Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSU Asesoft Ploiești nu va participa și în stagiunea viitoare a EuroCup

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
12.06.2015

CSU Asesoft Ploiești nu traversează cu siguranță cea mai bună perioadă a existenţei sale. Echipa care a dominat baschetul românesc tocmai a anunțat prin intermediul site-ului oficial faptul că nu s-a înscris în cursa pentru un wild card care îi putea aduce o nouă participare în EuroCup, a doua competiție a Europei ca valoare.

CSU Asesoft Ploiești a participat în ultimele două sezoane ale EuroCup. În stagiunea precedentă, campioana României a făcut o figură mai mult decât frumoasă ajungând până în faza Last 32 a competiției și reușind victorii în fața unor echipe precum Lietuvos Rytas, Hapoel Ierusalim, Banvit Bandirma sau Valencia Basket.

Data limită până la care CSU Asesoft Ploiești se putea înscrie în curs pentru un loc în EuroCup a fost 12 iunie.

Retragerea sponsorului princial al echipei, Sebastian Ghiță, creează mari probleme la Ploiești iar conducerea clubului ia în calcul și încheierea activității în Liga Națională de Baschet Masculin, începând chiar cu sezonul viitor.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!