Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSU Sibiu se impune în fața celor de la BC Timișoara și trece pe podium

Ana-Maria Mătușoiu

Ana-Maria Mătușoiu
25.11.2016

Galben-albaștrii au câștigat partida de pe teren propriu cu BC SCM Timișoara, iar la final au mers și au sărbătorit alături de fani cea de-a patra victorie consecutivă, care îi urcă din nou pe podiumul Ligii Naționale de Baschet Masculin. CSU Sibiu s-a impus cu scorul de 80-77, la capătul unui meci în care s-a aflat la conducere vreme de 37:13 minute. Suporterii sibieni i-au primit cu aplauze pe cei doi foști jucători ai lui CSU Sibiu, Octavian Popa Calotă și Georgian Păun, care acum activează pentru clubul timișorean.

Partida a început sub semnul echilibrului, ambele echipe intrând extrem de bine în joc. Sibienii au inaugurat tabela prin Lalovic, care a fost precis de dincolo de semicerc, dar timișorenii au replicat imediat, Otasevic remarcându-se și el cu un coș de trei puncte. Cele două echipe au mers cap la cap până la jumătatea sfertului, când tabela indica 9-9, după care căpitanul gazdelor, Igor Mijajlovic, i-a adus de unul singur 6 puncte echipei sale. Cu un minut înainte de final, Mirel Dragoste, proaspăt intrat pe teren, a fost faultat și a reușit să transforme ambele lovituri libere, diferența între cele două echipe fiind de 6 puncte. Jeremic a reușit să înjumătățească avantajul gazdelor, scuturând plasa cu o aruncare de trei puncte.

Gazdele au început în forță actul secund și aveau un avans de 8 puncte în minutul 3 al sfertului, 30-22. Cu tot atâtea puncte în avans au intrat la pauza mare, scor 43-35.

Secvența a treia a stat sub semnul echilibrului. Jeremic s-a remarcat din nou, aducând 9 puncte Timișoarei din aruncările de dincolo de semicerc în acest penultim sfert. Sibienii s-au ținut pe poziții și, datorită avantajului stabilit în prima parte a jocului, au intrat în actul decisiv cu scorul de 67-60.

În ultima secvență de joc, galben-albaștrii s-au distanțat la 11 lungimi, 71-60, și deși s-au văzut cu victoria în mână, timișorenii au venit tare din spate și le-au dat emoții. Jucătorii lui Dan Fleșeriu au reușit în cele două urmă să gestioneze finalul de partidă și s-au impus la o diferență de trei puncte: 80-77.

Pentru CSU Sibiu s-au remarcat Marcel Davis  cu 19 puncte, 2 recuperări și 4 pase decisive. Kevin Hardy a marcat și el 16 puncte, Igor Mijajlovic 13, iar Boris Lalovic și Bogdan Popescu câte 12.

De partea cealaltă, cel mai bun marcator al oaspeților a fost Mladen Jeremic, care a pus pe tabelă 19 puncte. Al doilea cel mai bun marcator al celor de la BC SCM Timișoara a fost Nikola Otasevic (17 pt), urmat de Octavian Popa Calotă (16 pt).  

*foto: Ana-Maria Mătușoiu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!