Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSU Sibiu și BC Mureș dau marți lupta finală pentru calificare

Ana-Maria Mătușoiu

Ana-Maria Mătușoiu
24.04.2017

Meciul decisiv dintre BC CSU Sibiu și BC Mureș Tg. Mureș se joacă marți, 25 aprilie, în Sala Transilvania din Sibiu. Sibienii au avantajul terenului propriu, însă, așa cum antrenorii ambelor echipe declarau la finalul meciului 4, șansele pentru accederea în semifinale sunt egale.

Seria sferturilor de finală ale LNBM dintre BC CSU Sibiu și BC Mureș este singura care nu s-a încheiat. Scorul la general este 2-2, iar formația care va triumfa în meciul 5, marți, va juca în semifinalele Ligii Naționale de Baschet Masculin în compania celor de la Steaua CSM EximBank. În cealaltă semifinală se vor duela U BT Cluj-Napoca și CSM CSU Oradea. 

Ambele formații au câștigat câte două partide din această serie. CSU Sibiu s-a impus în prima partidă de pe teren propriu, 76-66, iar la o distanță de două zile, mureșenii s-au impus într-o manieră categorică în meciul 2, scor 75-54. 

Seria s-a mutat apoi la Tg. Mureș, unde CSU Sibiu a debutat cu o victorie. Cele 40 de minute regulamentare s-au încheiat la egalitate, 74-74, sibienii reușind să-și adjudece victoria la capătul unei reprize de prelungiri: 89-87. Victoria sibienilor în meciul 4 însemna calificarea formației lui Dan Fleșeriu în semifinale și părăsirea competiției de către târgmureșeni. Cu această presiune pe umeri, jucătorii lui Barnabas Szaszgaspar au gestionat mai bine jocul și au câștigat partida cu scorul 70-62, egalând din nou seria. 

Meciul decisiv se joacă mâine, de la ora 19, la Sala Transilvania din Sibiu. Interesul pentru această partidă este extrem de ridicat, conform clubului sibian toate biletele pentru această partidă fiind epuizate încă de luni, de la ora 12. 

Partida va fi transmisă în direct pe Digi Sport 4. 

 

*foto: Ana-Maria Mătușoiu

13 comentarii la aceasta stire:
  • BC Mureș Târgu Mureș carpediem :

    Pacat
    Pacat ca exista atata incrancenare... Doua echipe bune, fiecare cu fani deosebiti... Personal pe teren imi place baschetul tacticizat si mult fair play... Nu spun ca nu trebuie un joc mai barbatesc dar ceea ce vedem acum sunt mai degraba lupte greco-romane, atat pe teren cat si in afara ei...

    cu 6 ani în urmă (24.04.2017)
    • CSM CSU Oradea 3punkte:

      Actorii parchetului
      Azi vor fi si actori pe terenul de baschet pe lângã luptãtorii greco-romani, :-)

      cu 6 ani în urmă (25.04.2017)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea Oldtimer :

    O tempora, o mores....
    spunea Cicero acum vreo 21 de secole...
    Cat de actual e totusi...
    Cu hahaiturile de rigoare, ni se explica azi ca "fa un lucru cu cap" & "pune-ti capul la contributie" = abilitatea de a trage un cap in gura oponentului si/sau nemaipomenita potenta copulativa generatoare de extaz.....
    In paralel "abilitatea de a avea (o meserie / competenta) la degetul mic" e inlocuita cu expunerea degetului median, erect, ca o solutie aproape universala....
    Din pacate, astazi Totul, Toti si Toate trebuie sa fie No. 1, The BEST.....
    uitand ca, de fapt, No.1 / The BEST nu pot exista fara un no.2 & 3 & 4 etc respectiv The BEST fara The less good & Not best enough etc...
    "Consum" BASCHET pentru ca imi place acest sport, il iubesc chiar, l-am practicat chiar, cu onoare, respect si fair- play, chiar la un anumit nivel competitional. Sustin o echipa care imi place, in care ma regasesc "Eu, baschetbalistul" si, in acelasi timp, ii respect, admir si pretuiesc adversarii, fara de care ea nu ar fi echipa mea de suflet.
    "Consum" BASCHET pentru ca, si in acest, caut sa regasesc BUCURIA....Nu ca sa-mi refulez frustrarile unei existente, uneori ingrata si anosta, in aceste timpuri tulburi.
    Let there be Basketball !

    cu 6 ani în urmă (24.04.2017) Raspunde
  • BC Mureș Târgu Mureș mickeymouse :

    OMG
    No acum chiar ca a explodat facebookul si din ce in ce mai multi sibieni scriu mesaje de amenintare suporterilor din Mures care chiar nu inteleg ce vina au? Si apoi aia cu "ungurii" si "bozgorii" devine chiar haiosa. Deci daca esti fan din Mures trebui sa fii neaparat si maghiar?? Nu inteleg, lamuriti-ma please! Sau acesti asa numiti fani ai baschetuluindin Sibiu au o boala exclusiv pe suporterii maghiari din Mures?? Interesant este ca cei mai multi care continua cu injuraturile si amenintarile de pe facebook sunt imbracati din cap pane in picioare in insemnele clubului CSU. Deci nu sunt suporteri de fotbal, nu sunt huligani ci sunt fani ai baschetului sibian. Saracul Tordai Elemer ce trist ar fi acum sa vada tot ce se intampla :(

    cu 6 ani în urmă (24.04.2017)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe bj:

      Tordai
      toti striga cu 2 minute inainte de meci ca "nu te vom uita mereu" da9 90% dintre ei nu stiu cine a fost

      cu 6 ani în urmă (24.04.2017)
    • CSM CSU Oradea 3punkte:

      Baschet
      Acest sport e pentru oamenii cu scoalã, cu studii, nu pentru oamenii care sã fie in salã cã nu pot trãi fãrã scandal.

      cu 6 ani în urmă (25.04.2017)
    Raspunde
  • BC Mureș Târgu Mureș Geza :

    Pivoți
    Dacă "alergătorii" de la CSU vor putea fi opriți, dacă vom putea să îi determinăm să joace pozițional, dacă pivoții noștri nu vor avea în minutul 3, 5-6 greșeli personale, dacă vor avea discernământ și mai ales disciplină, să nu lase brațele jos, dacă vom fi ECHIPĂ, atunci cu mult noroc vom învinge ! Este foarte important ca Ernest Kalve să fie cu capul pe umeri,este tînăr și are adversari direcți experimentați. Să vedem ce zi va prinde Bogdan Popescu și Lalovic. Primul, chiar detestat cum este, a dus Sibiul pe spate, celălalt a fost mai șters. Vor fi așteptări mari și de la Hardy. Sunt curios de...Mihajlovic. Eu cred că azi el ar putea fi cheia. Sper să-l blocăm cu succes. Cred în continuare că oamenii înalți vor fi determinanți. Hai BC Mureș ! Huj,huj,hajrá !
    P.S. - Mulțumesc acelui suporter din Sibiu care s-a oferit să-mi cedeze un bilet și m-a invitat și la o cafea ! THX !!!

    cu 6 ani în urmă (25.04.2017)
    • BC CSU Sibiu danb61:

      Geza
      Chiar meriti o cafea,esti un om civilizat cu care se poate purta un dialog civilizat si argumentat!!!HAI CSU!

      cu 6 ani în urmă (25.04.2017)
    Raspunde
  • BC Mureș Târgu Mureș Geza :

    Cooper...
    ...de el am uitat, drace !!!

    cu 6 ani în urmă (25.04.2017) Raspunde
  • BC Mureș Târgu Mureș Whomever :

    Echipa
    Daca Martinic prinde o zi cum a prins in meciul 2 de la Sibiu, daca Rade isi lasa mana sa faca treaba, daca Reed va fi un "all-around" + cele enumerate de Geza, eu zic ca Bc Mures bate la 10+.

    cu 6 ani în urmă (25.04.2017)
    • BC CSU Sibiu Hermannstadt:

      Daca si cu paca
      ...

      cu 6 ani în urmă (25.04.2017)
    Raspunde
  • BC CSU Sibiu florinlin :

    jocul la perimetru
    Noi trebuie sa sa ne facem griji de jocul muresului la semicerc. In situatia in care vor avea spatiu sa arunce si le va si intra vom avea mari probleme. Toti strainii lor arunca binisor spre bine de 3 puncte si aici vad singura lor sansa in a reusi ceva. In rest in spatiul de 3 secunde suntem net superiori, iar daca vom avea un joc bun si pe tranzitie victoria e a noastra. Va trebui sa fugim mult pentru a acoperi cat mai mult teren pe faza defensiva, sa facem switch-ul rapid pentru a bloca pick&pop, sa dublam patrunderile si daca o sa avem ecart de recuperat sa credem in noi ca putem invinge. Sa NU CEDAM. Hai CSU!

    cu 6 ani în urmă (25.04.2017) Raspunde
  • BC Mureș Târgu Mureș Whomever :

    Felicitari
    Ati meritat victoria! Bafta cu Steua :)

    cu 6 ani în urmă (25.04.2017) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!