatori). Am jucat mult timp cu 2 romani pe teren si am avut si 3 romani perioade bune de joc. In comparatie cu Steaua care a avut in permanenta doar 1 roman pe teren. Sper ca la meciurile urmatoare sa-l vad si pe Bobe.

    cu 8 ani în urmă (05.10.2015) Raspunde
  • tzontzolino :

    re
    Arata bine rau Orade anul acesta! Daca nu au ghinionul de anul trecut o sa joace finala lejer!

    cu 8 ani în urmă (05.10.2015) Raspunde
  • CSM CSU Oradea BVN :

    start excelent
    Am deschis excelent sezonul. Rotatia lunga isi va spune cuvantul;sunt multe echipe care nu au 2 jucatori romani de valoare. Noi vom putea juca lejer cu 4 si chiar 5. Ieri titularii au marcat 40 de pucte iar rezervele 32. E ceva.
    Daca as avea ceva de obiectat, ar fi faptul ca desi inteleg ca sunt inalti, pivotii nostrii nu au o mobilitate si priza la minge nemaipomenita. La aceasta latura imi plac mult Gerald Lee si Bill Amis.
    Il asteptam si pe Barnette sa-si intre in forma.
    Bafta pe mai departe baietii !!!

    cu 8 ani în urmă (05.10.2015) Raspunde
  • SCM "U" Craiova Drexler :

    Marinovic
    E a 3-a oara cand il vad pe individ!....nu-mi place!.....la banii astia Steaua avea variante mult mai bune decat Marinovic!....e precipitat,nu vede jocul,greseste multe pase,intr-un cuvant ii ingroapa!

    cu 8 ani în urmă (05.10.2015) Raspunde
  • SCM "U" Craiova Drexler :

    Fara lider!
    Asa joaca Steaua!....haotic!...poate ca e o caciula mare si pentru Sapera,nu se poate impune!....se vede lipsa lui Barac un jucator cerebral de 15-20 puncte/meci constant......si Ikonic incomparabil mai eficient decat Ikovlev,asta alta petarda!:))

    cu 8 ani în urmă (05.10.2015) Raspunde
  • SCM "U" Craiova Drexler :

    Oradea
    Mi-au placut mult Lucic si Barac,exceptionali in momentele grele,au "ars" plasa!
    Bravo lor!

    cu 8 ani în urmă (05.10.2015) Raspunde
  • CSM CSU Oradea rexdecebal :

    Bravo Oradea!!!
    Excelenta partida, incep sa se inchege relatiile de joc!!! Steaua se pare ca e cam umflata, asa cum erau asehotii! Pacat ca Timisoara are probleme, in weekend am fi avut un super meci, asa cred ca va fi relativ facil pt noi, desi nu se stie niciodata! HAI ORADEA!!!

    cu 8 ani în urmă (05.10.2015) Raspunde
  • CSM CSU Oradea rexdecebal :

    PS
    Din nefericirre steaua e demna urmasa a asehotilor....din nefericire! acest aspect s-a vazut in special in sfertul 4, cand, pe revirimentul gazdelor, albitrii au incercat si ei sa puna mana din rasputeri sa rastoarne balanta!!! mai multe decizii prea pe fata, noroc ca Oradea a avut tarie de caracter, dar in alte imprejurari meciul l-ar fi rezolvat fluierasii!!! asta e doar inceputul, asehotzii n-au murit, ei doar se transforma ;)!!!

    cu 8 ani în urmă (05.10.2015) Raspunde
  • CSM CSU Oradea Tomy :

    E doar un inceput... bun! :)
    Salutare... Ma alatur colegilor suporteri care considera acest meci un prim pas cu dreptul in campionat. Cred ca echipa, si nu doar o mana de jucatori, a castigat acest meci. Rotatie de 10 jucatori din care 9 au inscris, nu e rau deloc. Cred ca suntem departe de a fi legat inca jocul, insa nivelul de energie in aparare cred ca a facut diferenta.

    Si eu sunt profund impresionat de Nemanja Barac. Ceea ce a parut o achizitie de "a petici" o lipsa, s-a demonstrat a fi o alegere inspirata: tare ca piatra, curajos si inteligent.

    Steaua mi s-a parut un pic lenesa. Parca jucau mai mult pentru a limita risipa de energie, in afara de Amis si Paul care au luptat tot timpul petrecut in teren. Dar cu siguranta raman una din echipele favorite la finala din punctul meu de vedere (si nu pentru ca au mostenit metehnele asesoftului).

    Despre ce urmeaza cu Timisoara, cred ca toata lumea se asteapta la o victorie facila... eu nu... pentru ca psihologie si pentru cu Dragan :)

    Hai CSM!

    cu 8 ani în urmă (05.10.2015) Raspunde
  • SCM "U" Craiova vlad-ucv :

    Oradea
    Unii tac si fac(Oradea).Altii cu publicitate si fast,cum ca ar fi cei mai buni si cu cele mai mari sanse la titlu(Steaua si Cluj).Ce s-a intamplat,s-a vazut!!!!!Oradea a facut niste transferuri excelente(cu Lucic si Barac au dat lovitura) si din ce am vazut pana acum, are lotul cel mai echilibrat.Felicitari!

    cu 8 ani în urmă (05.10.2015) Raspunde
  • CSM CSU Oradea rexdecebal :

    regrete
    pentru Dillon...oare cum ar fi aratat Oradea si cu Daniel in echipa?!?

    cu 8 ani în urmă (05.10.2015) Raspunde
  • BC CSU Sibiu Fr3aksway :

    i0-423i94023
    Frumoasa echipa Oradiei, la fel ca in fiecare an.
    O echipa compacta, cu un joc modern si colectictiv de invidiat! Cred ca au sanse mari la locul 3-4.

    cu 8 ani în urmă (05.10.2015) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe totalulbaschetilor :

    Oradea
    Ca de obicei nespectaculoasa,dar extrem de solida ca joc de echipa.Au o rotatie lunga adevarata,in sensul ca pe romanii lor chiar se poate conta,nu intra in categoria momente de odihna pentru straini.Iar Barac ala,mare surpriza,cel putin defensiv omul e chiar o forta,un castig real.Ce sa mai,m-au pus pe ganduri...
    Doua vorbe despre Steaua:la pomul laudat sa nu te duci cu sacul...si,daca nu si-o reveni pe parcurs,"mega-jucatorul" Marinovic a fost o crunta deziluzie,iar el este omul care trebuie sa faca jocul...Sper sa nu fie un nou caz cand se aduce un CV important in loc de un jucator important...

    cu 8 ani în urmă (07.10.2015) Raspunde
  • FC Argeș Pitești Shakall :

    ca joc
    marea problema a Stelei e antrenorul, probabil echipa isi va revenii cand acesta isi va da seama ca de altfel cariera i se va incheia aici daca nu va reusi nimic

    cu 8 ani în urmă (08.10.2015) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!