Stiri

CSU Alba Iulia, la prima victorie în CEWL

Andreea Vlase

Andreea Vlase
11.11.2017

CSU Alba Iulia a obținut prima victorie în această ediție a Ligii Europei Centrale, după ce a început cu 2  eșecuri. Elevele lui Manuel Rodriguez s-au impus la 4 lungimi în al doilea meci pe care l-au jucat în Austria, după ce pe primul l-au cedat cu 68-81.

În meciul de vineri seară, formația din Alba Iulia a fost considerată gazdă și s-a impus cu 78-74, pe sferturi: 14-19, 27-15, 20-20 și 17-20. Avansul luat în sfertul secund a fost suficient pentru ardelence, deși au încheiat partida cu trei jucătoare eliminate pentru 5 faulturi: Fleming, Cutaș și Radovic.

Pentru CSU Alba Iulia au înscris: Ashley Morrissette 25 puncte, Jessica January 18, Tyshara Fleming 12, Marta Fodor 10, Ana Radovic 9 puncte plus 10 recuperări, Cristiana Cutaş 2 și Lejla Omerbasic 2 puncte. Nina Davis a fost cea mai eficientă jucătoare a partidei, cu 33 de puncte și 8 recuperări, pentru 43 la eficiență.  

După cele două partide din Austria, Flying Foxes SVS Post și CSU Alba Iulia au acumulat  4 puncte, având bilanțuri de o victorie și 2 înfrângeri. Pe locurile 3 și 4 sunt Olimpia Brașov și Basket Zabiny Brno, care au câte 2 puncte, cu un singur meci disputat.

Până la sfârșitul lunii, cele două echipe  românești din grupa A vor primi vizita celor de la Zabiny Brno. Brașovencele vor întâlni formația cehă pe 21 noiembrie, iar CSU Alba Iulia, pe 23. 

*foto: Sport Pictures

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!